Închipuiţi-vă că aţi fi, din nou, obligaţi să mergeţi la şcoală. Şi vă mai propun să vă imaginaţi că aveţi doi profesori, care vă dau, în paralel, două lucrări de control. Primul ar formula-o aşa: „De ce se învârte Soarele în jurul Pământului?“ Proful are o autoritate pe care nu i-o puneţi la îndoială. Iute scoateţi foaia de hârtie şi demonstraţi ceea ce vi se cere. Mintea dvs. face un lung excurs în istorie, fizică, astronomie, psihologie şi, după o oră de chin, predaţi lucrarea cu demonstraţia făcută ca la carte. Al doilea profesor, mai şugubăţ, vă dă cam aceeaşi lucrare: „Se învârte Soarele în jurul Pământului?“ Brusc, tema sună altfel, deşi enunţul pare identic. Faceţi acelaşi efort intelectual, adunaţi aceleaşi date şi parcurgeţi, mental, aceeaşi materie. Ajungeţi însă la un rezultat opus. La sfârşit, mintea dvs. se va opri o clipă, blocată într-un paradox. Cum e posibil să dai două răspunsuri diferite la aceeaşi întrebare?

Modul nostru de a gândi se modifică în funcţie de contextul în care judecăm. Poate mai importante decât datele pe care le acumulăm şi de experienţele pe care le parcurgem sunt întrebările pe care ni le punem şi, mai ales, cum ni le punem. A înţelege esenţa unei probleme e o artă şi implică de la bun început un efort de cunoaştere şi de adecvare. Ştiţi prea bine cum îşi examina elevii Marius Chicoş Rostogan: „Spune-ne, s-audă şi ilustra matroană, onorata ta mamă: nu-i aşa că pământul se-nvârke în jurul soarelui trei ani câke 365 ghe zile şi mai apoi în al patrulea în 366 ghe zile?“ Normal că micul Ftiriadi răspunde fără să ezite: „Da, domnule!“ Nu-i de râs, dar societatea românească îmi pare a fi, azi, un soi de mică loază căreia îi sunt dictate răspunsurile direct din enunţ. De puţine ori punem întrebarea corect şi asta numai pentru că ştim, deja, rezultatul. Sau ni se pare că îl ştim. Dar nu ne deranjează. E un disconfort personal să scrutezi lumea şi să admiţi că nu deţii adevărul absolut. E neplăcut s-o iei de la început. Cele mai comode sunt certitudinile, aşa cum cei mai buni duşmani sunt cei pe care nu-i cunoşti, dar despre care ştii cu siguranţă cât de vinovaţi sunt. Toate domeniile de activitate duduie de răspunsuri prefabricate la întrebări pe care nu şi le-a pus nimeni cu adevărat.

Am să încerc să răstorn câteva din certitudinile zilei la care aderă cete de politicieni, pâlcuri de propagandişti şi turme de ignoranţi. Un prim exemplu, din educaţie: clasa zero. Două tabere se bat pro sau contra, dar nimeni nu binevoieşte să-i întrebe pe părinţi: „Copilul dvs. va merge la şcoală sau la grădiniţă, cum preferaţi?“ Urmează balanţa de plăţi a României, care, între noi fie vorba, (nu) se rezolvă prin plimbarea banilor dintr-un buzunar într-altul: „Numiţi primele o sută de produse importate în România şi pe care dintre ele le-am putea genera local, cu costuri şi calitate echivalente?“ Sănătate: „Care e statistica morbidităţii naţionale şi care sunt prognozele pe următorii zece ani?“ Turism: „Cu ce se deosebeşte România de celelalte ţări din zonă şi care e structura turistului străin din ultimul deceniu?“ Agricultură: „Numiţi cele mai profitabile culturi, faceţi o prognoză climatică pe regiuni şi evaluaţi vârsta medie a populaţiei rurale!“ Şi dumneata, cititorule, poţi să-ţi pui întrebări, dar nu uita, dacă ai deja răspunsul, înseamnă că nu-l ştii.