România lor normală. Manual de căpătuire de la buget
0Se ia o idee de la PSD, se şterge de praf la PNL, se discută în surdină în Parlament, se trece protocolar la Cotroceni şi gata! Aşa se face, azi, o lege care va scoate din bugetul de stat milioane de euro cu care aproape orice candidat mai uşor de recunoscut în propriul cartier îşi va putea plăti de acum înainte, în România, campania electorală.
Dacă s-ar fi pus în practică, aşa cum arată acum, la alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut, partidele şi candidaţii ar fi putut deconta pentru spectacolul electoral pe care l-au dat atunci, şi 35 de milioane de euro. Cât 5 kilometri de autostradă care s-ar construi, după standardele de cost ale CNADNR, cu aceiaşi bani, fireşte, cu condiţia ca România să fie o ţară ca oricare alta, în care se construiesc autostrăzi.
Finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale, prima lege cu care preşedintele Iohannis se înverşuna în ianuarie să-şi facă drum spre cartea de istorie, s-a oprit, discret şi cu consimţământul său, direct în gard. Întors de la Vatican, domnul Iohannis a făcut o excepţie de la rigurosul său program - în care week-end-ul e liber şi se petrece, negreşit, la Sibiu - şi a promulgat, într-o sâmbătă după-amiază, manualul de căpătuire a politicianului de la stat, în ediţia sa revizuită. A făcut-o fără să se mai abată pe la Curtea Constituţională, chiar dacă iniţial reclamase Parlamentului că mai multe articole - rămase, de altfel intacte după reexaminarea sumară - ar încălca principiul constituţional al pluralismului politic, ca şi pe cel al egalei protecţii a proprietăţii private.
Carte de căpătâi pentru omul politic învăţat de la primirea carnetului de partid că furtul de la stat nu e furt, e doar o formă sublimă de compensare a unei indemnizaţii mizere, Legea113/2015, promulgată sâmbătă vine, în completare, cu câteva soluţii ingenioase de spălare, la nevoie, a banilor negri şi de recuperare de la buget a mai tuturor cheltuielilor de campanile făcute după manual. Iată doar trei:
- Împrumutul fictiv. Dacă până acum partidele primeau, ca să îşi plătească lansările faraonice, afişele sufocante şi publicitatea electorală, cotizaţii din partea membrilor ori donaţii de la firme sau indivizi oarecare, rămânând, de fiecare dată, cu datorii, de la viitoarele alegeri au un nou instrument: împrumutul. Un contract de împrumut încheiat la notar între un candidat şi un ins oarecare, act la care nu au acces decât angajaţii Autorităţii Electorale Permanente, dacă ajung să îl ceară, va ţine loc de probă incontestabilă a unui venit ajuns pe căi legale în campanie. Iniţiativa ingenioasă a PSD, îmbrăţişată fără comentarii de PNL şi de domnul Iohannis, nu îl obligă însă pe cel care împrumută banii să demonstreze că i-a obţinut legal. Nici pe candidat să îl declare, dacă împrumutul este mai mic de 100.000 de lei. Obligă în schimb statul, ca, în trei luni de la alegeri, să îi deconteze candidatului care a luat peste 3% din voturi toţi banii cheltuiţi cu factură şi pe omul politic să îi returneze celui de la care i-a împrumutat dacă nu se înţeleg, între timp, altfel. Banii de provenienţă incertă devin astfel bani curaţi. E inutil să numărăm câţi parlamentari îşi trec anual în declaraţiile de avere „împrumuturi” de la şi pentru „persoane fizice”, antidot fără cusur în faţa oricăror verificări ale ANI. E însă un exerciţiu necesar să ne închipuim câţi candidaţi la primăriile din ţară vor lua „împrumuturi” confidenţiale de la rude şi prieteni pe care apoi le vor deconta de la stat. În bibliografia obligatorie a celor 296 de parlamentari PSD, PNL, PC-PLR care au votat legea ar fi fost, poate, util să se fi strecurat fragmente din dosarul Microsoft. Ar fi avut, direct de la Dorin Cocoş şi Dinu Pescariu, o imagine mai clară despre împrumuturile trucate şi despre finanţarea ilegală a unor campanii.
- Bunul mogul samaritean. În părţile ei bune, noua lege enumeră deschis ce cheltuieli vor fi decontate de la buget: publicitatea radio-tv, publicitatea online, sondajele, afişele de mici dimensiuni, broşurile, pliantele, închirierea unor spaţii, cheltuielile de protocol, de cazare, de consultanţă, de transport, ca şi comisioanele bancare. Legea promulgată sâmbătă permite decontarea publicităţii radio-tv în limita a 40% din banii cheltuiţi în întreaga campanie. 40% din 20 de milioane de lei, cât poate deconta un prezidenţiabil care ia mai mult de 300.000-350.000 de voturi în România, înseamnă 8 milioane de lei. E greu de închipuit proprietarul unui trust de presă care decide să suţină un candidat dându-i în realitate spaţiu de publicitate gratuit, dar face un contract de „împrumut“ la început de campanie de exact 8 milioane de lei pe care şi-i recuperează, în 90 de zile, de la stat?
- Tiparniţa de partid. Milioane de afişe au ieşit de sub tipar ilegal la alegerile din noiembrie. Alte milioane s-au tipărit cu acte, dar ca afacere de partid. Chipul lui Klaus Iohannis a fost făcut afiş de o firmă a deputatului PNL Costică Canacheu, cele ale lui Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu de tiparniţa fostului lider PNL Dâmboviţa, Mihai Volintiru, implicat, în 2004, şi în campania lui Adrian Năstase. Tipografiile rămâneau, de cele mai multe ori, în pierdere, căci partidele nu s-au grăbit niciodată să plătească. După noul manual de campanie decontată de la buget, statul va plăti până la 4 milioane de lei în contul afişelor cu care fiecare prezidenţiabil se promovează.
„Nu e o lege perfectă, dar reprezintă un progres într-o direcţie bună”, a trecut preşedintele Iohannis nonşalant mai departe, în conferinţa de azi de la Cotroceni, mulţumit că partidele „şi-au însuşit în mare măsură” comentariile sale.
În România normală a domnului Iohannis, nu pare o problemă că această „mare măsură” exclude tocmai cea mai importată observaţie a cererii sale de reexaminare: „această propunere nu a beneficiat de un studiu de impact asupra alocării fondurilor publice şi nici de o dezbatere publică”. În România normală, campanile electorale vor fi la fel de hidoase, dar decontate, fără un control riguros, de stat. În aceeaşi Românie normală, preşedintele Iohannis a capitulat în faţa voinţei partidelor de a se finanţa după bunul plac tocmai în ziua în care interceptatul Sorin Frunzăverde s-a văzut, în stenograme, strângând cu uşa primari din Caraş-Severin pentru fiecare vot care trebuia adus candidatului Iohannis.
Asta e, până acum, „normalitatea”, şi e drept să fie aşa. Un popor fără memorie şi incapabil să se facă auzit, nu doar înainte, ci şi după alegeri, merită, la urma urmei, să fie jucat pe degete.
Se încarcă comentariile...
