Românii pot primi o sticlă de ulei nouă dacă îl reciclează pe cel folosit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Românii pot beneficia de o sticlă de ulei nouă dacă îl reciclează pe cel folosit. Uleiul alimentar ars este valoros deoarece din acesta se poate produce bio-combustibil.

Uleiul folosit este un mare poluator şi atunci când este aruncat în chiuvetă poate înfrunda ţevile şi sistemele de epurare. Totodată, o mare cantitate ajunge în apă şi sol, unde râncezeşte şi opreşte regenerarea şi face pământul nefertil.

Specialiştii spun că reciclarea redusă a uleiului este cauzată de comoditate şi de necunoştinţă.

Tea Vasilescu, reprezentant hartareciclarii.ro: „Nu se colectează mai deloc, sunt câţiva oameni pasionaţi de ecologie şi aceia fac efortul personal, sunt un expert pentru copiii lor, pentru familie lor. Ar fi mult mai simplu dacă ar exista infrastructură de genul ăsta. România are potenţial foarte mare de colectare a uleiului uzat, noi folosim foarte mult ulei în gospodărie, facem cartofi prăjiţi”, scrie ProTV.

Acest ONG a realizat o hartă cu punctele de colectare a uleiului folosit, în prezent fiind 127 de centre.

Lanţurile de magazine şi benzinăriile vin cu campanii din ce în ce mai atractive pentru a stimula consumatorii să recicleze uleiul folosit.

Felician Cardos, manager environment lanţ de magazine: „Din păcate, interesul e doar în zona privată şi am văzut că de la an al an au apărut diverse servicii şi alte lanţuri de retail au recurs la acelaşi mod de a colecta uleiul uzat, clientul poate să-l aducă la magazine şi la schimb primeşte un ulei nou. De la an la an, cifrele aproape s-au dublat, dacă în primul an, atunci când am lansat campania, am avut în jur de 160.000 litri colectaţi de la populaţie, în 2021 avem deja vreo 260.000 l colectaţi până acum”.

Orice litru de ulei utilizat se transformă în 900 de ml de biocombustibil, un înlocuitor nepoluant al combustibilului fosil.

Mai multe detalii despre centrele unde se poate recicla uleiul şi cum se poate face acest lucru se regăsesc pe site-ul hartareciclarii.ro

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite