Cornel Dinu a distrus campioana CFR: Cum a catalogat titlul câştigat de clujeni VIDEO

Cornel Dinu a distrus campioana CFR: Cum a catalogat titlul câştigat de clujeni VIDEO

Cornel Dinu, dezamăgit de antifotbalul oferit de CFR

Liga I e o competiţie extrem de slabă, iar această situaţie devalorizează, într-un fel, hegemonia formaţiei din Gruia, de cinci ani „abonată“ la primul loc.

CFR Cluj şi-a trecut în palmares al 8-lea titlu din istoria clubului, iar ceea ce impresionează e că cinci trofee au fost luate la rând. După cum Adevărul a scris aici, prin această serie, ardelenii au atins o peformanţă nemaiîntâlnită în România de 95 de ani!
 
Modul în care CFR domină întrecerea internă arată, totuşi, şi neputinţa rivalelor din Liga I. Vorbim despre o competiţie foarte slabă, ceea ce se vede, anual, când formaţiile calificate pentru cupele europene ies din întrecerile UEFA cam prin iulie – august. Adică, înainte ca alte ţări să-şi înceapă parcursul în aceste competiţii europene!
 
Şi, totuşi, CFR a fost cam singura formaţie românească ajunsă, aproape an de an, în grupele cupelor europene. Doar că nici această performanţă nu l-a convins pe Cornel Dinu în ceea ce priveşte calitatea fotbalistică a acestei grupări. Analistul postului Orange Sport a avut un discurs dur, când a vorbit despre ultimul triumf al CFR-ului în campionat, catalogând acest rezultat drept  „victoria unui chior în ţara orbilor“.
 
Ce a spus Cornel Dinu?
 
*Părerea mea este că au câştigat, cum s-ar spune... chiorul în ţara orbilor, în ultimii ani de zile. Nu au avut absolut deloc nişte adversari care să le pună probleme. Au avut un joc parcimonios, meschin. Eu, dacă aş câştiga aceste titluri, nu aş fi bucuros, pentru că fotbalul presupune spectacol.
 
*La ce jucători... aste este părerea mea. Este o echipă care a dat dovadă de un cinism de neacceptat. De o anumită sfidare a legilor jocului, a ceea ce însemnă frumuseţe. De asta sunt stadionale... 
 
*Este o echipă care în ultimii 5 ani de zile a câştigat în proporţii de 90 la sută cu goluri macate la faze fixe. Fotbalul pe care îl joacă CFR-ul este departe de ceea ce înseamnă raţiunea de a exista a acestui joc.
 
VEZI DISCURSUL LUI CORNEL DINU

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările