Dopajul a ajuns şi în MotoGP! Anunţul-şoc care zguduie clasa regină a Motomondialului de viteză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrea Ianone are interzis pe circuit după ce a fost testat pozitiv cu steroizi anabolizanţi.
Andrea Ianone are interzis pe circuit după ce a fost testat pozitiv cu steroizi anabolizanţi.

Flagelul dopajului a ajuns şi la cel mai înalt nivel al motociclismului-viteză. Presa internaţională anunţă că italianul Andrea Ianone, în vârstă de 30 de ani, a fost testat pozitiv la un control anti-doping efectuat la penultima etapă a sezonului 2019, de la Sepang.

Pe lista sporturilor care au probleme cu dopajul s-a adăugat, în finalul acestui ani, motociclismul-viteză, după ce ocupantului locului 16 în clasamentul general al sezonului 2019 a fost depistat pozitiv la proba A de urină cu steroizi anabolizanţi androgeni, de către un laborator din Germania acreditat de WADA.

Ianone a fost suspendat provizoriu de Federaţia Internaţională de Motociclism, având interdicţia de a mai participa la vreo cursă de viteză până la soluţionarea cazului său. El are dreptul de a solicita analizarea unei probe B.

Pilotul de la Aprilia a încheiat prin abandon ultimele două curse ale Motomondialului de viteză. Ianone a debutat în MotoGP în 2013, la Ducati, şi a adunat 118 starturi în clasa regină, are o victorie de atapă şi 11 clasări pe podium.

Steroizii anabolizanţi favorizează creşterea masei musculare. Delegaţia Rusiei de la Sochi a fost decimată de testele pozitive la diferiţi steroizi, iar sportivi precum sprinterul Ben Johnson sau tenismenul Petr Korda se află printre numele celor care au primit interdicţii de a concura din cauza steroizilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite