Este la fel de adevărat că punctele de vedere exprimate trebuie să fie însoţite de asumarea responsabilităţii pentru consecinţele acţiunii fiecăruia asupra partidului. Ca atare, nu am cum fi de acord cu ceea ce s-a întâmplat ieri în PSD. Dacă o vom ţine tot aşa, vom ajunge să excludem PSD din PSD. Măcar să o facem de pomină!

Ceea ce nu înţeleg este faptul că oamenii excluşi sunt vechi şi foarte vechi în partid. Şi au contribuit la alegerea actualului lider. Vreau să spun că dacă la acest nivel nu se mai poate comunica, ceva fundamental s-a schimbat în rău în PSD, şi asta nu este acceptabil.

Se pare că lipsa unui adversar politic pe măsură nu ne face bine. Nu producem idei, producem subiecte sordide, de primă pagină. Avem răspunderea guvernării. Cum susţine partidul guvernarea, dacă o ţinem tot într-un scandal? Lipsa unei opoziţii puternice nu înseamnă însă că PSD trebuie să joace şi rolul ei, pentru că ne trădăm angajamentele luate în faţa cetăţenilor.  

Partidul este sub presiune, dar a ales cel mai rău răspuns cu putinţă la probleme, unele cât se poate de reale, şi pe care le-am lăsat să se agraveze, altele induse. Ratăm ocazie după ocazie de a discuta despre ele şi pentru a găsi soluţii. Politica personalizată la extrem naşte tot felul de coşmaruri politice. Pe care le trăim cu toţii, vrem, nu vrem. Uitând de cetăţeni, de responsabilitatea pe care o avem faţă de ei. Din păcate, în partid nu mai sunt făcători de pace, ci doar turnători de gaz pe foc. Nu mai găsim subiecte de consens, ci doar motive de scandal. Deşi avem atâtea de făcut, nu mai ştim cum să mai fim un partid. Doar stăm şi numărăm excluderile.

Este obligatoriu să ieşim din acest război intern, lipsit de sens. Politica permanentei confruntări ne penalizează şi ne slăbeşte capacitatea de guvernare. Şi de la supravieţuirea unuia sau altuia vom ajunge să luptăm pentru supravieţuirea partidului. Adică ultimul lucru de care am avea nevoie.