România a depus documentele pentru ratificarea aderării Finlandei și Suediei la NATO
0Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, a anunțat că a depus documentele pentru ratificarea, de către statul român, a aderării Finlandei și Suediei la NATO.
„Am depus astăzi, la Departamentul de Stat (depozitarul Tratatului Organizației Atlanticului de Nord), instrumentele de ratificare ale României a aderării Finlandei și Suediei la NATO”, explicând că „acesta reprezintă pasul final al procesului de ratificare, din partea României, a aderării celor doi importanți parteneri în drumul lor de a deveni aliați cu drepturi depline ai NATO”.
Alexandru Muraru a explicat că România este al 19-lea membru al Alianței care a depus documentele.
Ambasadorul a mai informat că i-a transmis adjunctului asistentului Secretarului de Stat al SUA, Douglas D. Jones, „că România susține cu fermitate Politica Ușilor Deschise și că țara noastră a primit cu satisfacție decizia celor două state de a se alătura NATO”.
„Așteptăm cu nerăbdare contribuția valoroasă a acestor țări la securitatea Flancului Estic al NATO și a întregii Alianțe”, a mai transmis Andrei Muraru.
Aderarea celor două state la NATO, susținută de România
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luna trecută decretul prentru promulgarea Legii privind ratificarea Protocolului, semnat la Bruxelles, la 5 iulie 2022, de aderare a Republicii Finlanda la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, şi a Protocolului, semnat la Bruxelles, la 5 iulie 2022, de aderare a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, a informat Administraţia Prezidenţială.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu 227 de voturi „pentru” şi 3 abţineri, în Senat fiind 94 de voturi „pentru” şi o abţinere.
Anterior, proiectul a fost aprobat de Guvernul României pe 13 iulie, țara noastră susținând aderarea celor două state la Alianța Nord-Atlantică.
Decizia celor două state, după invadarea Ucrainei
În urma izbucnirii războiului din Ucraina, declanșat de invazia Federației Ruse pe teritoriul statului vecin, Suedia şi Finlanda au anunţat că au decis să-şi înainteze împreună candidaturile pentru a deveni membre ale NATO şi că îşi vor depune cererile de aderare împreună.
În urma anunţului, Federaţia Rusă a început să ameninţe Suedia şi Finlanda cu o invazie militară, dacă guvernele lor decid să se alăture NATO, fapt ce a determinat mai multe state să îşi declare sprijinul, în cazul în care cele două naţiuni ar fi atacate de Rusia în timpul procesului de aderare la NATO.
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, s-a declarat inițial împotriva aderării celor două ţări scandinave la Alianţa Nord-Atlantică. Ulterior, statele au încheiat un acord, iar președintele Turciei a declarat că toate punctele sensibile ale statului pe care îl conduce au fost incluse în acordul încheiat cu Finlanda şi Suedia. Șeful de stat a spus că semnarea acordului trilateral este o recunoaştere a punctelor sensibile ale Ankarei în privinţa terorismului şi reprezintă o „victorie diplomatică” pentru Turcia.
Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, a declarat a anunțat atunci că un rezultat al întâlnirii, miniştrilor de externe a fost semnarea unui memorandum trilateral, care confirmă, la acel moment, faptul că Turcia urma să sprijine invitarea Finlandei şi Suediei deveni membre NATO.