INTERVIU Dr. Matei Bâră, medic specialist: „Radioterapia e ţintită. Nu mai vorbim, ca acum 20 de ani, de o toxicitate foarte mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Matei Bâră e şeful Departamentului Radioterapie al Centrului Oncologic Sanador
Dr. Matei Bâră e şeful Departamentului Radioterapie al Centrului Oncologic Sanador

Dr. Matei Bâră explică faptul că tratamentul oncologic prin radioterapie s-a dezvoltat, în ultimii ani, aşa încât să atace numai ţesuturile bolnave şi să protejeze restul organelor. De asemenea, evoluţia tehnologică face posibilă şi radioterapia stereotaxică, prin care pacientul beneficiază de mai puţine şedinţe de iradiere, dar la o intensitate mai mare.

În tratamentul cancerului, radioterapia are avantajul de a se face ţintit, numai asupra tumorii sau metastazei indicate de medicul specialist, fără să afecteze alte organe, explică dr. Matei Bâră, medic specialist radioterapie, şeful Departamentului Radioterapie din cadrul Centrului Oncologic Sanador. 

De asemena, medicul arată că acest tratament oncologic se adresează în special pacienţilor care prezintă metastaze cerebrale, însă poate fi administrat şi în cazul altor patologii, cum ar fi metastazele osoase, pulmonare, hepatice şi suprarenaliene. În plus, dezvoltarea radioterapiei stereotaxice înseamnă posibilitatea de iradiere mai puternică, dar în mult mai puţine şedinţe.


„Weekend Adevărul“: Domnule doctor, ce este şi cum acţionează radioterapia?

Dr. Matei Bâră: În cancer, vorbim de trei mari modalităţi de tratament: chirurgia, chimioterapia şi radioterapia. Chirurgia şi radioterapia sunt tratamente locale. Diferenţa dintre chirurgie şi radioterapie e faptul că, dacă la chirurgie medicul operează, deschide pacientul, la radioterapie, tratamentul e neinvaziv. Nu folosim anestezie, pacientul este treaz şi nu are dureri în cursul şedinţelor de tratament.

Care este diferenţa dintre radioterapie şi chimioterapie?

Chimioterapia este un tratament sistemic. În cazul în care avem, să zicem, o tumoră pulmonară cu metastaze, chimioterapia tratează şi tumora primară, şi metastazele. Radioterapia, fiind un tratament local, ţinteşte doar una dintre aceste formaţiuni, în funcţie de indicaţia de tratament.

Este posibil ca un bolnav de cancer să aibă nevoie şi de radioterapie, şi de chimioterapie?

Da. Când consultăm un pacient cu diagnosticul de cancer, îl evaluăm nu doar din punct de vedere chirurgical, ci şi din punctul de vedere al radioterapiei şi chimioterapiei. Aceste lucruri se discută într-o comisie oncologică, unde se decide, în funcţie de statusul de performanţă – cum se simte pacientul, ce boli mai are –, care secvenţă de tratament este cea mai bună. În anumite situaţii, poate fi un singur tratament: de obicei, intervenţia chirurgicală sau radioterapia. Dar putem avea şi un tratament combinat, multimodal, care poate să cuprindă intervenţia chirurgicală, chimioterapia şi radioterapia.

Aşadar, nu se poate discuta despre care dintre cele trei metode de tratament e mai eficientă.

Nu, eficienţa tratamentului o vedem în secvenţa terapeutică. De la o etapă la alta a tratamentului se face, de fiecare dată, o evaluare imagistică. De pildă, după intervenţia chirurgicală vedem ce a reuşit să scoată chirurgul şi dacă a mai rămas ceva. Apoi ne uităm: pacientul are anumiţi factori de risc? Trebuie să mai facă alt tratament? De la o etapă la alta, vedem care sunt beneficiile şi cum a răspuns la tratament.

Radioterapia paliativă nu are ca scop vindecarea bolii, ci creşterea calităţii vieţii şi controlul local pe acea zonă pe care o iradiem. Dacă este un pacient cu metastaze osoase şi o tumoră pulmonară sau o tumoră de sân, mergem doar pe zona osoasă care are probleme şi în rest nu ne atingem. Următoarele tratamente din secvenţa terapeutică pot să ajute pacientul.

Cui i se adresează radioterapia

Câte tipuri de radioterapie există?

Dacă vorbim despre scopul de tratament – anume, cu ce putem să ajutăm pacientul –, există tratament cu viză curativă sau tratament cu viză paliativă. Tratamentul curativ poate avea loc înainte sau după intervenţia chirurgicală. Dacă vorbim despre un tratament curativ de radioterapie înainte de intervenţia chirurgicală, acesta ajută la reducerea formaţiunii tumorale şi atunci chirurgul poate să opereze. Se foloseşte radioterapia şi dacă pacientul nu are o indicaţie de intervenţie chirurgicală şi nu poate fi operat. Se poate efectua şi după intervenţia chirurgicală, dacă avem anumiţi factori de risc şi, atunci, ne gândim la un tratament cu viză de curabilitate foarte mare.

Aţi menţionat şi scopul paliativ al tratamentului. În ce condiţii se aplică acesta?

În situaţiile în care avem metastaze, cum sunt cele cerebrale, osoase, pulmonare, vorbim de o iradiere cu viză paliativă. Ţintim o metastază ca să îmbunătăţim calitatea vieţii pacientului, cum ar fi, de exemplu, în metastazele osoase. De foarte multe ori, ele dau durere şi atunci noi, prin acest tratament, putem să reducem durerea pacientului. Dar acest tip de tratament de radioterapie paliativă nu are ca scop vindecarea bolii, ci creşterea calităţii vieţii şi controlul local pe acea zonă pe care o iradiem. Dacă este un pacient cu metastaze osoase şi o tumoră pulmonară sau o tumoră de sân, mergem doar pe zona osoasă care are probleme şi în rest nu ne atingem. Următoarele tratamente din secvenţa terapeutică pot să ajute pacientul.

matei bara sanador

Cu ce diferă radioterapia convenţională de cea stereotaxică

Ce înseamnă radioterapia stereotaxică? Şi în ce fel se deosebeşte de cea clasică?

Este puţin diferită de radioterapia convenţională. În radioterapia externă, convenţională, vorbim de tratamente care pot merge de la una la 38-39 de fracţii. O fracţie înseamnă un tratament pe zi, de luni până vineri. Dacă vorbim de 39 de şedinţe, înseamnă aproape două luni de tratament. La radioterapia stereotaxică, vorbim de maximum zece şedinţe. Dacă e să le împărţim în categorii, la iradierea stereotaxică cerebrală vorbim, în principiu, de una până la cinci şedinţe. Dacă vorbim de iradierea stereotaxică corporală, adică în afara zonei cerebrale, atunci vorbim, în medie, de trei până la zece şedinţe. Diferenţa între radioterapia convenţională şi cea stereotaxică este dată şi de doza de tratament. Dacă la un tratament normal vorbim de 2 Gy pe fracţie, în medie, la radioterapia stereotaxică putem vorbi de 10 Gy pe fracţie, chiar de 20 Gy pe fracţie. Aşadar, dacă le comparăm, putem avea doze de cinci-zece ori mai mari pe şedinţă.

Ce presupune o şedinţă de radioterapie stereotaxică? Şi cum pregătiţi pacientul înainte?

Se face o pregătire ca oricărui pacient oncologic. Primul lucru este să vedem dacă are indicaţie de radioterapie – fie că e vorba de radioterapie convenţională, fie că e vorba de radioterapie stereotaxică. Se discută cazul în comisia oncologică, apoi se efectuează un CT de simulare. Este ca un CT normal, doar că la iradiere trebuie să poziţionăm pacientul, la fiecare şedinţă, în aceeaşi poziţie ca CT-ul de plan de tratament. Aşadar, trebuie să găsim o poziţie confortabilă şi foarte uşor de reprodus. În funcţie de localizarea tumorii pe care vrem să o tratăm, avem şi mijloace de contenţie, tocmai ca să ne ajute să avem o reproductibilitate foarte bună. Când vorbim de iradierea stereotaxică cerebrală, folosim măşti termoplastice. Sunt măşti care se mulează pe capul pacientului şi, când facem şedinţa, ne permit să-l punem exact în aceeaşi poziţie. Ele sunt personalizate, fiecare pacient cu masca lui.

Un tratament precis şi sigur

Există încă oameni care se tem că tratamentul oncologic nu atacă numai ţesutul bolnav, ci afectează şi alte părţi sănătoase ale corpului. Este cazul în radioterapie?

Radioterapia e ţintită. Nu mai vorbim, ca acum 20 de ani, de o radioterapie cu toxicitate foarte mare. Ideea radioterapiei este ca, atunci când verificăm planul de tratament făcut împreună cu fizicienii medicali, să ne asigurăm că volumul-ţintă e foarte bine acoperit. Adică să avem un dozaj cât prescriem pe volumul-ţintă şi să verificăm toate organele din jur, să fie sub valorile prescrise. Fiecare tratament de radioterapie are anumite valori maxime admise. Trebuie să avem un echilibru între ce vrem să iradiem şi ce vrem să protejăm şi asta se verifică în planul de tratament. Dacă aceste valori sunt în regulă şi pe volumul-ţintă, şi pe organele din jur, care trebuie protejate, atunci se aprobă planul de tratament. Apoi, mai sunt nişte paşi care se verifică, ca să vedem că ce-am stabilit în planul de tratament se şi livrează corect la aparat. Dacă e totul în regulă, putem să dăm drumul la orice tratament de radioterapie.

În ce situaţii este indicată radioterapia stereotaxică

matei bara sanador

Care sunt cele mai frecvente patologii tratate prin radioterapie stereotaxică?

Din punctul de vedere al radioterapiei stereotaxice, cele mai frecvente sunt metastazele cerebrale. Dar pot fi metastaze cerebrale de la un cancer de sân, de la un cancer de plămân şi de la alte tipuri de cancere primare. Pot să mai fie tumori benigne, cum sunt meningioamele – dar anumite meningioame au indicaţie de terapie stereotaxică, altele au indicaţie de radioterapie convenţională. Pot să mai fie şi alte tipuri de tumori benigne intracerebrale. Şi dacă vorbim de iradierea stereotaxică corporală, adică în afara sistemului nervos central, avem metastazele osoase, unele dintre ele cu indicaţie de stereotaxie, metastazele pulmonare, metastazele hepatice şi metastazele suprarenaliene. În anumite situaţii, se poate efectua radioterapie stereotaxică şi în stadiile incipiente – stadiul I în cancerul pulmonar –, când pacientul poate fi operat chirurgical, dar comorbidităţile prezente nu permit intervenţia. În aceste cazuri, putem înlocui cu succes intervenţia chirurgicală prin radioterapie.

Aşadar, radioterapia se poate adresa tuturor pacienţilor oncologici.

Da, se poate administra radioterapie în funcţie de localizare şi de stadiul bolii. Majoritatea tumorilor pe care le iradiem stereotaxic sunt metastazele, de mai multe tipuri. Dar sunt şi situaţii în care avem tumori primare pe care putem să le iradiem.

Cât durează recuperarea după radioterapie

Există efecte secundare ale radioterapiei stereotaxice?

Da, în funcţie de localizare şi de volumul-ţintă pe care trebuie să-l iradiem. E aceeaşi situaţie şi pentru iradierea stereotaxică, şi pentru cea convenţională: totul depinde de ce trebuie să tratăm, cât de mare este, ce organe are în jur şi trebuie să evaluăm ce toxicitate are. Reacţiile adverse pot fi variate. Cele mai frecvente sunt modificările la nivelul pielii, o stare generală de oboseală, dar aceasta poate să fie şi din cauză că pacientul a efectuat şi alte tratamente înainte să ajungă la radioterapie, precum chirurgie şi chimioterapie, care şi ele dau manifestări clinice de oboseală, greaţă, lipsa poftei de mâncare. Dacă vorbim de reacţii adverse importante, cancerele din sfera ORL au toxicitatea cea mai mare, dar acolo se face iradiere convenţională.

Când este pacientul apt pentru a reveni la programul normal după radioterapie?

Depinde, din nou, de localizarea formaţiunii de iradiat. La anumiţi pacienţi, recuperarea după tratament este foarte rapidă – la o săptămână îşi pot reveni complet sau aproape complet, la 80% din cum erau înainte. La alţi pacienţi, recuperarea e mai lentă, de o lună-două după radioterapie, în care totuşi resimt anumite efecte adverse.

Statistica în ce priveşte cancerul în România nu este încă foarte exactă. Din câte se discută, 50-60% din pacienţii oncologici au indicaţie de radioterapie, dar în realitate doar 30-40% din aceştia chiar ajung să facă radioterapie. Sunt mulţi pacienţi pierduţi pe drum şi mulţi dintre ei se prezintă la noi cu o boală mult mai avansată decât stadiul diagnosticat iniţial.

„Sunt mulţi pacienţi pierduţi pe drum“

Cum stă România la acest capitol? Au pacienţii români acces la acest tratament?

Din punctul de vedere al radioterapiei, România încă stă destul de prost. Sunt puţine centre, care nu sunt răspândite în toată ţara, şi atunci foarte mulţi pacienţi n-au acces la un centru în proximitatea locuinţei lor. Sunt nevoiţi să facă naveta sau trebuie să-şi caute o cazare în alt oraş. Iar dacă vorbim de un tratament de două luni, e un efort destul de mare din punctul acesta de vedere. Pe lângă asta, statistica în ce priveşte cancerul în România nu este încă foarte exactă. Din câte se discută, 50-60% din pacienţii oncologici au indicaţie de radioterapie, dar în realitate doar 30-40% din aceştia chiar ajung să facă radioterapie. Sunt mulţi pacienţi pierduţi pe drum şi mulţi dintre ei se prezintă la noi cu o boală mult mai avansată decât stadiul diagnosticat iniţial. Astfel că, din păcate, dintr-un tratament curativ, de multe ori, ne trezim nevoiţi să ajungem la un tratament cu viză paliativă, care în realitate ajută doar la reducerea simptomatologiei.

Dar din perspectiva medicului, cum vedeţi situaţia?

Tehnologia a avansat foarte mult în ultimii cinci-zece ani, ceea ce ne ajută să putem creşte eficacitatea radioterapiei şi, implicit, şi a tratamentului oncologic combinat. Avem răspunsuri terapeutice mult mai bune, comparativ cu ce se putea face acum 15 ani. Şi dozele de tratament sunt, de multe ori, mai mari, iar radioterapia stereotaxică s-a dezvoltat foarte mult şi astfel avem mai multe arme cu care putem să luptăm cu boala.

Dar sunt şi mai multe cazuri faţă de acum zece ani?

Da. Incidenţa a crescut, dar şi dezvoltarea radiologiei de diagnostic. Aşa că şi diagnosticele sunt mult mai clare, mai concrete. Prin urmare, pacienţii sunt mai bine investigaţi.

Ce trebuie să ştie şi să facă pacienţii cu cancer?

Contează foarte mult dacă au vreo simptomatologie sau observă ceva care nu este la locul lui: dacă e aşa, neapărat să meargă la medicul de familie şi apoi la oncolog pentru investigaţii. Repet: cu cât e diagnosticul mai precoce, cu atât şansele de vindecare sunt mai mari. Cu cât diagnosticul e mai tardiv – şi nu vorbesc doar de radioterapie, ci de orice tratament oncologic –, cu atât tratamentul ajută doar să mai prelungească viaţa şi calitatea acesteia şi noi ajungem să nu ne gândim la un tratament curabil.

Avem răspunsuri terapeutice mult mai bune, comparativ cu ce se putea face acum 15 ani. Şi dozele de tratament sunt, de multe ori, mai mari, iar radioterapia stereotaxică s-a dezvoltat foarte mult şi astfel avem mai multe arme cu care putem să luptăm cu boala.

Telefonul, stresul şi oboseala, printre factorii de risc în cancerul cerebral

Care sunt simptomele cancerului cerebral?

În situaţia unui cancer cerebral primar, simptomatologia poate să fie diversă. Putem întâlni pacienţi care n-au avut nicio simptomatologie neurologică şi sunt diagnosticaţi întâmplător datorită altor boli, dar şi pacienţi cu simptomatologie neurologică şi prin asta sunt descoperiţi.

Care sunt factorii de risc?

Telefonul, stresul, oboseala sunt, în mare parte, factori de risc. Nu avem factori de risc foarte bine stabiliţi pentru tumorile cerebrale. Dacă vorbim de metastaze cerebrale, adică de un cancer primar în altă parte, care a dat metastaze cerebrale, nu putem să ne uităm la factori de risc, pentru că acolo ne interesează mai mult de unde provine formaţiunea tumorală. Anumite tumori dau metastaze cerebrale, altele, nu. Şi e important să verificăm dacă pacientul are astfel de metastaze, în funcţie de tumora primară.

Ce simptome are cancerul cerebral?

Cele mai frecvente sunt durerile de cap, ameţeala, tulburările de vorbire, tulburările de auz, tulburările motorii – pacientul nu poate să meargă sau chiar poate să prezinte pareză la un membru sau pe o parte a corpului. Depinde foarte mult de cât de mare e formaţiunea tumorală şi ce comprimă. Simptomatologia e foarte variată.

Putem să vorbim despre prevenţie?

Cam greu. Ideea e că, dacă apare o simptomatologie neurologică, e important ca pacientul să meargă la medicul de familie, apoi la medicul neurolog şi să nu aştepte până se agravează.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite