Patru luni fără salarii la CFR Marfă. Prima problemă urgentă pe masa noului ministru al Transporturilor | adevarul.ro

Patru luni fără salarii la CFR Marfă. Prima problemă urgentă pe masa noului ministru al Transporturilor

Publicat:
0
1 live

Chiar din prima zi la conducerea Ministerului Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa are de gestionat probleme vechi ale sistemului feroviar. Printre acestea se numără situația celor aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă care nu și-au primit salariile de patru luni.

Ștefan Ovidiu Popa, întâmpinat cu revendicări sindicale din prima zi la minister.
Ștefan Ovidiu Popa, întâmpinat cu revendicări sindicale din prima zi la minister. Foto: Facebook

La nici 24 d ore după numirea în funcție, Ștefan Ovidiu Popa a primit primele solicitări din partea sindicaliștilor feroviari: plata salariilor restante de la CFR Marfă și asigurarea fondurilor necesare pentru funcționarea transportului feroviar.

Miercuri, 21 octombrie, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV) l-a felicitat pe noul ministru al Transporturilor și Infrastructurii, dar i-a cerut totodată să intervină pentru rezolvarea unor probleme care persistă în sistemul feroviar.

Sindicaliștii atrag atenția în special asupra situației celor aproximativ 1.550 de angajați ai CFR Marfă care, potrivit federației, nu și-au primit salariile de patru luni.

Pe lângă plata restanțelor salariale, federația solicită deblocarea procedurilor administrative privind concedierile colective și acordarea compensațiilor cuvenite angajaților. Reprezentanții sindicali susțin că au sesizat în repetate rânduri fosta conducere a ministerului, însă demersurile nu au dus la rezolvarea situației.

Într-un mesaj adresat noului ministru, FNFMCV cere convocarea unei întâlniri urgente cu reprezentanții ministerului, conducerea CFR Marfă și organizațiile sindicale, pentru stabilirea unor măsuri concrete și a unui calendar de aplicare.

Federația îi cere, de asemenea, ministrului să prezinte Guvernului necesarul real de finanțare și să susțină alocarea sumelor necesare, inclusiv printr-un mecanism de finanțare predictibil pentru perioada următoare.

 „Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane îl felicită pe domnul Ștefan Ovidiu Popa pentru numirea în funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii și îi dorește un mandat cu rezultate concrete pentru calea ferată românească, întemeiat pe responsabilitate, dialog și respect față de salariați și călători.

La începutul acestui mandat, îi solicităm să trateze cu prioritate situația celor aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă care nu și-au primit salariile de patru luni, precum și asigurarea finanțării necesare funcționării sistemului feroviar. Ambele probleme reclamă intervenție imediată și decizii asumate la nivelul Guvernului.

Situația salariaților CFR Marfă reprezintă o urgență socială care afectează profund oameni și familii rămase fără veniturile necesare traiului zilnic. Facturile, ratele, medicamentele și cheltuielile pentru copii nu pot fi amânate până când instituțiile statului ajung la o decizie.

Federația noastră a semnalat în repetate rânduri această situație conducerii anterioare a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Am transmis adrese și memorii, am cerut dialog și am solicitat măsuri pentru plata salariilor restante, deblocarea procedurilor administrative privind concedierea colectivă și acordarea compensațiilor cuvenite. În ciuda acestor demersuri, problema a rămas nerezolvată, iar consecințele sunt suportate de salariați și de familiile lor.

Solicităm convocarea de urgență a unei întâlniri între minister, conducerea CFR Marfă și organizațiile sindicale reprezentative, pentru stabilirea unui calendar concret de măsuri. Ministerul trebuie să întreprindă demersurile administrative care îi revin în calitate de reprezentant al statului acționar și să identifice, împreună cu Guvernul și instituțiile competente, mecanismul legal și financiar pentru plata salariilor restante și a compensațiilor cuvenite.

În același timp, noua conducere a ministerului trebuie să intervină pentru asigurarea, prin rectificare bugetară, a fondurilor necesare întreținerii infrastructurii, funcționării transportului feroviar și plății salariaților. Sistemul nu poate funcționa prin acumularea de datorii și amânarea cheltuielilor esențiale. Alocările bugetare trebuie să acopere nevoile reale, astfel încât activitatea să poată continua în condiții de siguranță.

Avertizăm că, fără suplimentarea la timp a finanțării prin rectificare bugetară, există riscul real al reducerii sau chiar al opririi circulației trenurilor. Lipsa resurselor pentru întreținere, reparații, energie și cheltuielile curente poate transforma dificultățile financiare într-un blocaj operațional, cu efecte grave asupra călătorilor, economiei și comunităților care depind de calea ferată.

Solicităm ministrului Ștefan Ovidiu Popa să prezinte Guvernului necesarul real de finanțare și să susțină alocarea urgentă a sumelor necesare. Rectificarea bugetară trebuie să asigure continuitatea transportului, iar pentru perioada următoare este nevoie de finanțare predictibilă și multianuală, corelată cu obligațiile de serviciu public, întreținerea infrastructurii și investițiile asumate.

Salariații feroviari nu pot suporta consecințele subfinanțării și ale întârzierilor administrative. Oamenii de la CFR Marfă au dreptul să își primească salariile, iar personalul care asigură zilnic circulația trenurilor are nevoie de resurse și condiții pentru a-și îndeplini responsabilitățile.

FNFMCV este pregătită să participe imediat la un dialog constructiv cu noua conducere a ministerului. Așteptăm ca acest dialog să fie urmat de decizii, termene respectate și rezultate concrete.

Domnule ministru, plata salariilor restante de la CFR Marfă și asigurarea finanțării pentru continuitatea transportului feroviar trebuie să se afle printre primele urgențe ale mandatului dumneavoastră. Seriozitatea față de un sector strategic al României se dovedește prin finanțare asigurată la timp, trenuri care circulă și salariați plătiți pentru munca lor”, a transmis FNFMCV.

Top articole

Partenerii noștri