Euroromân: Concordia

Nu Concordia Chiajna, ci concordia substantiv comun. Adică acea stare de pace sub măslinii inexistenţi ai Patriei survenită joi noaptea după rezultatele bunicele din Europa League.

Am spus bunicele, nu extraordinare, nu mirobolante, nu fudroaiante. Bunicele, poate chiar bune.Trei  victorii şi două înfrângeri nu constituie nicidecum fundamentul practic al Nirvanei, ci, în cel mai bun caz, un prag depăşit, o treabă bine făcută. N-am jucat contra lui Lazio, Tottenham, Dinamo Kiev sau alte mari favorite la trofeu, ci am atins doar Balcanii (Sofia), am trecut în revistă Estul (Poltava, Wroclaw) şi  am făcut câţiva paşi prin Europa Centrală (Praga, Viena).

Vorbeam despre concordie, ca substantiv comun. Ea s-a ivit din spuma celor cinci fluiere finale de joi seară, unind patronii cluburilor într-un snop al eurotoleranţei, într-un buchet al politeţii. Studioul TV de la Fanatik Show în care mă aflam reverbera de dulcegării reciproce, exploda de încurajări, plesnea de mulţumiri şi scotea la iveală inclusiv promisiunea unui moment istoric, acela care, în caz de calificare integrală în grupe, abstientul Mitică Dragomir îşi va încălca propria stare de asceză, urmând a bea până se face praf.

Se poate aşadar constata că oamenii grei din fotbalul nostru, împotriva poveţelor însuşite în copilărie, nu sunt uniţi la rău, ci doar uneori la bine. Sacrificarea euroviţelului cel mai gras e un ritual reconfortant, îţi dă mâna să fii culant cu inamicii din campionat atunci când treci graniţele şi te întorci din peregrinări cu traisa plină.

Explicaţia e simplă şi mult mai pragmatică decât sensurile absconse pe care i le căutăm, fără ca ele să existe. O calificare în grupele Europa League aduce nu numai glorie sportivă, ci şi o grămadă de bani, ceva în jur de 3 milioane de euro de club. În aceste cazuri concrete, fotbalul nu devine doar cel mai bun ambasador (Copos dixit), ci şi o afacere rentabilă, care ameliorează semnificativ bugetele şi scuteşte cel puţin deocamdată Planeta de pericolul scufundării. De aici torentul de prime promise să se reverse asupra jucătorilor. Când încasezi 3 milioane, devii automat mai generos şi-ţi permiţi să oferi 10, 15, maximum 20 de procente din sumă celor care te-au ajutat nemijlocit să intri în posesia stipendiei.

Dacă Steaua pare că încă n-a obosit financiar după o vară de shopping frenetic, dacă Vasluiul a trăit şi va trăi în continuare în funcţie de indicatorii agricoli, pentru celelalte echipe calificarea şi recompensarea ei financiară ar fi precum firul de apă rece în deşert. Ne place sau nu, trăim într-o lume în care banii sunt mai importanţi decât orice rivalitate, iar, la vreme de criză,  frăţia cu dracul până treci puntea e prima lecţie de învăţat.