Acord pentru combaterea bolilor asociate sărăciei, semnat de Uniunea Europeană şi fundaţia lui Bill Gates

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parteneriat privind combaterea bolilor asociate sărăciei FOTO Adevărul
Parteneriat privind combaterea bolilor asociate sărăciei FOTO Adevărul

Uniunea Europeană şi Fundaţia Bill&Melinda Gates au semnat un acord privind combaterea bolile asociate sărăciei, ce afectează peste un miliard de persoane. Printre obiectivele parteneriatului semnat la Paris se numără şi elaborarea unui produs medical nou în fiecare an, care să trateze aceste persoane.

„Acordul, semnat la Paris de copreşedintele fundaţiei, Bill Gates, şi de comisarul european pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, creează un nou parteneriat strategic pentru cercetare în acest domeniu”, se arată într-un comunicat trimis de Comisia Europeană.

Parteneriatul mai prevede investiţii în cercetarea şi dezvoltarea unor acţiuni de salvare pentru a îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea persoanelor care trăiesc în ţările aflate în curs de dezvoltare.

„Pe lângă accelerarea elaborării medicamentelor, vaccinurilor şi diagnosticelor, atât de necesare, cele două organizaţii vor urmări şi consolidarea unor mijloace accesibile şi durabile, pentru a se asigura că aceste produse ajung cu rapiditate la cei care au cea mai mare nevoie”, se mai arată în comunicat.

Elaborarea unui produs medical nou în fiecare an

Comisarul european pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, a arătat că obiectivul parteneriatului are în vedere elaborarea unui produs medical nou în fiecare an pentru tratarea persoanelor care suferă de boli asociate sărăciei.

"Obiectivul nostru în cadrul acestui nou parteneriat este să colaborăm pentru a elabora cel puţin un produs medical nou şi ameliorat pe an. Aceasta va constitui un important pas înainte pentru milioanele de persoane care suferă de boli asociate sărăciei”, a declarat comisarul european.

Copreşedintele fundaţiei, Bill Gates, a declarat că, până la sfârşitul acestui deceniu, se poate contribui la îmbunătăţirea vieţilor a milioane de persoane „cu resurse suficiente şi un angajament politic ferm”.

„Fundaţia este pe deplin angajată să sprijine eforturile de elaborare a unor produse salvatoare pentru a contribui la rezolvarea unora dintre cele mai dificile probleme mondiale. Parteneriatul cu Comisia şi alţi finanţatori este esenţial pentru succesul misiunii noastre comune”, a arătat Bill Gates, citat în comunicat.

Premiu de inovare în 2014

Totodată, fundaţia şi CE intenţionează să lanseze un premiu de inovare comun cu ocazia Convenţiei inovării din 2014, pentru a recunoaşte şi recompensa inovaţiile care răspund provocărilor lansate în materie de sănătate la nivel mondial.

Potrivit sursei citate, CE şi fundaţia vor finanţa în comun dezvoltarea de noi instrumente clinice pentru tratarea şi prevenirea HIV, a tuberculozei, a malariei şi a altor boli infecţioase neglijate, cum ar fi bolile diareice, ulcerul Buruli, trahomul, filarioza limfatică şi boala somnului.

Între 2007 şi 2011, fundaţia şi Comisia Europeană au contribuit cu aproximativ 2,4 miliarde de euro (3,1 miliarde de dolari) la cercetarea şi dezvoltarea axată asupra bolilor infecţioase asociate sărăciei, sprijinind elaborarea a mai mult de 20 de produse noi şi îmbunătăţite.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite