Buzărnescu se duce în cap: „Miki“ a fost eliminată la French Open de o jucătoare care câştigase un meci din şapte pe zgură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buzarnescu

Mulţi au sperat ca, odată cu începerea sezonului de zgură, Mihaela Buzărnescu (33 WTA) îşi va redescoperi forma din 2018. Din păcate, sportiva de 31 de ani a abordat French Open 2019 cu şase înfrângeri în 12 partide disputate pe suprafaţa ei preferată şi nici la Paris n-a reuşit să facă nimic notabil.

Mihaela Buzărnescu a fost surpriza plăcută a turneului de la Roland Garros în 2018, avansând până în turul IV, acolo unde doar emoţiile au făcut ca ea să cedeze într-un duel cu Madison Keys.

La un an distanţă însă, „Miki“ s-a schimbat complet şi, din păcate, nu în bine, redevenind jucătoarea care iese din primele două tururi în mai toate competiţiile. Astăzi, la Paris, ea a dat de Alexandrova (58 WTA), cu o singură victorie în şapte meciuri pe zgură în acest sezon. Şi nici în faţa unei astfel de jucătoare, Buzărnescu n-a reuşit să evite înfrângerea!

Românca a cedat chiar fără drept de apel, în minimum de seturi, scor 4-6, 4-6. În setul al doilea, la ultimul game, Buzărnescu a încercat cu disperare să facă ceva pentru a evita eliminarea. Ea a salvat primele trei mingi de meci, dar n-a mai avut ce face la a patra, pierzând după o oră şi 26 de minute.

În turul II, Alexandrova va juca fie cu Strycova (40 WTA), fie cu Stosur (96 WTA).

În ceea ce o priveşte pe Mihaela Buzărnescu, deocamdată, ea va suferi o cădere de şase locuri în ierarhia virtuală, ajungând pe 39.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite