PNŢCD, PNL şi PSD (pe atunci urmaşul istoric al PSD-ului interbelic) erau luate cu asalt de cetăţeni „binevoitori“ care se puneau la dispoziţia partidului. Era o reluare a practicilor din anii ʼ44-ʼ48, scopul fijnd acelaşi: distrugerea partidelor democratice. PNŢCD a fost infectat de „vaccinul securist“ până la dispariţie, iar PNL s-a transformat, mai ales după 2007, într-un PSD mai mic, mai puţin odios, dar la fel de distructiv.

Primul deceniu al anilor 2000 a fost unul al replierilor între diversele partide şi securiştii lor din umbră. PSD (cel nou al lui Adrian Năstase), PD, PNL, PC (PUR), inclusiv UDMR, au intrat tot mai mult sub tutela serviciilor. În această perioadă a apărut disputa între „securiştii buni“ (adică cadrele noi din SRI) şi „securiştii răi“ (cadrele vechi din SRI, provenind din fosta Securitate), cei care merg cu Occidentul şi cei care se subordonează Moscovei şi vor să menţină România într-o zonă gri, în afara NATO şi UE. De remarcat că, nici „securiştii noi“, nici cei „vechi“ nu a făcut alianţe cu politicieni incoruptibili şi oneşti, dimpotrivă, s-au înconjurat de elemente corupte şi imorale. Zeci de personaje precum Năstase, Băsescu, Ponta, Udrea, Maior, Coldea, Oprea, Ghiţă etc. au creat o reţea toxică de relaţii între politică şi servicii al cărui rezultat a avut darul să ne bulverseze, să nu mai putem face distincţie între „bine“ şi „rău“. 

În 2019, istoria continuă pe aceleaşi linii trasate de Securitate în anii ʼ90. Noile partide apărute în ultimii trei ani, USR şi PLUS (jucând acum rolul PNŢCD şi PNL din anii ʼ90) sunt permanent etichetate de Dragnea&Co, urmaşii lui Ion Iliescu, ca fiind creaţii ale serviciilor, mai precis a sereiştilor care n-au sărutat papucul lui Dragnea (o mai fi vreunul?). Din nefericire, chiar dacă în rândul celor două partide sunt un număr apreciabil de oameni oneşti, care pot deveni o alternativă la actualul model de politician, corupt şi incult, provenit din toxica relaţie partide-servicii secrete, drumul lor va fi mereu blocat de „binevoitori“ plasaţi de unii generali din SRI şi SIE în locuri-cheie. Scopul este acelaşi ca în anii ʼ44-ʼ48 şi ʼ90: distrugerea partidelor democratice.

Evitarea scenariului din anii ʼ90, care a avut ca victime PNŢCD şi PNL, stă doar în capacitatea majorităţii oneste din USR şi PLUS să descopere „infiltraţii“, să creeze mecanisme care să protejeze aceste formaţiuni de „binevoitori“ (care oferă inclusiv un partid pe tavă, cum este cazul în scandalul Cioloş-PLUS-Iordache), să aibă anticorpi necesari pentru a elimina „acoperiţii“. Este un proces greu, care poate duce la rupturi, despărţiri, uneori chiar de lideri importanţi, dar atât USR, cât şi PLUS au resurse umane să treacă peste unele plecări inerente. Apropierea campaniei electorale nu ar trebui să amâne un astfel de proces, ci să-l accelereze să limpezească apele şi să ofere alegătorilor o alternativă viabilă la oferta PSD, ALDE şi PNL.