Actorul Dragoş Bucur a îndrăznit să pună la îndoială câteva „dogme” ale acestor zile. A urmat o întreagă campanie de linşaj a actorului. Ba, mai mult, de „anulare” a lui: Dragoş Bucur a fost raportat la televiziunea pentru care lucrează, la colegii de breaslă, la firmele cu care are contracte de publicitate, cerându-se, nici mai mult, nici mai puţin, ca actorul să fie lăsat fără pâine.

De la Dragoş Bucur la prof. Christian Vélot

Cu ce a „păcătuit” Dragoş Bucur? El a spus că nu poartă mască şi nu se vaccinează. Nu a îndemnat pe nimeni să nu poarte mască, şi nici nu a cerut cuiva să nu se vaccineze. A zis doar atât: că astea sunt opţiunile lui. În condiţiile în care ambele subiecte sunt, în acest moent, subiecte dezbătute şi controversate chiar în mediile ştiinţifice. Şi în condiţiile în care Dragoş Bucur a fost deja bolnav de Covid-19, deci nu poate fi acuzat sau suspectat că ar fi vreun „negaţionist”.

Să luăm un exemplu. S-a spus despre Ivermectină că nu ar fi un medicament sigur deoarece nu există nici un studiu clinic randomizat controlat cu privire la această substanţă în contextul Covid-19. Dar ştim oare câte studii clinice randomizate controlate există cu privire la purtarea măştilor în contextul pandemiei de Covid-19? Există un singur astfel de studiu, realizat în Danemarca şi publicat la sfârşitul anului 2020. Iar acest studiu ajunge la concluzia că masca nu joacă un rol important în oprirea contaminării. Un material de pe SmartRadio la acest link (studiul a fost citat şi de Hotnews, şi de alte platforme mainstream).

În privinţa vaccinării, au existat destule voci din lumea ştiinţifică, la cel mai înalt nivel, care au dus în discuţie şi posibilele riscuri şi probleme de bioetică, puse în balanţă cu beneficiile vaccinurilor Covid bazate pe noua tehnologie genică pe bază de ARN şi ADN. Unul dintre aceşti specialişti este Dr Christian Vélot , genetician molecular şi profesor la Universitatea Paris-Sud 11 (link la Wiki). Ştiu, probabil că nu aţi auzit ce are de spus Christian Vélot, deoarece la cele mai multe dintre televiziunile de la noi astfel de voci nu există. Însă merită să îl ascultaţi, tocmai pentru o informare echilibrată, nepărtinitoare. Măcar de la minutul 30 încolo; materialul complet la acest link. Şi tocmai pentru a putea să judecaţi lucrurile cu mintea dvs. Asta este ceea ce susţin eu, şi cred că asta susţine până la urmă şi actorul Dragoş Bucur.

„Armura de invulnerabilitate” vs. distanţarea fizică şi evitarea aglomeraţiilor

Eu unul port masca (dacă aşa zice momentan legea; deşi am văzut că în Suedia anumite oraşe s-au întors la 180 de grade şi au interzis purtarea măştilor faciale), iar în privinţa vaccinării îndemn pe fiecare să aleagă liber, după ce va fi consultat argumente şi dintr-o parte, şi din cealaltă, şi va fi pus în balanţă riscurile, beneficiile şi problemele de etică şi bioetică. Asta înseamnă, în fond, să fim indivizi autonomi, liberi, şi să ne purtăm într-un mod responsabil social. Şi tocmai de asta cred că suntem datori să arătăm că ambele subiecte sunt, în acest moment, disputate, dezbătute, chiar în lumea ştiinţifică, chiar printre specialişti – şi suntem departe de a avea un consens absolut. Aşadar, dacă există o „ortodoxie” pe aceste subiecte, aceasta nu are cum să fie în acest moment ştiinţifică; este mai degrabă ideologică. De asemenea, cred că suntem datori să spunem că, asemenea oricărei „ortodoxii” ideologice, aceasta poate avea efecte foarte nocive, chiar în planul sănătăţii oamenilor.

De exemplu, credinţa că „masca e sfântă”, că e o armură de invulnerabilitate îi poate face pe mulţi să nu mai respecte distanţa fizică, să se înghesuie, crezând că vor fi protejaţi. Am văzut aglomeraţiile de săptămâna trecută, de la schi. Am văzut multe alte cazuri anul trecut: îmbulzeli uriaşe la metrou, în tren, la diverse cozi – la produse din cannabis, la burgheri gratis –, la hipermarket, etc, etc. Cum vedeţi şi în imaginile care ilustrează acest articol. Or, tocmai distanţarea fizică şi evitarea aglomeraţiilor sunt, cred eu, măsurile cele mai importante, pe care oamenii le ignoră pentru că din comunicarea publică mulţi au înţeles că „masca e sfântă”. Şi asta poate costa, la propriu, vieţi.

BBC: cei 5 paşi către tiranie

Însă vreau să atrag atenţia unui alt fapt, cel puţin la fel de grav. Influencerii care-l scuipă şi-l linşează acum pe Dragoş Bucur se prefac că nu pricep un lucru foarte simplu: că această stare de dezbinare, de întărâtare a unora contra celorlalţi, de ardere în public şi „anulare” a celor cu opinii diferite are un efect foarte nociv asupra societăţii. Invoc pentru asta un alt argument tot din lumea ştiinţifică, excelent sintetizat într-un documentar difuzat de BBC.

În anul 2000, BBC a difuzat un documentar de o oră, intitulat „Five Steps to Tyrrany” – „Cinci paşi spre tiranie”, care arată cum oamenii obişnuiţi pot ajunge să facă lucruri monstruoase, sub presiunea autorităţii, a puterii (abuzive).  

Cei 5 paşi descrişi de documentarul BBC sunt:

1. „Noi împotriva lor” – impunerea unor prejudecăţi şi formarea unui grup dominant, în jurul acestora;

2. „Ascultă ordinele” – tendinţa de a asculta orbeşte ordinele, în special cele venite din partea celor care deţin puterea;

3. „Fă-le rău” – supunerea orbească în faţa unor mesaje sau narative susţinute de cei care deţin puterea; inclusiv prin acţiuni represive desfăşurate împotriva celor care nu se conformează;

4. „Eşti cu noi, sau te dai deoparte” – nu te amesteca atunci când noi îi agresăm sau îi „anulăm” pe cei care nu se conformează;

5. „Exterminarea” – eliminarea completă (din spaţiul public, sau chiar fizic) a celor care nu se conformează.

Pentru a ilustra fiecare pas, documentarul face apel la experimente de psihologie socială, precum „The Stanford prison experiment”, condus de Philip Zimbardo – care este şi el intervievat în cadrul programului. În 1973, profesorul Zimbardo a împărţit un grup de voluntari în două părţi: 11 studenţi au primit rolul de „gardieni”, iar 10 pe cel de „deţinuţi”. „Gardienilor” li s-au dat epoleţi, bastoane de cauciuc şi ochelari de soare fumurii, şi li s-a cerut să-i păzească pe cei din cel de-al doilea grup. „Gardienii” şi-au luat rolul în serios cu atâta convingere şi au manifestat o atare brutalitate, încât experimentul, care ar fi trebuit să ţină trei săptămâni, a trebuit să fie întrerupt după doar cinci zile. Mai multe detalii despre exepriment la acest link.

O recenzie a documentarului în The Guardian găsiţi la linkul acesta; recenzia este intitulată în mod sugestiv „The blame game”, „Jocul de-a învinovăţirea”. Puteţi urmări documentarul integral la linkul de aici.

Câţi paşi ar mai fi, la nivel de societate?

Să facem un exerciţiu: am putea să identificăm aceşti paşi descrişi de documentarul „Five Steps to Tyrrany” în contextul nostru, aşa cum arată el de un an încoace? Să îi luăm pe rând: printre prejudecăţile sau „dogmele” care au fost impuse se numără cele pe care a îndrăznit să le contrazică actorul Dragoş Bucur. Le putem numi „dogme” deoarece, cum am arătat mai sus, în mediile ştiinţifice şi academice nu există (pentru moment) un consnens absolut, în ceea ce le priveşte, ci mai degrabă o dispută la care se adaugă, aproape zilnic, noi şi noi voci sau argumente, de o parte şi de alta. Cei care spun că nu ar exista astfel de voci în spaţiul academic pot cerceta, de pildă, paper-ul profesorului Mark Crispin Miller, profesor de coumunicare la New York University, paper intitulat „Masking Ourselves to Death” şi prezentat în cadrul unui curs despre dezinformare şi propagandă. Sau „The Great Barrington Declaration”, iniţiată de trei profesori, de la Harvard, Stanford şi Oxford, şi semnată până în prezent de peste 55,000 de medici, specialişti şi cadre medicale din întreaga lume.

Mesajele pe care le auzim, apoi, în spaţiul public, sunt mai degrabă unidirecţionale, reducţioniste, uneori chiar autocontradictorii sau paradoxale, şi mulţi le interpretează într-un sens dogmatic. Filosoful belgian Michel Weber arăta într-un articol academic că în fapt comuincarea, în special componenta sa absurdă, ar reprezenta adevărata semnătură a acestei crize. În ceea ce priveşte acţiunile represive, un exemplu foarte bun este tocmai această acţiune de „anulare” a lui Dragoş Bucur, cu mesaje către ProTv sau către diverse companii pentru care Dragoş Bucur a filmat spoturi publicitare, prin care se cerea sancţionarea actorului pentru „opinii nesănătoase”.

Merită văzut acest film documentar şi cred că el poate fi foarte relevant, în special în aceste zile. Şi mai grav, după linşajul lui Dragoş Bucur, eu unul îmi pun întrebarea: la care dintre cei 5 paşi decrişi de documentarul „Five Steps to Tyrrany” am ajuns în acest moment, ca societate?