Ţara lui Doamne ajută!

Este în Europa o ţară frumoasă, cu oameni mândri, inteligenţi şi harnici. În orice intreprind, ei au doua constante: televizorul, de unde îşi iau reperele morale, şi un prieten, mai mare şi mai puternic, pe care îl cheamă tot timpul în ajutor.

Acestui prieten, un grup de păstrători ai legii s-au gândit să Îi ofere o casă. Ceva deosebit, o construcţie monumentală, ceva ce doar faraonii au mai văzut. Nu doar o biserică, acolo, cum au toate zeităţile. Nu, ceva de fineţe, un complex întreg, cu săli de expoziţii, un mic spital, zonă de cazare, lifturi, chestiuni în premieră. Ce n-a vazut Parisul, cu catedrala aia prafuită, Notre Dame, unde poţi urca numai pe scări şi nu ai unde parca un jeep când vii să te reculegi. Apoi s-au gândit sa îi dea şi un nume în premieră galactică: toate bisericile au un hram, un sfânt căruia îi sunt închinate, aici însă numele este de valore maximă – Mântuirea neamului. Au întrebat unii, mai mici în rang bisericesc: păi cum, tot neamul, aşa, la grămadă? Nu există nici justificare, nici precedent teologic pentru asta. Şi cum mântuire, acesta nu este atributul nostru, ci al Celui de sus. Nu Îi putem sugera noi să ne mântuie pe toţi odată, ortodocşi, catolici, protestanţi, baptişti, musulmani şi Lucian Mândruţă. Unii nici nu vor, ptiu! Aşa, şi ce dacă, li s-a răspuns, este o premieră, să mai ieşim din tipare, când o vedea că se vede de pe lună catedrala, n-o să ne poată refuza cu mântuirea. Aşa merge treaba, Îi luăm ochii cu acoperişul strălucitor, să nu Se mai piardă în detalii.

Alţii au zis că nu sunt bani. Că ar trebui o dezbatere naţională pe această temă, cu o proiecţie bugetară clară şi transparentă. Eventual fără fonduri publice. Ei, lasaţi acum, să începem noi cumva că vin ei banii, nu ne lasă pe noi enoriaşii şi autorităţile fără sprijin. Păi, ştiţi, primii sunt săraci şi ultimii ar trebui să le dea lor banii. Ei, de asta ne arde nouă, de sărăcie individuală, când vorbim despre grandoare colectivă?

Alţii, care se dădeau arhitecţi, au zis că proiectul este urât, supra-dimensionat şi fără graţie. Ei, poftim, aşa este când nu înţelegi că big is beautiful. Să se vadă de departe, să sclipească, să nu se facă de ruşine lângă Parlament. Are şi sens. Aleşii naţiunii, care dorm pe ei în Casa poporului, dau bani pentru Mântuirea neamului, ce, aţi vrea să muncească pentru asta? Ei, lăsaţi prostiile că o să fie bine. Hai Doamne ajută şi la betonieră!

Puţinele proteste au fost palide, precum praful de mortar pe o frunză de nuc îmbibată de rouă. Construcţia, odată începută, avansa cu paşi hotărâţi. Betonierele lucrau zi si noapte, zidurile se înălţau, cerul părea din ce în ce mai aproape. Banii se cheltuiau însă repede, enoriaşii insistau să mănânce prea multă pâine, nu îşi dădeau suficient silinţa să contribuie, iar politicienii, până şi ei se mai codeau uneori. Dar, pas cu pas, se ajunsese aproape, foarte aprope chiar, de finalizare.

Când, ce să vezi, comedie mare, apăru’ pe neaşteptate o adunare muzicală de personalităţi care au inovat profeţia în grup. Adică ei au aflat că, de fapt, Cel de sus are alte preferinţe în materie de urbanistică sacră. Lemn şi spaţii mici, maxim 100 de metri pătraţi. Şi aici au fost discuţii până au cizelat mesajul: Oare nu ne-o râde lumea că noi, care suntem vedete, trăim boiereşte din glorie televizată, dăm lecţiii de smerenie? Oare nu ne-o râde lumea că noi, care avem vile cât toate zilele, cu care ne mândrim tot la televizor, Îl inghesuim într-un spaţiu de garaj? O fi având maşini mai mici ca ale noastre? Unde i-o încăpea plasma? Ei, lăsaţi acum întrebarile, hai la protest, noi suntem vedete, ne ştie lumea de la televizor, ne pricepem la orice. Ia te uită ce buchet avem aici: un detector de reptilieni, o prietenă de manelişti, un iubit puber al Mi’aielei din Monaco, un bucătar, plus actori şi un scriitor, cum să nu ne pricepem la teologie? Pai ştiţi, în religiile monoteiste treaba asta cu profeţia este individuală, adică un ales aude cuvântul Domnului şi îl spune mulţimii. Noi cum facem asta unii peste alţii ? Ei, lăsaţi prostiile, că o să fie bine. Hai Doamne ajută şi la protest!

Dar lumea este rea, protestul nu a fost înţeles în profunzimea sa lirică, credincioşii betonişti au ascuţit furcile, la grupul de profeţi s-a repezit, cât p-aici, dar cât p-aci să avem primii martiri ai secolului XXI. Apoi profetul şef s-a răzgândit: protestul nu era protest, nimic voi nu aţi înţeles. Noi iubim ţara, neamul, catedrala şi figurile de stil. Păi şi atunci cum rămâne cu spaţiile mici? Ei, lăsaţi prostiile că o să fie bine. Hai Doamne ajută şi parabolă!

Să nu iei numele Domnului în deşert. De ce să îl iei acolo, unde nici tu nu te duci? Ia-l în schimb pe şantier, la stadion, la furat, la ghicit, la concert, unde ai treabă, cum ar veni.

Dar ca să înţelegeţi povestea, trebuie să ştiţi că, în această ţară, prietenul cel mare, pe nume său Dumnezeu, pe scurt Doamne, este invocat în orice împrejurare. Politicienii, de exemplu, Îl invocă când merg la prostit alegătorii. Cât timp enoriaşii ridică icoanele, primarul le fură de prin fondurile publice, de prin buzunare lor cum ar veni. Se poate fura având in mână crucea şi alături episcopul? Se poate, doar v-am zis că aceasta este o ţară cum alta nu gaseşti. Aici politicienii corupţi sunt asemuiţi sfinţilor de către arhiepiscop, sunt decoraţi de Patriarh şi sprijiniţi în alegeri, iar ei sunt mândri că s-au născut ortodocşi, sărind inutila taină a botezului. Cum, ei sunt credincioşi doar de faţadă? Ei, lăsaţi prostiile că o să fie bine. Hai Doamne ajută şi la vot!

În această ţară sunt şi cele mai multe vrăjitoare din Europa, deşi religia majoritară le interzice activitatea, spunând ca este în legături strânse cu unul cam necurat şi cam încornorat. Dar şi vrăjitoarele acestea sunt bune, deşi nu arată deloc a zâne, ele tot în numele Domnului lucrează, magia lor este albă ca făina de şobolan aruncată în miezul nopţii deasupra bălţii. Mai ursesc dânsele şi de rău, şi de duşmănie? Ei, lăsaţi prostiile că o să fie bine. Hai Doamne ajută şi la ghicit!

Se invocă prezenţa acestui prieten şi la meciurile de fotbal. Tu Îi dai un ban acolo, el te face campion şi tu îţi scoţi banii de la păgânii de la Uefa, toată lumea iese câştigată. Te acoperă şi în caz de meciuri mai puţin corecte, oameni suntem. Se mai invocă şi la acţiuni deloc creştineşti, cum ar fi şantajul şi violenţa fizică. Ia poftiţi de vedeţi ce frumos îşi încheie un interlop ameninţările la adresa unei victime, dupa ce îi spune şi că îl doare în părţile intime de supravegherea poliţiei române. La fel şi mucenicul Gheorghe, zis Gigi, condamnat pentru trei infracţiuni, care se credea Iisus pe cruce, în urletele mulţimii venite să îl aclame. Cum, acestea sunt păcate? Ei, lăsaţi prostiile că o să fie bine. Hai Doamne ajută şi la furat!

Undeva, deasupra acestui spectacol, un bătrân cu barba albă Îi priveşte pe cei care vorbesc în numele Său :

- Vezi Sfinte Petre, îi spuse celui de lângă el, mă invocă toţi, fie îşi fac palate în numele meu, fie îmi dau repartiţie la cabană, dar unul nu m-a întrebat ce părere am.

- Ce sa zic eu Doamne, oi fi făcut si Dumneata ceva, oi fi înjurat…