VIDEO Cupa Confederaţiilor: încă o „bijuterie” a lui Neymar, deviere de „geniu” a lui Balotelli, în Brazilia - Italia 4-2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai aşteptat meci de până acum de la Cupa Confederaţiilor, Brazilia - Italia (4-2), l-a scos la rampă încă o dată pe Neymar. "Selecao" a câştigat derby-ul grupei A, a cărui miză era evitarea Spaniei în semifinale.

Erau semne că vom asista la un meci cu multe goluri. În martie, la Geneva, Italia şi Brazilia se întâlniseră într-un amical, încheiat nedecis, 2-2, după ce sud.americanii aveau 2-0 la pauză! 

Deşi începutul n-a fost încurajator. Echipa lui Scolari a plecat ca din puşcă, Neymar a irosit o ocazie în primul minut, apoi italienii s-au trezit şi au început să blocheze mai bine culoarele spre poarta lui Buffon. 

Fără De Rossi, suspendat, şi fără Pirlo, accidentat, "squadra azzurra" a mai pierdut doi jucători în prima jumătate de oră, pe Montolivo şi Abate, ambii accidentaţi. David Luiz a plecat şi el înainte de pauză la cabine (34), tot din cauza unei accidentări, dar, din fericire pentru gruparea "Selecao", înlocuitorul său, Dante, a fost la locul potrivit, la momentul potrivit. 

În prelungirile unei prime reprize în care gazdele au mai avut o singură ocazie, prin acelaşi Neymar, fundaşul lui Bayern a punctat cu capul, după o lovitură liberă respinsă destul de prost de Buffon. Un gol însă din ofsaid, însă doar o mostră a arbitrajului extrem de slab din partea unui central din Uzbekistan. 

Partea secundă a meritat toţi banii, cu două goluri de senzaţie. După ce Italia a replicat tot cu un gol "din nimic", cum a fost şi cel al lui Dante. Degajare lungă Buffon, deviere cu călcâiul senzaţională a lui Balotelli, iar rezerva Giaccherini scapă singur şi-l învinge pe Julio Cesar (51)! 

"Azzurrii" nu s-au bucurat prea mult, pentru că Neymar şi-a respectat blazonul cu încă un gol de senzaţie, de data aceasta din lovitură liberă (55).

Brazilia a făcut 3-1 prin Fred, după o pasă lungă a lui Marcelo (66). Italienii nu s-au predat şi şi-au arătat calitate la fazele fixe. După un corner, Chiellini a redus din diferenţă (70), deşi cu o fracţiune de secundă centralul dictase penalty la Balotelli, apoi italienii au nimerit transversala, tot după o lovitură de colţ. 

"Selecao" a trăit cu emoţii finalul, dar Fred a reuşit "dubla" şi a închis meciul, scor 4-2. 

Brazilia încheie pe primul loc în grupa A şi scapă de întâlnirea din semifinale cu Spania, unde a trimis-o pe Italia. Rejucarea "finalei Europeanului din 2012 nu sună prea bine pentru "azzurri", care au încasat şapte goluri în două meciuri la Cupa Confederaţiilor.

În celălalt meci al grupei A, disputat tot aseară, dar unul fără miză, ambele echipe fiind eliminate deja din competiţie, Mexic a învins Japonia cu 2-1 (J.Hernandez 54, 66 / Okazaki 86). 

Duminică se dispută ultima etapă şi în cea de-a doua grupă (B): Nigeria - Spania (TVR 1) şi Uruguay - Tahiti, ambele de la ora 22.00. 

Spania nu mai poate pierde poziţia de lider (6 puncte din două meciuri), iar locul secund, şi întâlnirea cu Brazilia în semifinale, este rezervat Uruguayului. "Celeştii" au trei puncte după două partide, ca şi Nigeria, dar dau piept în ultimul meci cu amatorii din Polinezia Franceză.

Miercuri şi joi au loc semifinalele, iar duminică cele două finale. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite