Militarii pot rămâne în activitate până la 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei

Militarii pot rămâne în activitate până la 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei

Generalii pot fi menţinuţi în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare FOTO: Arhiva Adevărul

Senatorii au adoptat, marţi, cu un amendament, actul normativ de modificare a Legii 85/2005 privind statutul cadrelor militare potrivit căruia militarii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de pensionare până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei, în funcţie de nevoile de încadrare. Actul normativ a fost retrimis, în 21 martie, în Parlament, pentru reexaminare, de către preşedintele Traian Băsescu.

Ştiri pe aceeaşi temă


Au fost exprimate 103 de voturi „pentru“, 28 „împotrivă“ şi trei abţineri.

Potrivit amendamentului propus de Comisia pentru apărare şi acceptat de senatori, prevederile proiectului de lege se vor aplica în exclusivitate MApN şi structurilor militarizate ale MAI.

Potrivit proiectului, pensionarea cadrelor MApN şi MAI se va face gradual - generalii cu o stea se vor pensiona la vârsta de 56 de ani, cei cu două stele la 57 de ani, cei cu trei stele la 58, iar generalii cu patru stele la 59 de ani.

Prelungirea perioadei până la 60 de ani se poate face potrivit deciziilor luate de comisiile de selecţie care funcţionează în instituţiile militare, iar propunerea de pensionare sau nu a acestora va fi obligatorie pentru ministrul Apărării.

Potrivit Mediafax, preşedintele Comisiei de apărare a Senatului, Corneliu Dobriţoiu, a menţionat, în timpul dezbaterilor, că serviciile speciale precum STS, SPP, SRI vor funcţiona în baza Legii 80, care prevede pensionarea la 60 de ani, iar prelungirile se vor face în funcţie de ierarhia care subordonează acele instituţii.

Senatul a adoptat acest proiect de lege în calitate de Cameră decizională.

În 26 martie, deputaţii au reexaminat, la cererea preşedintelui Băsescu, Legea privind statutul cadrelor militare, adoptând, cu 302 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 13 abţineri, raportul Comisiei de apărare care stabileşte că generalii pot rămâne în sistem până la 60 de ani, cu aprobarea şefului unităţii.

Deputaţii au menţinut prevederea criticată de preşedintele Traian Băsescu potrivit căreia un general care poate să iasă la 56 de ani la pensie poate fi menţinut de către conducătorul instituţiei până al 60 de ani, completând proiectul de lege, însă, prin adăugarea unor prevederi clare prin care se stabileşte momentul în care generalii ies la pensie.

Astfel, în urma reexaminării proiectului de lege, Camera a stabilit, în urma adoptării raportului Comisiei de apărare, ca un general cu o stea să iasă la pensie la 56 de ani, un general cu două stele - la 57, un general cu trei stele - la 58 de ani şi un general cu patru stele - la 59 de ani.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările