Sapte filme pentru sapte zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 1 februarie CULOAREA LACOMIEI SS SUA, 2000 (HBO, 22,00). Thriller care porneste excelent, dar isi pierde, din pacate, suflul pe parcurs, lasand pe spectator cu un sentiment de insatisfactie.

Vineri, 1 februarie CULOAREA LACOMIEI SS SUA, 2000 (HBO, 22,00). Thriller care porneste excelent, dar isi pierde, din pacate, suflul pe parcurs, lasand pe spectator cu un sentiment de insatisfactie. Ca si cum i s-ar prezenta versiunea trunchiata pentru televiziune a unui film mai lung si cu intriga mai intortocheata. Veteranul Paul Newman (foto) joaca rolul unui celebru spargator de banci ajuns dupa gratii, care simuleaza un accident vascular pentru a putea fi transferat intr-un asezamant spitalicesc, unde conditiile de securitate nu mai sunt atat de riguroase; Linda Fiorentino este o infirmiera isteata, care miroase ca ceva nu e in regula. Ea e convinsa ca falsul pacient cu "experienta" pe care o are o va ajuta sa se imbogateasca si, ca atare, il santajeaza pentru a pune impreuna la cale, beneficiind si de concursul iubitului ei, o lovitura in stil mare. Ne asteptam in continuare la o desfasurare palpitanta de evenimente, dar asteptarile sunt doar partial indreptatite. Ramane prestatia excelenta a celor doi interpreti. Tot un thriller, dar total malaiet, IN URMARIRE, ne propune, ceva mai devreme, la 20,00, PRIMA. Este vorba de aventura nefericita a unui avocat acuzat pe nedrept de accidentarea unui om de afaceri cu a carui sotie a avut o legatura pasagera. Filmul merita semnalat pentru ca in distributie o intalnim si pe Claudia Schiffer, care, se stie, isi incearca puterile si in cinema. Rezultatul e total nesatisfacator. Au mai incercat marea cu degetul si alte top-modele, cum ar fi Cindy Crawford, Elle Macpherson sau Laetitia Casta, dar si ele au dat chix. Intre modelling si actorie e, totusi, o mica diferenta. Nu e de ajuns sa sti sa te fatai pe podium pentru a putea intra pe portile cinematografului... Sambata, 2 februarie INOTAND PRINTRE RECHINI SS SUA, 1994 (ROMANIA 1, 21,35). Dornic sa intre cu orice pret in lumea filmului, un tanar aspirant la glorie accepta docil toate capriciile, mojiciile si abuzurile unui producator venal, care se comporta ca un mic dictator, asa cum sunt atatia la Hollywood. Simtind, la un moment dat, ca nu mai poate suporta, pregateste o razbunare pe cinste. Se pare ca regizorul George Huang a trecut printr-o experienta similara in anii de inceput ai meseriei si a cautat sa se defuleze prin aceasta povestire (el fiind si autorul scenariului). In fond, totul se bazeaza pe o simpla idee, care pana la urma ar deveni plictisitoare, daca nu ar fi prestatia electrizanta a lui Kevin Spacey in rolul producatorului cu apucaturi tiranice. Din nou, se dovedeste ca o pelicula mediocra se poate "scoate" gratie unor interpreti inspirati. Dintre reluari se impune, desigur, atentiei NUMELE TRANDAFIRULUI, superba ecranizare a best-seller-ului lui Umberto Eco, cu un Sean Connery stupefiant intr-un cu totul alt gen de roluri decat cele care l-au facut celebru. Filmul este programat la 20,00, pe canalul PRIMA, care are obiceiul de a relua multe din succesele prezentate anterior pe alte canale. In fine, la rubrica de telecinemateca, semnalam MIRAJ (PRO TV, 1,30), un excelent thriller de factura hitchcockiana, iscalit Edward Dmytryk (una din victimile "vanatorii de vrajitoare" de la Hollywood, din anii de trista amintire ai macchartyismului), cu un Gregory Peck de zile mari in rolul unui amnezic. Duminica, 3 februarie HACKER-UL SS SUA 1999 (ANTENA 1, 20,00). Thriller de buna calitate, care ne introduce in lumea fascinanta a informaticienilor de geniu, specializati in spargerea de coduri. Simtindu-se lezat in orgoliul sau profesional, unul din marii experti in securizarea retelelor informatice in al carei computer personal a patruns un asemenea hacker, hotaraste sa-l descopere el insusi pe vinovat, pentru a-i trece pofta de a se mai apuca de astfel de treburi. Acelasi canal (Antena 1) ne prezinta, la 22,00 un alt thriller, CEASUL RAZBUNARII, al carui erou este un om de afaceri din lumea modei, care, obsedat de o frumoasa femeie, se vede angrenat intr-un joc cu consecinte din cele mai primejdioase. Televiziunile noastre traiesc, de altfel, sub impresia ca genul thriller este cel mai usor digerat de catre spectatori (care, vrand-nevrand "inghit", astfel, si pauzele publicitare aferente), de vreme ce si ROMANIA 1 ne propune (la 21,35) o vechitura cu Stallone, imbatranit si ingrasat, COP LAND. Vremea lui Rambo si a lui Rocky pare a fi trecut... Semnalam, in fine, si o drama puternica, semnata Stephen Frears, filmul britanic CIULITI-VA URECHILE, care dezvaluie un colt al universului secret al homosexualilor, in perioada anilor '50-'60, cand orientarea spre cei de acelasi sex era inca socotita in Occident ca un delict. Atacand cu 13 ani in urma (in 1989) un asemenea subiect delicat, cinematografia britanica si-a dovedit din nou viziunea larga, lipsa de prejudecati, care au propulsat-o, pe buna dreptate, in top. Luni, 4 februarie RAZBOIUL SEXELOR PE WALL STREET SS SUA, 1996 (PRO TV, 20,00). Dandu-si seama ca drumurile promovarii ii sunt inchise, in virtutea conditiei ei de femeie intr-o profesiune - aceea de analist financiar - socotita ca rezervata exclusiv barbatilor, mai ales ca are pe deasupra si pielea de culoare mai inchisa, o negresa hotaraste sa deschida, impreuna cu asistenta ei, propria firma, in care scop inventeaza, pentru a se conforma prejudecatilor, un personaj fictiv de sex barbatesc pe postul de director. Treburile incep sa mearga struna pana cand isteata va fi pusa in situatia de a juca rolul alter ego-ului ei masculin... Whoopi Goldberg (foto) se straduieste din nou, fara a ne convinge, ca stie sa joace comedie, in schimb in rolul asistentei Diane Wiest este absolut formidabila. O actrita de imens talent, care a primit pana acum de doua ori Oscarul pentru compozitiile sale in roluri secundare. Marti, 5 februarie SUNT CU TOTII BINE! SSS Coproductie italo-franceza, 1990 (ROMANIA 1, 20,45). Marcello Mastroianni este de milioane sub trasaturile unui batran pensionar care porneste de-a lungul si de-a latul Italiei pentru a-si vizita cei cinci copii, imprastiati prin toate colturile tarii si prea ocupati pentru a se mai interesa de ce mai face tatal lor. El se va convinge personal de dezinteresul si indiferenta progeniturilor sale, ceea ce ii va produce un adevarat soc, dar, pana la urma, de fiecare data, le va gasi o scuza. Cinefilii o vor recunoaste intr-o bine venita reaparitie pe Michle Morgan ai carei ochi au ramas la fel de fascinanti ca in tinerete (va amintiti de CHEIURI IN CEATA?), dar filmul ii apartine de la inceput si pana la sfarsit inegalabilului Marcello, la fel de stralucit la senectute ca in anii tineretii, cand ne-a fermecat in LA DOLCE VITA. Regizor: Giuseppe Tornatore, cel caruia ii datoram minunatul CINEMA PARADISO; el este si coautor al scenariului. Nu putem sa nu semnalam, ca o curiozitate, MENTOR DIN UMBRA (PRIMA, 21,00), povestea unui agent al serviciilor speciale britanice (Ewan McGregor) in America pe urmele unei frumoase ucigase in serie (Ashley Judd - foto), de care se va indragosti. O curiozitate, pentru ca este unul din putinele cazuri din ultimii ani cand un film britanic se inscrie ca un esec clar. O pelicula ratata din toate punctele de vedere, dar care, in mod straniu, parca te atrage, totusi. Miercuri, 6 februarie INSOTITORI PERICULOSI SS SUA, 1961 (TVR 2, 22,30). Intr-un schimb de focuri intre doua bande rivale care intentionau sa jefuiasca aceeasi banca din Far West, copilul unei frumoase dansatoare de cabaret (roscata Maureen O'Hara una din gloriile Hollywood-ului de alta data) este impuscat din greseala. Socotindu-se vinovat, unul din pistolari o va insoti, printr-un tinut infestat de indienii apasi, pentru a transporta trupul neinsufletit spre locul de inmormantare. Este primul film al legendarului Sam Peckinpah, unul din marii specialisti ai genului western. Ca alternativa - AFACERI DE FAMILIE (ANTENA 1, 23,40), un thriller onorabil, cu Michael O'Keefe si Bridget Fonda. Joi, 7 februarie PRINTESA SI CERSETORUL, partea I SS Coproductie italo-germana, 1997) (ROMANIA 1, 20,45). Varianta fantezista a povestirii lui Mark Twain, in care incurcaturile se vor datora rivalitatii dintre... doi vrajitori. Nu, nu e vorba de un film pentru copii, ci de o pelicula romantica, al carei principal atu este prezenta in distributie a fascinantei Anna Falchi, in masura oricand sa faca de rusine, prin atributele ei anatomice, pana si pe vestita Pamela Anderson. Daca subiectul nu va atrage, puteti incerca (la 22,45) sa urmariti la Pro TV un straniu film de autor (regia si scenariul Mike Figgis, cel caruia ii datoram Leaving Las Vegas). Straniu, pentru ca, desi e un film american, poarta - in original - un titlu nemtesc LIEBESTRAUM (Vis de dragoste). Si pentru ca un rol central in povestire il joaca o misterioasa cladire, condamnata la demolare, totul pe fundalul unui triunghi amoros, in care este implicat un arhitect, venit sa-si vada, pentru prima oara, mama naturala, aflata pe patul mortii. Poveste demna, parca, de un David Lynch, cel cu TWIN PEAKS. In rolul mamei: Kim Novak, odinioara aparitia de vis din capodopera lui Hitchcoch, AMETEALA (VERTIGO).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite