Triunghiul Ponta-Dragnea-Gorghiu. Cum au bătut palma Alina Gorghiu şi Liviu Dragnea, cu Ponta drept spectator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta a asistat de pe margine la înţelegerile dintre Liviu Dragnea şi Alina Gorghiu FOTO Mediafax
Premierul Victor Ponta a asistat de pe margine la înţelegerile dintre Liviu Dragnea şi Alina Gorghiu FOTO Mediafax

De la preluarea şefiei interimare a PSD de către Liviu Dragnea, relaţia dintre acesta şi copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, şi-a netezit asperităţile. Astfel, dacă Gorghiu susţinea, în urmă cu o lună, că revenirea lui Dragnea în fruntea PSD înseamnă „întoarcerea baronilor locali“, în prezent, ea se arată dispusă să negocieze cu el pe tema Codului Fiscal. Pe de altă parte, premierul Victor Ponta nu ratează ocazia să o atace periodic pe şefa PNL.

Codul Fiscal, o punte între lideri

La data la care Liviu Dragnea a fost ales şef interimar al PSD, adică în urmă cu aproximativ o  lună, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a criticat decizia social-democraţilor. „Pentru mine, soluţia Dragnea înseamnă o întoarcere a PSD-ului cu 25 de ani în spate, înseamnă susţinerea lui Ion Iliescu, pe care aţi văzut-o, pentru Dragnea, şi înseamnă întoarcerea baronilor locali la conducere. Probabil că aţi văzut că sprijinul pentru Dragnea a fost de la aceştia, i-a reactivat deja într-o serie de filiale. PNL e destul de puţin interesat de măcelul din PSD. Din păcate, această luptă internă, extrem de agresivă, între Dragnea şi Ponta şi reglarea de conturi în interior afectează actul de guvernare“, a afirmat copreşedintele PNL Alina Gorghiu. Mai mult, a continuat ea, alegerea lui Dragnea ar putea fi chiar o „problemă de onoare“ pentru PSD. „Cred că e o problemă de onoare şi de ce vrei tu să transmiţi ca ţară atunci când liderul principalului partid de pe stânga eşicherului politic, care susţine Guvernul, are în frunte un preşedinte condamnat şi mai are şi un premier urmărit penal. Nu cred că sunt vinovaţi şi le urez succes să îşi demonstreze nevinovăţia“, a mai spus copreşedintele PNL.

Pe de altă parte, negocierile privind Codul Fiscal i-au adus la aceeaşi masă pe cei doi adversari politici. Astfel, imediat ce Liviu Dragnea a venit din concediu şi a anunţat amânarea votului în Parlament, Gorghiu a salutat decizia. Liberalii au admis, cu jumătate de gură, că se aşteptau, de fapt, ca proiectul să fie chiar respins în Parlament, după avizele negative primite în cadrul comisiilor, astfel încât amânarea a fost o variantă de compromis. „Astăzi, la Senat s-a întâmplat un lucru nu tocmai sănătos: în primă etapă, se uitase acordul tehnic stabilit de partide, dar mă bucur că raţiunea a învins. Probabil, în Senat s-ar fi respins proiectul şi ar fi fost nesocotit acordul tehnic.“, a spus Gorghiu, luni seara. Astfel, cei doi lideri politici şi-au dat mâna deasupra proiectului noului Cod Fiscal.

La polul opus, premierul Victor Ponta nu a ratat ocazia să o atace pe  Alina Gorghiu cu fiecare ocazie, chiar şi luni, la şedinţa PSD. La rândul său, Gorghiu a ripostat de fiecare dată, fără să dea semnale de înţelegere cu premierul. De altfel, chiar în urmă cu o săptămână, când toate partidele au vorbit despre o înţelegere asupra noului Cod Fiscal, atacurile dintre Ponta şi Gorghiu au continuat. „Ponta mizează pe ignoranţa noastră sau este o sfidare pe care refuz să o înţeleg. Nu pot să înţeleg care este perspectiva, decât că merge pe sistemul pârjolim câmpiile, otrăvim fântânile înainte să vină guvernul liberal. Dacă Victor Ponta ar sta liniştit să-şi vadă de excursii nu ar fi o problemă, problema este că vine cu nişte măsuri care întorc România pe dos“, spunea, la acea dată, Alina Gorghiu. La rândul lui, Ponta o ataca pe Gorghiu pe teme adiacente Codului Fiscal precum salarizarea bugetarilor sau pe teme generaliste precum situaţia economică a ţării. „Este mult mai uşor şi pentru doamna Alina Gorghiu să îmi ceară demisia, decât să recunoască faptul că putem avea o scădere a taxelor şi o creştere a salariilor pentru că avem creştere economică, rezultată din decizii bune de guvernare!“ , a scris Ponta pe Facebook, drept contraargument faţă de liberalii care i-au cerut cifrele care ar susţine Codul Fiscal.

„Ponta, captiv tonalităţii anti-Băsescu“

Analistul politic Dan Ionescu a declarat, pentru „Adevărul“, că raporturile diferite dintre Liviu Dragnea şi Alina Gorghiu, pe de o parte, şi Victor Ponta şi copreşedinta PNL, de altă parte, ţin mai degrabă de stilul politic al celor doi foşti parteneri din PSD, dar şi de logica interesului imediat, în care se înscrie, de pildă, relaţia Gorghiu-Dragnea. Potrivit lui Ionescu, Ponta este încă prizonierul discursului antibăsist, motiv pentru care persistă în a-şi ataca rivalii politici. Pe de altă parte, proaspăta armonie dintre Liviu Dragnea şi Alina Gorghiu este, probabil, temporară, în condiţiile în care este alimentată de un interes comun, în acest caz, Codul Fiscal.

„Victor Ponta e captiv tonalităţii discursului anti-Basescu. Asa a inteles el că se luptă cu „Duşmanul“ politic, spunând lucrurile apăsat şi exagerat ca şi când apocalipsa sună la uşă. Aşa face cu Alina Gorghiu, aşa a făcut şi cu Cătălin Predoiu când îl anunţa presa succesor la Palatul Victoria. Riscul major al acestui discurs este că arde punţi şi că devine imposibil să mai ai un dialog civilizat cu Opoziţia. Şi la noi s-a uitat că opoziţia e normală si firească, nu un duşman de moarte al celor de la putere. Mai adăugaţi la asta şi faptul că modul ăsta de a vorbi peiorativ şmecheresc la adresa opoziţiei otrăveşte spaţiul public şi dovedeşte şi o lipsă de educaţie. Este inadmisibil să jigneşti la infinit contracandidatul politic. Pe de altă parte, dialogul Dragnea - Gorghiu este cât se poate de firesc atât timp cât există un interes comun pe care cei doi oameni politici şi-l doresc atins. După ce îşi vor rezolva problemele şi îşi vor atinge scopurile este de presupus că se vor întoarce la statutul de rivali politici“, a explicat Ionescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite