Cine-i mai opreşte? 14 trofee pentru Real! Madrilenii au câştigat din nou Liga Campionilor!

Cine-i mai opreşte? 14 trofee pentru Real! Madrilenii au câştigat din nou Liga Campionilor!

Vinicius FOTO Getty Images

Nu a părut echipa mai bună, cel puţin nu prima repriză, dar a reuşit să marcheze în mitanul secund. Real Madrid câştigă din nou trofeul, duce la Madrid a 14-a Cupă!

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Un meci de vis, un meci cu final imposibil de ghicit. Chiar dacă analizând precedentele întâlniri dintre cele două echipe ai fi putut face nişte pronosticuri.
 
Dacă te uiţi la numărul de trofee pe care le-au ridicat deasupra capului spaniolii, 13 (faţă de şase în dreptul britanicilor), atunci ei păreau a fi câştigători, dacă revezi meciul din 2018, atunci când englezii au pierdut Liga în faţa madrilenilor (1-3), atunci tot Real părea că va ieşi victorioasă din înfruntarea cu Liverpool.
 
Cele două super-echipe, care au împreună 19 titluri Champions League, se mai întâlniseră de două ori în ultimul act al celei mai tari competiţii europene. Prima finală, câştigată de „cormorani” (1-0), a avut loc în 1981, tot la Paris, pe „Parc de Princes”. Madrid şi-a luat revanşa în 2018, impunându-se în finala de la Kiev cu 3-1. 
 
“Ar însemna foarte mult să câştigăm. Din punctul meu de vedere, Real Madrid este favorită, pentru că are experienţă multă, dar vreau ca noi să fim la acelaşi nivel. Dacă suntem la cel mai bun nivel al nostru, este greu să joci împotriva noastră”, a spus Klopp, înainte de startul meciului.
 
“Trebuie să ne arătăm calităţile. Trebuie să arătăm tot ce am arătat în acest sezon. Liverpool va încerca să facă un joc intens, are multă calitate individuală. Echipa care îşi va arăta cel mai bine calitatea va câştiga”, a afirmat şi Ancelotti.  
 
Echipele de start
 
Liverpool: Alisson – Alexander-Arnold, Konate, Van Dijk, Robertson – Henderson, Fabinho, Thiago – Salah, Mane, Luis Diaz
Rezerve: Kelleher – Milner, Keita, Firmino, Gomez, Oxlade-Chamberlain, Jones, Minamino, Jota, Tsimikas, Matip, Elliott
Antrenor: Jurgen Klopp
 
Real Madrid: Courtois – Carvajal, E. Militao, Alaba, Mendy – Kroos, Casemiro, Modric – Valverde, Benzema, Vinicius Junior
Rezerve: Lunin – Nacho, Hazard, Asensio, Marcelo, Lucas, Bale, Ceballos, Rodrygo, Isco, Mariano, Camavinga
Antrenor: Carlo Ancelotti
 
Finala a început cu 37 de minute întârziere după ce la porţile arenei din Franţa au fost probleme de securitate, mai mulţi fani englezi încercând să pătrundă în arenă sărind gardurile.
 
Liverpool a stat mai bine pe teren, s-a mişcat mai bine, şi-a făcut jocul, a stresat apărarea galacticilor, mai mult, a avut şi o bară, prin Mane în minutul 21. Atacantul cormoranilor a driblat trei jucători şi a şutat din marginea careului, intervenţia lui Courtois salvând situaţia. De marcat, a înscris însă Realul, prin Benzema, în minutul 43. Golul însă a fost anulat pe motiv de offsaid, după consultarea VAR-ului decizia asistentului rămânând în picioare. Prima repriză s-a terminat 0-0.
 
Real Madrid a venit de la cabine o altă echipă. Mai aşezată, a legat mai bine pasele, parcă nu simţea deloc presiunea englezilor. Şi a şi marcat, prin Vinicius, în minutul 58. Nimic şi nimeni nu a mai putut schimba tabela! Nici schimbările lui Jurgen Klopp, nici scandările britanicilor care dominau arena franceză. Real e din nou cea mai bună!

FOTO Getty Images

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO Getty Images
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO Getty Images 
  • FOTO Getty Images 
  • FOTO Getty Images  
  • FOTO Getty Images 
  • FOTO EPA-EFE  
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările