Pe 27 martie 2018, Parlamentul a votat o rezoluţie prin care România îşi exprimă, prin aleşii săi, dorinţa de Unire cu Republica Moldova şi care recunoaşte dreptul românilor de dincolo de Prut de a-şi decide singuri soarta.

Practic, începând de la acea dată România este oficial un stat unionist, cu o politică clară şi declarată, asumată public de către români. Sigur că acest proces trebuie să aibă la bază informarea corectă şi adevărul istoric cu respectarea întocmai a tratatelor internaţionale şi care prevăd că la acest moment modificarea frontierelor nu se poate face decât prin acceptul ambelor părţi de drept recunoscute internaţional.

Şi cu toate acestea, dacă România a făcut acest vot şi chiar duce o politică unionistă în Basarabia, ce ascunde de fapt această campanie de strângere de semnături, căci în fapt problema din punct de vedere juridic pare că este soluţionată.

La acest moment, zeci de corturi au fost instalate în toate judeţele Ţării şi sute de voluntari unionişti sunt implicaţi în strângerea de semnături. Efortul de mobilizare este unul uriaş şi se va întinde pe parcursul a câteva luni. Strângerea de semnături are un caracter oficial, urmărind toţi paşii legali privind colectarea datelor personale în vederea modificării constituţiei României prin introducerea unui preambul care să vizeze o politică unionistă constituţională.

În fapt, miza este una foarte clară şi la vedere: finalizarea cu succes a acestui proces va face ca statul prin parlamentul României să fie forţat să organizeze un referendum cu privire la această modificare. Finalitatea acestui referendum o ştim cu toţii, dar cu ocazia desfăşurării lui şi în perioada antemergătoare opinia publică va fi informată iar societatea civilă va trebui să se exprime pe această temă fundamentală: Unirea dintre România şi Republica Moldova.

Ecourile vor fi unele internaţionale iar referendumul pentru Unire din România va produce efecte colosale asupra acestui proces prin faptul că vom asista la o explozie informaţională ce va depăşi graniţele Ţării.

Miza adevărată o reprezintă aducerea în anul centenar, în prim plan, a Unirii dintre cele două stat Româneşti. Parlamentul nu va putea să nu pună pe tapet acest proces având în vedere că deja se preconizează anumite modificări ale constituţiei şi cu atât mai mult cu cât din punct de vedere organizatoric acest an pare a fi unul cam ratat din punct de vedere al evenimentelor şi importanţei care ar fi trebuit acordată de statul român.

Un demers pentru un Referendum pentru Unire ar salva Anul Centenar şi l-ar duce aproape de importanţa chiar a celui din 1918.

O să apară voci critice care să spună că nu aici e nevoie să facem noi informare ci în Republica Moldova. O să fie voci care vor spune că Moldovenii nu vor, că Rusia nu ne va lăsa, că Uniunea Europeană nu v-a permite, că suntem prea sărăci, că moldovenii sunt prea săraci,  că ce facem cu regiunea Transnistreană, că să rezolvăm mai întâi cu clasa politică coruptă, ş.a.m.d...

Cu toţii va trebui să oferim răspunsuri la toate aceste probleme şi să căutăm soluţia dincolo de piedicele ce le putem întâmpina. Unirea în sine reprezintă o soluţie la toate aceste probleme iar ea va aduce un suflu nou de încredere în societate, un suflu atât de necesar după un sfert de secol de atac informaţional ce a slăbit încrederea în naţiunea noastră.

De aceea invit pe toţi să se implice în această campanie de semnături şi dacă nu pot să îşi ofere semnătura de susţinere.,

Prin prezentul articol nu expun punctul de vedere al organizatorilor, ci doar îmi exprim o opinie personală.