Vai de exemplarele umane care nu stau cu mâinile în sân să asiste impasibil la jefuirea ţării, la bătaia de joc a clasei politice, la corupţia ei endemică şi la nefăcutele mafiei jugulând statul postcomunist. 

Vai de berbecii care nu cad nici în depresie, nici în refugiul tradiţional al fatalismului, ca sport naţional în spaţiul Mioriţei, în care hrana abundentă e limitată şi rezervată masculilor alfa ai oligarhiei, resturile jalnice revenind corbilor şi câinilor lor de pază din presa cumpărată. 

Edificatul berbec-şef de la MS faţă cu isteria generală

Fiindcă aparenţele înşală, Vlad Voiculescu, în ciuda naturelului său blajin, e mai degrabă un astfel de berbec luptător, decât un miel nevinovat şi fără de păcat. Ministrul român al sănătăţii ştie bine că, dacă sporeşte prin reforme constrângerea într-un domeniu masiv căpuşat de corupţie, iar procurarea diminuatei hrane rezultate din afaceri oneroase, şpăgi şi alte infamii devine tot mai dificilă, creşte şi mărimea haitei lupilor care-i vor vâna oile. Şi sporeşte şi agresivitatea flămândelor carnivore. 

Nu-l va fi surprins, deci, prea tare, isteria din mass-media şi clasa politică, nu în ultimul rând, de la vârful ”aliaţilor” din PNL, după ce, noaptea ca hoţii, s-a implementat decizia, culmea, comprehensibilă, a lui Raed Arafat, de evacuare a Spitalului Clinic Foişor. Necesară, spre a se face loc pacienţilor de Covid în condiţiile în care se diminuaseră ameninţător locurile disponibile de tratament în secţiile de terapie intensivă, decizia s-a dovedit şi rău transpusă, şi prea puţin convenabil comunicată.     

Să blamăm urma ca să nu scape nici turma

Că decizia era menită să salveze vieţi, pasă cuiva? Când haita s-a dezlănţuit, oare cine s-a trezit alergat? Vinovatul? Hoţii, incompetenţii, trufaşii care ar fi trebuit de ani şi decenii să răspundă pentru reaua gestiune a sănătăţii şi să furnizeze din timp secţii de terapie intensivă? 

Defel. Ci berbecul căruia i s-a reîncredinţat portofoliul sănătăţii pentru că se ştie despre el că e cinstit, cum a fost şi în primul guvern Cioloş. 

Atunci va fi aflat el că orice iniţiativă ori decizie reformistă a vreunui demnitar se loveşte-n România, invariabil, de un zid inexpugnabil. Nefericitul impuls al facerii de bine e instantaneu şi masiv sabotat de activiştii din rândul doi şi trei ai unei mafii ubicue şi de clientela aferentă. Iar dregătorul reformist atrage, ca lupii dominaţi când îndrăznesc să se apropie şi să se înfrupte din prada şefului de haită, fulgerele de ură ale gangsterilor politici. Ce dacă e omul şcolit la şcoli înalte, apusene? Ce dacă e un excelent expert? Ce dacă ar fi putut face o strălucită carieră la Viena? Pe malul Dâmboviţei devine, dimpreună cu apărătorii lui, inamicul public numărul unu şi "ţinta legitimă" a unei brutale hăituiri de către gonacii presei, ai oştirilor de postaci şi ai televiziunilor arondate.  

Ultimul cincinal uselist n-a schimbat, esenţial, obiceiurile şi situaţia. Lupii continuă să comunice între ei prin urlat şi urinat şi împroşcat de ură în mass-media. Masculii alfa nu tolerează nicio rezistenţă într-un teritoriu pe care voinţa de modernizare a românilor, cerând tot mai clar evacuarea hoţilor din codrul naţional, îl restrânge tot mai mult. Încearcă, deci, să-i captureze pe berbeci. Pe care îi sfâşie urgent, când pot.  

Arafat şi scaunul de care-i sudat

Dar oare cine e în România, în domeniul antifrastic numit al ”sănătăţii”, când de fapt e al bolii fără leac, aparent invincibilul mascul alfa, pasămite intangibil? Cine e infailibilul, care-şi domină copios nu doar confraţii, ci şi colegii demnitari, indiferent de partidul din care fac parte? 

Nu cumva e şeful de la MAI al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Arafat? Restul lupilor politici şi mediatici dintre Carpaţi şi Dunăre obişnuiesc, în faţa lui, să stea pe burtă, să-i lingă botul şi să-şi ţină coada strâns, între picioare, căci i-a mers buhul, c-ar fi, chipurile, imbatabil. Nu e. Dar e tare naraţiunea colportând mitul competenţei şi al invincibilităţii lui. Care a debutat când a încercat Băsescu să-l dea jos, iar protestele apărătorilor lui pesedişti au debarcat guvernul Boc. 

Apoi s-a întărit peste măsură după Colectiv. Când încă un premier, neavenitul Victor Ponta, s-a văzut silit să-şi dea demisia, în timp ce Arafat, culmea, a rezistat. Nici o nefăcută, cinism, minciună şi neruşine care i s-au imputat pe drept, ori ba, nu i-au putut veni de hac nemăsuratei sale pofte de putere: nici moartea evitabilă a unei Aura Ion, nici episodul înecului de la Siutghiol, nici catastrofa de la Colectiv şi groaznica gestiune a tragediei arşilor de către departamentul său condus inept nu l-a convins să nu se mai ţină cu dinţii şi ghearele de scaunul său de demnitar. Şi a găsit mereu în rândul scribilor ignari şi ignoranţi condeie de închiriat şi de vânzare care, la comandă, să-l apere şi să-l alinte, să-l giugiulească şi să-l justifice.  

Recent, Arafat a pus în operă evacuările de la Spitalul Foişor. A vorbit cu cine trebuia, în speţă cu premierul Cîţu şi cu primarul general Nicuşor Dan. Şi a obţinut şi avizul Ministerului Sănătăţii, de care zisul spital nu depinde, dar al cărui şef a regretat pe loc modul în care s-a derulat operaţiunea. Ia să-i fi refuzat el, ortomanul, acest aviz. Din ”criminal şi asasinul” bolnavilor de Covid fără loc la ATI, oare cine-l mai scotea pe Voiculescu? Şi cine e de vină, oare, pentru degringolada de la Foişor? Până la urmă, cine este vinovat? 

Nu Arafat, departamentul său, managerul spitalului, inşii care au alarmat haita cu microfoanele băgate în ochii şi gura nemascată a unor pacienţi pe targă? Nu demnitarii care nici măcar o dată n-au verificat prestaţia lui la DSU într-un răstimp de peste-un an? Nu presa care, indiferentă la subiect, n-a făcut presiunile necesare şi n-a cerut persuasiv nici înaintea nici în timpul pandemiei asanarea unui domeniu cheie ca al sănătăţii, dar se repede cu neostoită poftă la gâtlejul fraged al junelui ministru? 

Marcarea teritoriului prin zgârieturi este, de altfel, o binecunoscută metodă de comunicare între lupi. Cum să nu i se aplice, cu asupra de măsură şi cu urlatul aferent, oricărui animal mai slab din haită? Şi cum să nu se ia la ochi mai orice exemplar părând plăpând din turma atacată?  

Nerozii ciobăneşti

În faţa prădătorilor, pe unii din tartorii puşi vânători de un electorat din ce în ce mai disperat i-a părăsit curajul. O parte a semnalizat că se alătură haitei, poate va prinde o ciosvârtă, ori măcar se va vedea scutită de a fi jertfită. În fruntea acestei tabere, lideri poltroni ai coaliţiei. În loc să-i privească în ochi pe agresori, să arunce în ei cu orice le va fi venind la îndemână, dacă n-au gloanţe să-i calmeze, premierul şi şeful partidului său chipurile liberal le-au întors spatele jivinelor. Sau lovesc cu sete în potenţiala victimă ei înşişi, când nu se pregătesc să dea bir cu fugiţii, de parcă ar putea cineva scăpa cu fuga de colţii bestiilor descătuşate. 

E la mintea cocoşului şi a celor mai proaste dintre oi, că, în aceste condiţii, ciobanii laşi ori necinstiţi riscă să-şi vadă toată alianţa ruptă, sfâşiată şi exsanguinată. O bilă nu laie, ci bucălaie i se cuvine, în context, păstorului Dan Barna. Spre deosebire de vrâncean, ungureanul a înţeles ce-ar însemna să-şi abandoneze omul la ananghie, ”după ce mări, se vorbiră/ şi se sfătuiră/pe l-apus de soare/ ca să mi-l omoare”...În speţă să-l vadă, după crimă, pe stăpânul turmei, suveranul, cum nu-i va ierta, ci îi va apuca şi îi va sancţiona şi pulveriza, când l-or chema, de va mai vota.         

Petre M. Iancu - Deutsche Welle