Surpriza uriaşă în PSD: Mihai Fifor a semnat scrisoarea anti-Dragnea. Surse: Ar putea fi dat afară din guvern

Surpriza uriaşă în PSD: Mihai Fifor a semnat scrisoarea anti-Dragnea. Surse: Ar putea fi dat afară din guvern

Mihai Fifor FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, unul dintre apropiaţii liderului PSD, se numără printre semnatarii scrisorii anti-Dragnea, au declarat surse politice pentru Adevărul. Drept răspuns, Dragnea vrea să-l lase fără minister. Fifor nu a fost prezent în CEx-ul PSD de săptămâna trecută, fiind plecat într-un turneu în SUA, unde a avut mai multe întâlniri organizate de George Maior, pe care Dragea vrea să-l mazilească.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aflat în SUA, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a avut o serie de întâlniri cu oficiali americani, printre care şi secretarul Apărării James Mattis. Lui Fifor i-a stat alături ambasadorul George Maior, pe care Liviu Dragnea încearcă să-l înlăture din funcţie. Mai multe imagini cu Fifor şi Maior au fost postate pe site-ul Ambasadei României în SUA.
 
„Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, s-a întâlnit la Pentagon, miercuri 26 septembrie, cu secretarul apărării al SUA, James Mattis. Agenda discuţiilor a inclus teme prioritare ale cooperării în domeniul apărării dintre România şi SUA, cu accent pe evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre şi din Balcanii de Vest, implementarea deciziilor Summit-ului NATO din luna iulie, participarea la lupta împotriva terorismului, cooperarea bilaterală şi prezenţa forţelor SUA pe teritoriul României, precum şi aspecte legate de cooperarea în domeniul industriei de apărare şi programelor majore de înzestrare derulate cu partenerul american“, se arată pe site-ul Ambasadei României în SUA.
 
În România, Liviu Dragnea face presiuni ca Teodor Meleşcanu să declanşeze procedura de rechemare în ţară a ambasadorului României în SUA, George Maior, susţin surse politice. Maior a devenit ţinta tandemului Dragnea-Tăriceanu, după ce a afirmat că scrisoarea trimisă de Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, către Klaus Ioahnnis, este rezultatul unui lobby exercitat de oameni certaţi cu legea. Ulterior, Giuliani a recunoscut că a primit bani.
 
Răzgândire în tabăra anti-Dragnea
 
 
„La noi nu ne unim zece inşi să-l dăm pe unul jos, asta nu e politică, e mahala. Erau 16 puncte, cu primul punct nici eu nu am fost de acord, dar, din păcate, am făcut greşeala să plec într-o vacanţă cu familia care era programată de şase luni şi cât am fost s-au schimbat anumite principii, în primele discuţii nu au fost, pentru că era foarte clar că eu nu făceam greşeala (…) Eu nu am votat împotriva domnului Dragnea, nu am votat cu grupul pentru că nu era ceea ce gândisem. Aceeaşi poziţie au avut-o şi ceilalţi colegi care au semnat şi care aţi văzut foarte bine că nu şi-au exprimat votul (…) Pe mine ce mă interesa era să avem o dezbatere şi din punctul ăsta de vedere a fost un câştig pentru că a fost o dezbatere opt ore şi uitaţi că s-a şi îmbunătăţit activitatea politică”, a susţinut preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, într-o conferinţă de presă, portrivit Agerpres.
 
În plus, surse din partid susţin că acesta s-a răzgândit în şedinţa CEx, Bădălau nevotând nici pentru demitere lui Dragnea, nici împotrivă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: