Apoi, odată cărţile cu pricina închise de ceva vreme, ne reluăm activităţile foarte plictisitoare din viaţa de zi cu zi, ocupaţi fiind să supravieţuim în singurul mod pe care l-am descoperit. Adică devenind tot mai cinici.

Aşa se face că, atunci când, într-o bună zi, minunea se întâmplă şi un copil de genul celor pe care i-am întâlnit prin cărţile copilăriei, cineva gen Micul Prinţ, ne apare în cale spunându-ne chestiile la care rezonam când eram mici, ni se pare că e un impostor monumental. Evident, însă, nu avem dreptate. Singurii impostori suntem noi şi încă din cea mai jalnică specie posibilă: impostori emoţionali, adică un fel de struţi cu inimi de piatră care-şi bagă capul în pământ, doar-doar să nu vadă ce se întâmplă cu lumea din jurul lor ca să nu fie nevoiţi carele cumva să intervină.

Care este însă realitatea, sau adevărul, că tot vorbim aici despre el? Păi e simplu, Greta are dreptate, lumea se duce dracului, măcar dintr-o perspectivă ecologică, iar dacă tu încă nu vezi asta nu înseamnă nimic altceva decât că eşti varză. Şi, de fapt, nici nu ai nevoie de multă inteligenţă ca să-ţi dai seama că asta e realitatea, ci doar de un minim spirit de observaţie: da, e adevărat, era cald şi când eram noi mici. Dar pe de ală parte tornade în Câmpia Bărăganului nu erau oricum ai vrea s-o dai, iar ăsta nu este decât vârful aisbergului acestui fenomen, ca să folosesc o figură de stil din sfera de expertiză a subiectului. Cât despre inteligenţă, ba de fapt, da, se cere totuşi inteligenţă emoţională, doar că, hei!, ce să vezi? Suntem în lumea în care am fost învăţaţi să supravieţuim cu orice preţ şi să punem banu gros la teşcherea anihilând orice sentimente umane prin contorsiuni sufleteşti cât mai rapace, pentru că, nu-i aşa, asta e lumea adevărată şi şmecheră şi asta e tot ceea ce contează.

Bullshit. Tot ce ai citit în cărţi sau văzut în filme despre diverse personaje care acţionau din diverse considerente idealiste este perfect valabil şi astăzi, pentru că, ce să vezi, o lume mai bună, orice va fi însemnând asta, nu se poate construi decât în acest fel. Postmodernismul, deci, n-a reuşit la faza asta, iar fără eroi, fie ei şi atât de mici ca Greta, chiar şi acest concept riscă să devină o istorie tristă din amintirea nimănui. Îmi rezerv, aşadar, dreptul să tratez cu milă oamenii care o consideră spălată pe creier şi manipulată pe Greta Thunberg, sau, cine ştie, o ipocrită oportunistă cu care face reclamă la nu se ştie ce iahturi cu care traversează Atlanticul. Înainte de a vorbi despre mediu, de fapt, Greta vorbeşte despre noi şi despre ce-am ajuns: nişte sociopaţi fără inimă care se împart în două categorii: unii, puţini, care învârt banii cu lopata şi alţii, mulţi, care vorbesc cu jind despre ei. Adică noi, toţi ceilalţi.  

A, spui că te deranjează emfaza ei? Păi e normal s-o aibă, pentru că ea chiar suferă pentru planetă, în vreme ce tu te bucuri, la propriu, când vecinul îşi bate nevasta. Păcat. Păcat mare păcat că ne pierdem absolut toată copilăria undeva pe drum, fără să păstrăm şi ultima fărâmă de idealism care ar trebuie să funcţioneze cumva ca o pârghie de siguranţă în cazuri extreme. Cum se va dovedi, de altfel, că este cel spre care ne îndreptăm.