Diferenţa între ţara lui Obama şi cea a lui Johannis ! Ce faci, frate?

www.metropotam.ro

Am renunţat să scriu un articol de specialitate căci despre solidaritate s-au scris zeci de cărţi şi mii de studii şi prefer să fac apel la exemple reale pentru că ele sunt mai grăitoare.

Ce a uimit în tragediile recente din America (Boston şi Texas) a fost reacţia imediată de solidaritate, unitate şi ajutor a cetăţenilor în faţa dezastrului, a suferinţei şi a morţii. Am văzut imagini cu trecători ce au acţionat instant pentru salvarea răniţilor; unii şi-au dat jos hainele pentru a stopa sângele acestora. La puţine ore preşedintele Obama a transmis un mesaj, serviciile de securitate, FBI, erau în alertă, cetăţenii s-au solidarizat, au mers de bunăvoie la poliţie să ofere declaraţii pentru identificarea autorilor.

La noi? Altă treabă: infractorii scapă justiţiei şi chiar părăsesc liber România. Mesaje precum „suntem prea puternici ca să fim doborâţi! Suntem solidari cu Bostonul” erau pretutindeni. În aceeaşi zi, comunitatea de americani şi mulţi străini au luat cu asalt spitalul pentru a dona sânge. S-a donat până când s-a închis uşa. De câte ori nu auzim în România de spitale ce nu mai au rezerve de sânge nici donatori?

Solidaritatea este o caracteristică umană, însă una care se învaţă şi se practică. Sunt oameni pe care îi numim inimoşi şi sensibili care ar ajuta pe oricine indiferent de situaţie. Şi alţii ar sta reci. Solidaritatea se deprinde prin educaţie, încă de la clasele mici, când eşti învăţat să împarţi cu colegul de bancă, să-l respecţi, să fii empatic şi să-i oferi ajutor la nevoie,etc.

Subliniez că orice generalizare de orice tip este o greşeală. Cred că în multe situaţii vizibile americanii sunt mai solidari decât românii. Am câteva exemple cunoscute.

1) Vă amintiţi de inundaţiile din nordul ţării când bărbaţii satului şedeau la crâşmă şi priveau soldaţii cum muncesc? Vă amintiţi când ajutoarele oferite sinistraţiilor sunt de multe ori „resturi” şi ceea ce nu se foloseşte în gospodărie? Vă amintiţi de o fotografie celebră în presă cu o bătrânică de 80 de ani ce era urcată pe acoperişul casei pentru a-şi înlătura de una singură zăpada mare. Unde era solidaritatea comunităţii?

2) Campaniile sociale naţionale sunt foarte rare în România şi la nivel local şi mai puţine. Cine ajută copii străzii, bătrânii, persoanele cu handicap? Cine întinde mâna? Câte un ONG şi un rotarian.

3) Nu demult în centrul Sibiului, în plină zi, s-a simulat (şi s-a filmat) un furt de poşetă tocmai pentru a testa reacţia cetăţenilor care s-a dovedit dezamăgitoare. Altădată, în Piaţa Mare a oraşului m-am apropiat de un tânăr căzut pe care mulţi îl evitau crezând că este sub influenţa alcoolui, pe când el se afla într-o criză epileptică. Alte exemple:

4) Cel mai tare m-a îngrozit scena unui accident auto. Pe drumul de la Deva spre Timişoara în faţa mea două autoturisme s-au accidentat. Câteva maşini au oprit, am sunat repede la 112, a venit ambulanţa dar fără descarcerare, iarăşi telefoane repetate, altă întârziere. Îmi amintesc că asistenta medicală avea ea însăşi o mână în gips şi mai grav ridica tonul şi ţipa la şoferul rănit şi şocat. M-am întrebat care este procedura standard în astfel de situaţii de urgenţă şi cât de mult se respectă !! Dar ceea ce m-a îngrozit a fost reacţia şoferilor opriţi pe margine de Poliţie care erau furioşi şi se manifestau declarând că „ei trebuie să plece, au treburi, nu sunt nevoiţi să aştepte până la final”. Totul a durat aproximativ 20-25 de minute până când cele trei victime au fost duse spre spital. Nu putem vorbi de solidaritate în acest caz extrem şi de maximă urgenţă. Adică 20 de minute de aşteptare este prea mult pentru un om? Nu-mi imaginez această scenă într-un alt oraş european. Îmi imaginez în ţările subdezvoltate. Dar eu vreau să compar ţara mea cu cele de mai sus nu cu cele de jos.

5) Tot zilele trecute la Sibiu un biciclist a murit într-un sens giratoriu lovit de un autocamion. Solidaritatea bicicliştilor a fost extrem de slabă. În alte ţări ar fi urmat proteste pe bicicletă zi de zi, marşuri în oraş, până la soluţionare. Evident stăm foarte prost şi periculos la pistele pentru bicicletă în multe oraşe. Cea mai oribilă reacţie a fost cea a autorităţiilor. Primarul Klaus Johannis a declarat simplu „că nu se vor face hiper-reglementări în sensurile giratorii”. Şi a oferit aceaşi soluţie penibilă alături de poliţia din Sibiu „bicicliştii în sensurile giratorii să coboare de pe biciclete şi să meargă pe jos pe lângă biciclete”. De neacceptat aceste declaraţii oficiale. Nu poţi crea jumătăţi de trasee pentru bicicletă şi în cazuri grave precum acesta să nu iei nicio măsură, să fii rece şi nepăsător. Nu eşti un bun primar!

Cu regret, dar NU cred că avem un minim de solidaritate care pleacă de la simpla răbdare atunci când aştepţi la un ghişeu până la solidaritatea la nivel general, solidaritatea instituţională sau a celor ce conduc ţara. Dacă aceştia ar fi solidari unii cu alţii negreşti am avea o altă ţară. Trădările nu vin din solidaritate. Un om solidar nici nu se poate gândi că ar putea trăda ori istoria poporului nostru cât şi prezentul e plină de gesturi de trădare. Aud prea des „ nu e treaba mea, nu mă bag”. Aşa ceva nu întâmplă în întotdeauna Occident.

6) La noi, până şi Biserica Ortodoxă declară că nu dă bani la nevoiaşi aşa cum reiese din declaraţia Mitropolitului Streza al Ardealului de ieri. Foarte tare, Mitropolite! 

Cunosc şi pot scrie un articol cu exemple pozitve, DAR vreau să văd mai multe exemple.