Cinci lucruri pe care nu ţi le spune nimeni despre exerciţiile fizice

Cinci lucruri pe care nu ţi le spune nimeni despre exerciţiile fizice

Când alergi, din cauza transpiraţiei şi frecării hainelor pe piele, te iriţi în cele mai neobişnuite locuri FOTO Shutterstock

Există sute de motive pentru care exerciţiile fizice sunt bune: îmbunătăţesc gândirea, ne fac să ne păstrăm în formă şi scad nivelul stresului. Însă nimeni nu spune că orice efort pentru o sănătate de fier vine la pachet şi cu câteva neplăceri: dureri, iritaţii şi picioare inflamate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Beneficiile exerciţiilor fizice sunt mult mai multe decât neplăcerile, însă trebuie să cunoaştem cât mai multe despre probleme pentru a şti şi cum să le combatem, dar şi cum să profităm la maxim de o sănătate de fier dată de sport, notează „Huffington Post“.
 
1. Te trezeşti, deseori, când afară e întuneric
 
Nimănui nu-i place sunetul alarmei ceasului când abia se crapă de ziuă, însă când ştii că trebuie s-o iei la picior prin frig sau caniculă, înainte de a fi nevoie să te duci la serviciu, abia te dezlipeşti de pat.
 
Însă, toţi specialiştii sunt de acord că exerciţiile fizice dimineaţa sunt cele mai benefice. În primul rând, prin obişnuinţă vei deveni o persoană matinală. În al doilea rând, vei ajunge să dormi mai bine, să ai un program fix de somn, plus că vei ajunge să iubeşti deşteptarea prin exerciţii şi te vei simţi mai plin de energie întreaga zi.
 
2. Petele de transpiraţie
 
Poate că bluzele şi tricourile pătate de transpiraţie sunt urâte, dar transpiraţia este foarte bună pentru organism, ea fiind mecanismul corpului pentru a se răcori. Acceptă faptul că transpiri şi informează-te despre cea mai bună soluţie împotriva mirosului neplăcut.
 
3. Iritaţii în cele mai nepotrivite locuri
 
Iritaţiile sunt dureroase. Atunci când transpiri şi hainele se freacă de pielea ta în timp ce alergi sau faci alte exerciţii fizice, iritaţiile şi eczemele sunt la ordinea zilei. Ca să te sperii şi mai mult, cele mai comune locuri în care ai putea să te iriţi sunt sfârcurile şi coapsele.
 
Pentru a reduce iritaţiile şi riscul de eczeme încearcă să porţi pantaloni lungi în timpul exerciţiilor pentru a evita contactul piele pe piele şi să foloseşti, înainte de a pleca la alergat, o cremă grasă pentru zona sfârcurilor. 
 
4. Drumuri dese la toaletă
 
Exerciţiile regulate ne pot face să ne reglăm, şi mai bine, tractul intestinal. Ca să fim foarte clari cu privire la neplăceri asta înseamnă că „treaba mare“ poate să te ia prin surprindere în orice moment al zilei şi de mai multe ori pe zi. Dacă un scaun pe zi înseamnă o normă sănătoasă, mai multe pot provoca neplăceri (în timpul şedinţelor, la cursuri sau când privim serbarea micuţilor). Însă, dacă trebuie, trebuie. Nu te abţine, deoarece acest lucru poate crea probleme intestinale destul de grave.
 
5. Suferi de foame cronică
 
Pentru că exerciţiile fizice ard calorii, după ele ne putem simţi destul de înfometaţi. Din nefericire, mulţi dintre noi ne realimentăm cu prostii. Din fericire, există soluţii sănătoase la foamea care ne va măcina toată ziua: crănţănitul de legume, nişte cacao cu lapte degresat, sau gustări bogate în proteine cum ar fi iaurtul grecesc.
 

Citeşte şi:
 
 
În timpul lunilor de vară, băşicile sunt ceva comun, apariţia lor fiind cauzată de încălţămintea incomodă, dar şi de temperaturile ridicate de afară care ne fac picioarele să transpire.
 
De ce facem cârcei şi cum scăpăm de ei
 
Crampele musculare, numite în popor cârcei, sunt contractări ale muşchilor care provoacă, uneori, dureri inimaginabile. Cârceii apar după exerciţii fizice epuizante sau în cazul unor schimbări bruşte de temperatură, iar deshidratarea creşte riscul apariţiei lor.
 
 
Există o soluţie deja la îndemână şi foarte eficientă de prevenire a bolilor în timp ce reducem cheltuielile cu analize şi îngrijiri medicale: exerciţiile fizice. Ce-ar fi să ne ajutăm unii pe alţii să facem mai mult sport? De fapt, oamenii chiar au evoluat în acest scop.
 
 
Toate reclamele la produse sau la programe de slăbit care ne ajută să scăpăm exact de grăsimea din zonele cu probleme se bazează pe un neadevăr, avertizează specialiştii.
 
 
Mulţi dintre noi îşi doresc o burtă plată, dar când vine vorba să facem ceva în privinţa asta, suntem speriaţi de efortul mare pe care trebuie să-l depunem. Vestea bună este că e posibil să ai o burtă plată fără exerciţiile fizice obositoare, ci doar prin schimbarea stilului de viaţă (deşi nu strică niciodată să faci puţină mişcare). Vestea proastă este că greutatea colăceilor îţi face rău, şi nu doar din cauza kilogramelor în plus.
 
 
Arnold Schwarzenegger petrece mult timp călătorind, fie pentru a filma un rol în Bulgaria, sau poate pentru a decerna un premiu în Spania. Tocmai de aceea este cel mai potrivit pentru a ne da sfaturi despre cum să punem accent pe exerciţiile fizice chiar şi atunci când călătorim.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: