Ciolacu, despre discursul lui Orban la Băile Tușnad: „A spus foarte clar: «Marcel, voi susține total aderarea României la spațiul Schengen»”

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a negat, vineri, că i-ar fi sugerat omologului său ungar, Viktor Orban, să aibă un discurs moderat, sâmbătă, la Băile Tușnad, afirmând că acesta „e un lucru de respect” și nu crede că va ataca românii sau România.

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu omologul ungar, Viktor Orban Foto: Facebook
Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu omologul ungar, Viktor Orban Foto: Facebook

Nu. Dar cred că e un lucru de respect între noi și eu nu cred că domnul Orban va avea un discurs prin care să atace românii sau România, dimpotrivă eu am văzut o abordare directă și deschisă mai ales în zona economică, iar faptul că s-a angajat și a spus foarte clar: «Marcel, sunt și voi susține total aderarea României la spațiul Schengen». E și normal, pentru că între timp Ungaria este al treilea partener comercial al României, ca să înțelegem totuși contextul”, declarat premierul Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat dacă în discuțiile de vineri cu premierul ungar, Viktor Orban, i-a sugerat omologului său un discurs moderat la Băile Tușnad.

Premierul Marcel Ciolacu a participat, vineri dimineața, la o întâlnire informală cu omologul său ungar, Viktor Orban, în cadrul căreia au discutat pe subiectele de interes comun ale cooperării bilaterale. Premierul Marcel Ciolacu i-a mulțumit prim-ministrului ungar Viktor Orban „pentru susținerea fără echivoc a aderării României la spațiul Schengen și cu frontierele terestre”.

De altfel, premierul Ungariei, Viktor Orban, a transmis, după întâlnirea cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, că a promis introducerea pe agenda Consiliului European a discuției cu privire la aderarea completă a României la spațiul Schengen.

Prim-ministrul Ungariei va ține un discurs sâmbătă, 26 iulie, la Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tușnad. 

După cum a relatat „Adevărul”, tradiționalul discurs al prim-ministrului Viktor Orban la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad este de așteptat să atragă atenția, așa cum a reușit an de an. Anul trecut, Viktor Orban și-a început discursul prin ironii legate de temele despre care a susținut că i s-a cerut să nu le abordeze, iar în urmă cu doi ani, liderul Guvernului de la Budapesta a vorbit despre o împărţire a Europei, pentru care a dat vina pe fenomenul migraţionist.  

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite