Măsurile pregătite în tenisul feminin pentru susţinerea jucătoarelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
WTA a anunţat primele soluţii pentru salvarea sezonului competiţional 2020.
WTA a anunţat primele soluţii pentru salvarea sezonului competiţional 2020.

WTA pregăteşte măsuri pentru a susţine financiar jucătoarele de tenis odată cu reluarea turneelor, încercând să le ofere oportunităţi de a-şi salva sezonul din punct de vedere al încasărilor.

În primăvara anului 2020 s-a jucat tenis o singură săptămână, iar vara ar putea semăna dureros de mult ca desfăşurare. După anularea turneului de la Wimbledon, WTA, ATP şi ITF au emis un nou comunicat comun prin care anunţă suspendarea tuturor turneelor până pe 13 iulie. În acest moment, sezonul european de zgură şi sezonul de iarbă au fost amânate (doar Wimbledonul fiind, oficial, anulat).

Chiar dacă tenisul este sportul care oferă, de departe, cele mai mari premii femeilor, la nivel mondial, majoritatea sportivelor din Top 100 depind de încasările lunare pentru a se putea întreţine, iar lucrurile sunt din ce în ce mai grele cu cât cobori în ierarhie.

WTA a anunţat deja că pregăteşte să ia măsuri în două direcţii, scrie agenţia de presă „Reuters“. Prima se referă la majorarea premiilor la toate turneele care se vor ţine până la finalul acestui an (asta în condiţiile în care WTA a stabilit deja recordul absolut pentru cel mai mare cec pus vreodată la bătaie în tenisul profesionist, cu ocazia ediţiei 2019 a Turneului Campioanelor). A doua presupune o prelungire a sezonului competiţional dincolo de 8 noiembrie, dată la care ar fi trebuit să se încheie Turneul Campioanelor 2020. În prezent, calendarul competiţional mai include doar câteva turnee ITF dincolo de această dată şi două turnee din seria intermadiară WTA 125K.

„WTA lucrează din greu alături de reprezentanţii turneelor pentru a maximiza posibilităţile de câştig odată ce reluarea jocului va fi posibilă. De asemenea, luăm în considerare prelungirea sezonului de 44 de săptămâni, astfel încât să se poată desfăşura cât mai multe turnee. Sperăm să putem relua competiţiile cât mai rapid, iar când siguranţa jucătoarelor, a fanilor şi a membrilor staff-ului va fi garantată - o vom face“, a transmis forul mondial pentru „Reuters“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite