Ianis Hagi are Scoţia la picioare. Cum îl elogiază presa şi care a fost reacţia  românului după ultima evoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis

Internaţionalul român a înscris unicul gol al victoriei cu St. Johnstone şi a ajuns la cinci reuşite în toate competiţiile pentru Glasgow Rangers, la care se adaugă 11 pase de gol

După terminarea partidei, laudele la adresa internaţionalului român au curs din toate direcţiile. 

Presa britanică a vorbit la superlativ de fostul căpitan al celor de la Viitorul şi l-a declarat la unison cel mai bun jucător de pe teren. „În minutul 52, Hagi a ieşit în evidenţă la rampă. A intrat în interior, din partea dreaptă, şi-a ridicat privirea, apoi a tras cu piciorul stâng, din afara careului. Nu s-a îndoit de forţa sa în această fază”, a scris „The Scottish Sun”, care i-a acordat nota 8.

„Momentul său de magie a adus victoria într-un meci complicat. Rangers a reuşit să se desprindă prin momentul său de geniu. Se pare că a venit timpul lui”, a fost caracterizarea făcută de BBC, care l-a desemnat pe român omul meciului.

Prestaţia lui Ianis a fost apreciată nu doar de jurnalişti, ci şi de Gary McAllister, secundul lui Steven Gerrard, care a ţinut să evidenţieze inspiraţia românului. „A fost nevoie de un pic de magie de la Ianis Hagi pentru a face diferenţa. Îmi place curajul din jocul său. Îi place să se implice, să şuteze, să paseze”, a declarat antrenorul, pentru site-ul oficial al clubului.

Ianis Hagi a vorbit şi el despre jocul cu St. Johnstone şi a explicat că este foarte încrezător în şuturile sale, acesta fiind motivul pentru care încearcă să tragă cât mai des la poartă. „Sunt fericit că şutul meu a intrat. Cred în şuturile mele, cu stângul sau cu dreptul, e una dintre calităţile mele. Oriunde sunt pe gazon, încerc să exploatez asta”, a spus atacantul, conform DigiSport.ro.

După 27 de meciuri, Rangers e lider în Scoţia, cu 75 de puncte. Podiumul e completat de Celtic (52 de puncte din 25 de partide) şi de Hibernian (46 de puncte din 27 de meciuri).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite