PNL şi PDL au încheiat negocierile. Blaga: Noul partid de dreapta se va numi PNL, cu sediul şi imnul PDL. Ce siglă va avea partidul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga, Klaus Iohannis şi Crin Antonescu, la prima rundă de negocieri FOTO Mediafax
Vasile Blaga, Klaus Iohannis şi Crin Antonescu, la prima rundă de negocieri FOTO Mediafax

Preşedinţii PNL şi PDL, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, au anunţat astăzi că numele noului partid de dreapta se va numi PNL, iar sediul va fi în Modrogan 1, actualul sediu al PDL.

„Avem un singur candidat la Preşedinţie. Mulţi nu credeau în acest proiect, dar iată că, în 26 iulie, vom avea Congresele de fuziune prin comasare a PNL cu PDL. Acest partid se va numi PNL, iar documentele prevăd clar că PNL este rezultatul fuziunii dintre PNL şi PDL. Sediul partidului va fi în Modrogan 1, iar Statutul a urmărit clar parcursul de respectare a statului de drept. În jur de 4-5 august, vom avea candidat la prezidenţiale,“ a afirmat Blaga, după ultima rundă de negociere cu liberalii.

Ultimul punct care nu era prevăzut în statut era semnul electoral al noului partid. „Semnul electoral al partidului va fi săgeata, în jurul căreia se vor afla steluţele de la sigla Partidului Popular European“, a declarat Gheorghe Falcă, pentru „Adevărul“. Săgeata este sigla actuală a liberalilor.

Klaus Iohannis a completat şi a spus că cele două partide vor funcţiona ca o alianţă până la alegerile prezidenţiale, fuziunea având loc după 2015. „Partidul va fi înregistrat la începutul anului viitor. Suntem astăzi în situaţia în care putem să vă comunicăm că s-au încheiat negocierile politice pentru unificarea dreptei, unificarea PNL cu PDL. Acest partid nu este creat pentru a câştiga prezidenţialele, e creat pentru a schimba România“, a spus şi Iohannis.

Preşedintele PDL Vasile Blaga a anunţat aseară că PNL şi PDL vor merge la alegerile prezidenţiale ca o alianţă, care va purta, cel mai probabil, numele de Uniunea Creştin Liberală PNL - PDL, fuziunea urmând să se facă ulterior. „Eu cred că Uniunea Creştin Liberală PNL-PDL ar fi o denumire foarte bună, asta e varianta mea, dar să vedem ce spun analizele“, a spus Blaga, la Gandul Live.

Întrebat despre rolul lui Mihai Răzvan Ungureanu în noua construcţie de dreapta şi despre şansele ca acesta să fie propus ca premier, Blaga a răspuns: „Vom avea şi vom propune un candidat. Care va fi acela, nu ştiu. Ce pot să spun este că sunt aproape finalizate, între noi şi FC, discuţiile cu ei. Luni, dacă ajungem la discuţii finale, ajungem la discuţii finale. Nu ducem lipsă de candidaţi pentru funcţia de prim-ministru“.

MRU, absorbit

Ultimul care s-a alăturat acestui proiect politic de fuziune este partidul Forţa Civică, condus de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu. Forta Civică va fuziona cu PDL, prin absorbţie, ca urmare a unei decizii luate de Biroul Politic Naţional al formatiunii lui Mihai Razvan Ungureanu. Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, va ocupa funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, în timp ce alţi cinci oameni din echipa sa vor primi posturi de vicepreşedinţi.

Surse politice au declarat săptămâna trecută pentru „Adevărul“ că Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi inclus în sondajele de opinie privind candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale, dacă va accepta ca partidul său să fie înghiţit de PDL. Însă, candidatul oficial al partidului la prezidenţiale, Cătălin Predoiu, a declarat la Adevărul Live că el va fi cel inclus în cercetările sociologice ale dreptei, şi nu Mihai Răzvan Ungureanu. „Am mandat să vă spun acest lucru: candidatul dreptei va fi ales între subsemnatul şi prezidenţiabilul PNL“, a spus Predoiu, şi el prim-vicepreşedinte al PDL.

Citeşte şi:

Surse: PDL renunţă la nume. Noul partid de dreapta se va numi PNL

Liberalii şi reprezentanţii PDL au convenit, miercuri, ca numele partidului rezultat din fuziunea celor două formaţiuni să fie PNL, au declarat pentru Mediafax surse din echipele de negociere.

Iohannis păstrează suspansul candidaturii

DÂRZENIE Liberalii vor anunţa luni, 21 iulie, numele celui care va purta stindardul PNL în lupta pentru Cotroceni. Cele mai mari şanse le are chiar Klaus Iohannis, care până luni trebuie să lupte pe două fronturi pentru a-şi consolida puterea în partid.

Iohannis, despre Antonescu: Parcă s-a retras de peste tot. Îmi amintesc că s-a şi răzgândit

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a susţinut luni o conferinţă de presă în care a comentat o serie de afirmaţii ale lui Crin Antonescu care l-a provocat, într-un interviu acordat ziarului "Gândul", să dezvăluie mai multe detalii referitoare la proiectul său pentru alegerile prezidenţiale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite