Câteva date despre profilul Iulianei Conovici, un intelectual şi cercetător de excepţie, cu multe realizări într-un timp relativ scurt.

Iuliana este fiica faimosului arheolog şi numismat Nicolae Conovici, care este cunoscut pentru săpături de teren realizate în necropole getice sau aşezări neolitice de pe teritoriul României; şi a Marianei Conovici, istoric şi redactor la Radio România, unde a înfiinţat Centrul de istorie orală şi a realizat programul „Mediateca de istorie”.

Iuliana Conovici a realizat un strălucit doctorat în ştiinţe politice. Pe baza acestei teze a publicat o lucrare substanţială, „Ortodoxia în România postcomunistă. Reconstrucţia unei identităţi publice”, de 788 de pagini. Lucrarea a apărut în 2009 şi 2010 la Editura Eikon. Este cel mai amplu şi mai consistent studiu al relaţiei dintre Stat şi Biserică apărut în România în ultimii 30 de ani. Link aici către volumul 1 şi aici către volumul 2.

Timp de 6 ani, Iuliana Conovici a fost expert de cabinet la Secretariatul de Stat pentru Culte. Aici Iuliana a fost un om foarte valoros, o „eminenţă din umbră”, mereu apreciată pentru competenţa ei şi pentru cunoştinţele profunde asupra domeniului său de expertiză. Un om care avea, în acelaşi timp, poziţii clare şi principiale, şi care ştia mereu ce şi cât să spună, în orice situaţie.

A îngrijit alături de mama sa, Mariana Conovici, şi de Arhimandritul Andrei Tudor volumul „Am înţeles rostul meu... Părintele Papacioc în dosarele securităţii”. Volumul, un alt demers substanţial de istorie contemporană, care implică multă migală, atenţie şi muncă de cercetare, a apărut la Editura Humanitas.

Pe la 30 de ani, Iuliana a urmat a doua facultate, la Limbi Străine, unde a studiat limbile germană şi rusă. Şi-a dorit să studieze şi să cunoască bine limba rusă în primul rând din pasiune pentru opera lui Dostoievski, pe care visa să îl citească în original. Ceea ce a şi reuşit, printr-un efort pentru care mereu am invidiat-o. Nu este deloc simplu să înveţi târziu două limbi străine precum germana şi rusa. Din câte ştiu, a terminat cea de-a doua facultate, la Limbi Străine, aproape numai cu note de 10. Iuliana mai vorbea foarte bine engleza şi franceza, fiind soţia unui istoric francez.

De asemenea, Iuliana este unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Tolkien România, alături de cel care scrie acest text. Pentru ea Societatea Tolkien a fost un proiect extrem de important, fiind singura ei afiliere instituţională. Am discutat de nenumărate ori fie în public, la evenimentele Societăţii, fie în privat, la evenimentele mai restrânse ale pasionaţilor tolkienişti, opera profesorului Tolkien. Iuliana era un specialist şi un cunoscător neîntrecut al universului Pământului de Mijloc. Ne puteam baza pe memoria ei pentru cele mai mărunte şi mai aparent nesemnificative detalii legate de numele unor personaje secundare sau al unor întâmplări minore din istoria Middle Earth. În acelaşi timp, spiritul ei pătrânzător ne dezvăluia mereu noi semnificaţii filosofice şi teologice ale operei profesorului Tolkien. 

Iuliana mobiliza la întâlnirile Societăţii o vastă cultură lingvistică, istorică, teologică şi filosofică, iar evenimentele la care lua parte şi Iuliana Conovici (nu a lipsit niciodată de la vreun eveniment important al Societăţii) erau un adevărat spectacol, un regal intelectual. Şi, în ciuda uriaşei ei culturi şi a spiritului ei foarte pătrunzător, era întotdeauna modestă şi discretă, nu făcea niciodată paradă, nu râdea de stângăciile sau naivităţile celor mai tineri sau mai puţin erudiţi. Prezenţa ei nu te inhiba, dimpotrivă, te invita să descoperi opera profesorului Tolkien, iar lecturile din operele profesorului alături de Iuliana durau de obicei multe ore, mult peste ce ne propuneam pe afiş, fără să simţim sau să înţelegem cum a zburat timpul acela de plimbări între Middle Earth şi marea cultură şi marile tradiţii ale lumii, şi înapoi.

Unul dintre ultimele gesturi făcute de Iuliana a fost să-şi doneze toate volumele din jurul operei profesorului Tolkien (în română, engleză sau franceză) către biblioteca Societăţii Tolkien. A ţinut să facă acest gest chiar în ultima ei săptămână de viaţă. Am fost şi am luat cărţile de la soţul Iulianei chiar în seara în care ea a trecut la Domnul. Un gest care arată o emoţionantă grijă de a lăsa în ordine, în urma ei, cele mai mici amănunte. Şi un gând îndreptat către opera şi universul lui J.R.R. Tolkien, pe care le-a iubit atât de mult.

Glumeam cu Iuliana că în Împărăţia lui Dumnezeu vom fi, dacă Domnul ne va primi acolo, asemenea profesorului Tolkien. Că omul, în plenitudinea sa, nu are cum să fie decât un sub-creator; creându-şi propriile lumi, cu istoria, geografia, cultura, limbile şi creaturile lor, pentru slava lui Dumnezeu („dacă e o lumină în opera mea, aceasta nu vine din mine, ci prin mine”, scria profesorul Tolkien). O asemenea creaţie, mă avertiza Iuliana, nu este însă posibilă fără sacrificiu de sine. Creaţia, cultura, arta în adevăratul sens implică răbdare, mult efort şi sacrificiu de sine.

Un spirit foarte discret şi delicat, de o mare profunzime intelectuală, cu un umor fin, fermă în acelaşi timp pe poziţii şi pe principiile care meritau apărate. O doamnă a spiritului, cu o credinţă profundă şi nuanţată, bazată pe multă chibzuinţă şi pe lecturi foarte serioase; o bună prietenă şi o persoană caldă, mereu generoasă şi atentă la cei din jurul său. Aceasta a fost Iuliana Conovici, „Iuliconul”, aşa cum îi spuneam prietenii apropiaţi. Un om fără viclenie. Fără amintiri urâte. Nu ai ce să îţi aminteşti „de rău” despre Iuliana Conovici.

Rugăciunile mele sunt alături de mama ei, doamna Mariana Conovici. Numai Dumnezeu ştie cât de teribil este să pierzi un copil la o astfel de vârstă. Şi de soţul Iulianei, care a fost alături de ea în timpul grelei suferinţe prin care a trecut.