INTERVIU Însărcinatul cu afaceri al SUA a.i. Duane Butcher: „România e o ţară puternică, echipată să reziste tuturor ameninţărilor“

Duane Butcher: „România e o ţară echipată să reziste tuturor ameninţărilor“

Într-un interviu acordat “Adevărului”, Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA ad interim, mărturiseşte că se desparte cu regret de România, după cei trei ani petrecuţi la Bucureşti, şi spune că Ambasada rămâne pe mâini bune. Succesorul său este Dean Thompson

Ştiri pe aceeaşi temă

Duane Butcher a părăsit România după trei ani de activitate diplomatică intensă la Bucureşti. Nu întâmplător, înaintea plecării sale a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional „Steaua României“ - în grad de Comandor,  în semn de înaltă recunoaştere şi apreciere pentru prietenia constantă arătată ţării noastre, pentru contribuţia deosebită avută la dezvoltarea relaţiilor româno-americane pe multiple planuri şi consolidarea parteneriatului strategic România – SUA, după cum a informat Administraţia Prezidenţială. Dincolo de aceste cuvinte stau evenimente şi fapte, mai mult sau mai puţin publice, care cu siguranţă sunt definitorii pentru evoluţiile din România ultimilor ani şi pentru consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.  Interviul cu Duane Butcher a avut loc înainte de prăbuşirea avionului malaysian în Ucraina.

Adevărul: Bun venit la Adevărul Live. Azi avem un invitat special, însărcinatul cu afaceri ad interim al SUA la Bucureşti, domnul Duane Butcher. Bun venit la Adevărul. Este probabil ultimul interviu pentru presa română, înainte de plecarea din Bucureşti. Împreună cu colegul meu, redactorul-şef al ziarului Adevărul vă mulţumesc pentru prezenţă. Daţi-mi voie să încep întrebându-vă de ce trebuie să părăsiţi România cu doar trei luni înainte de alegerile prezidenţiale.

Butcher: Este o întrebare pe care mi-am pus-o şi eu. Nu este un secret că mi-ar plăcea să mai rămân. Mă aflu aici în misiune diplomatică timp de trei ani. Departamentul de Stat este o instituţie ca oricare alta, cu propriul ritm şi propriile reguli şi avem mulţi diplomaţi profesionişti. Plec conform calendarului şi voi fi înlocuit de un alt diplomat extrem de profesionist şi cu experienţă care va continua misiunea.

Simt regret în vocea dumneavoastră.

Butcher: Nu încerc să ascund acest lucru. M-am gândit mult că atunci când plecăm dintr-o ţară este un clişeu să spunem că am sentimente amestecate sau că e un moment dulce-amar. Dar adevărul e că sentimentele mele sunt doar de tristeţe şi regret. De fapt m-aş bucura să mai rămân. Am petrecut trei ani minunaţi aici. Însă plec ştiind că Ambasada e pe mâini foarte bune cu Dean Thompson, care este succesorul meu.

Care sunt cele mai vii amintiri din timpul mandatului din România?

Butcher: A fost o perioadă minunată, dramatică, un amestec de agitaţie politică, frumuseţe a peisajelor. A fost o perioadă extraordinară. Ca diplomat cu experienţă, care a avut privilegiul de a conduce o ambasadă pentru o perioadă, îţi aminteşti mai ales momentele istorice desfăşurate în spatele uşilor închise, la care ai avut privilegiul să participi. Dar cred că pentru mine, a fost o perioadă remarcabilă mai ales datorită oamenilor. Oamenii îmi mulţumesc pentru contribuţiile avute în România, însă deşi sunt bucuros şi flatat să aud acest lucru, contribuţia noastră, a Occidentului, la istoria recentă a acestei ţări a fost să ajutăm România pe calea corectă, însă acea cale e impusă de cetăţenii români, care arată clar că îşi croiesc un drum spre Occident, că sunt devotaţi valorilor occidentale, participării în NATO şi parteneriatului strategic cu SUA. Ceea ce iau cu mine sunt contribuţiile românilor, unii dintre ei faimoşi şi lăudaţi, unii care vor rămâne în istorie ca oameni care au definit vremurile lor şi alţii care sunt poate uitaţi. Nu-i voi uita niciodată pe soldaţii care şi-au dat viaţa în Afganistan, pe jandarmii care păzesc reşedinţa, pe oamenii cărora, indiferent de motiv, nu li se poate recunoaşte niciodată munca, pe cei care apără România din umbră, pe oamenii de toate felurile, din toate categoriile, care contribuie la transformarea acestei ţări în aliatul puternic şi de încredere care a devenit.

Sunteţi foarte cunoscut printre diplomaţii din România. Şi probabil momentul culminant al a fost criza politică din vara lui 2012. Mulţi oameni au urmărit acea perioadă intensă. Cum vedeţi acele momente acum, după doi ani? Credeţi că a fost o lovitură de stat?

Butcher: Cred că în 2012, România a trecut un test. Cel puţin aşa ni s-a părut nouă. Poate a fost doar o chestiune de aparenţă şi imagine, însă cred că după evenimentele din 2012, suntem siguri de cursul ales de România, că această ţară se bazează pe valorile democratice, statul de drept, pe Constituţie. Sunt foarte sigur acum, la plecare că România, populaţia sa şi partidele politice îşi doresc acest curs.

După părerea dumneavoastră, care a fost factorul major care a dus la încheierea crizei?

Butcher: În 2012? În cele din urmă a existat consens politic pentru a face ceea ce e corect, pentru a urma prevederile Constituţiei şi practicile democratice.

De ce au fost SUA atât de active în România în timpul acestei crize? Ştiţi că trimisul special al Departamentului Philip Gordon a venit în România pentru a discuta toate aspectele politice, dumnevoastră aţi fost atât de activi şi SUA au avut o voce clară.

Butcher: Cred că şi atunci, ca şi acum, pentru noi este important să le reamintim românilor că participarea lor la toate parteneriatele, că puterea lor depinde de adeziunea la valorile occidentale şi ordinea impusă de Constituţie. Am dorit ca oamenii să ştie că avem o părere, să fie clar că acest aspect e parte a relaţiei. În calitate de prieteni, ne simţim obligaţi să spunem ce credem. Un lucru pe care îl apreciem la prieteni e faptul că ne oferă sfaturi bune atunci când este necesar şi cred că acesta e rolul pe care am crezut şi credem că îl putem avea.

Am vorbit despre trecut. Acum să vorbim despre viitor şi prezent. Colegul meu a menţionat că peste trei luni vom avea alegeri prezidenţiale şi vă întreb, pe o scară de la 1 la 10, cât de importante sunt alegerile prezidenţiale din noiembrie pentru viitorul României şi viitorul parteneriatului cu SUA?

Butcher: Mi se pare că toate alegerile la care am fost martor, în SUA şi aici, au fost întotdeauna cele mai importante, pentru că urmează să aibă loc. Am fost dispus să fac în mod public o predicţie cu privire la rezultatul alegerilor prezidenţiale şi sunt sigur că persoana care va câştiga este o persoană cu un angajament ferm faţă de parteneriatul strategic cu SUA, calitatea de membru în NATO şi UE, relaţiile de parteneriat, valorile democratice şi ordinea constituţională. Alegerile prezidenţiale presupun decizii, dar sunt foarte sigur că indiferent de rezultat, România se află pe un curs bun care va duce la un viitor şi mai luminos.

Peisajul politic românesc e puţin confuz acum. Sigur îi cunoaşteţi pe toţi potenţialii candidaţi. Aveţi în minte profilul viitorului preşedinte al României?

Butcher: E foarte important ca acesta să aibă un angajament ferm faţă de parteneriatul strategic, de statutul de membru în NATO şi UE, de un parcurs pro-Occident şi sunt încrezător că o astfel de persoană va câştiga.

Sunteţi un foarte bun observator al vieţii sociale şi politice din România. Ce părere aveţi despre justiţia din România? Este independentă sau controlată politic?

Butcher: Eram deja convins că justiţia din România este independentă. Cred că evenimentele din ultimele luni au eliminat orice îndoială că acest sistem nu este sub niciun fel de control politic. Există multe domenii în care România poate fi mândră, fie că vorbim despre participarea sa ca aliat NATO sau de creşterea economică. Însă pentru noi, domeniul în care suntem probabil cei mai mândri de România este progresul continuu, devenit atât de clar în ultimele 12 luni, munca serioasă a poliţiei, procurorilor şi a sistemului judiciar. Cred că acum niciun observator serios nu poate spune altceva decât că acest sistem judiciar este independent şi funcţionează cum trebuie.

De ce credeţi că s-a înregistrat acest progres clar în ultimele 12 luni?

Butcher: Şi noi ne întrebăm acelaşi lucru. Cred că aşa cum se întâmplă cu multe aspecte, investeşti, munceşti mult, aloci fonduri, organizezi programe de pregătire, reformezi sisteme, încerci lucruri noi care uneori funcţionează, alteori nu, îmbunătăţeşti situaţia. Cred că acum vedem rezultatele eforturilor din ultimii 10 ani. Nu cred că există altă explicaţie. Sigur nu apeşi pe un buton, o singură schimbare de personal nu transformă un sistem prost într-unul bun. Schimbi un sistem investind mult efort şi timp. România a fost dispusă să facă acest lucru iar acum vedem rezultatele. Ele sunt reflectate acum în titlurile de ştiri, în cazuri. Pe termen lung, iar datoria dumneavoastră, a jurnaliştilor este să ţineţi minte acest lucru, pentru că lucrurile nu vor fi evidente imediat, rezultatul va fi o Românie mai curată, mai echitabilă, mai justă şi mai bogată, mai atractivă pentru investitori, unde companiile funcţionează mai bine şi mai rapid, cu locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite. Va exista o creştere economică mai rapidă pentru că România va fi mai „curată”, pentru că oamenii vor respecta regulile, care vor fi aceleaşi pentru toţi. Titlurile de azi care menţionează arestarea unor persoane vor deveni mâine titluri despre creştere economică mai mare, locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite, despre o Românie care este mai puternică, mai stabilă şi mai prosperă şi, dintr-un punct de vedere egoist, un partener mai bun pentru SUA.

Vorbind despre statul de drept şi lupta împotriva corupţiei, credeţi că este posibil ca „Marţea Neagră” să se repete?

Butcher: Colaborăm strâns cu politicienii, lideri de partide politice şi în Parlament pentru a explica clar cât de important credem că este ca România să continue pe acest drum al luptei ferme împotriva corupţiei şi sperăm ca în ce priveşte unele dintre aceste sisteme, de pildă cel referitor la imunitate, România să se inspire din sistemele celorlalte ţări, unde cei acuzaţi de infracţiuni ajung în justiţie mai rapid. Atunci când mă gândesc la posibile schimbări, sper că vor exista îmbunătăţiri, nu regrese, în această privinţă.

Ce părere aveţi despre liderii politici români? Credeţi că justiţia va fi în pericol după alegerile prezidenţiale?

Butcher: Cred că toţi liderii politici serioşi din România au vorbit public despre continuarea luptei împotriva corupţiei. Nu există nicio îndoială că o Românie puternică, un partener puternic, va duce o luptă puternică împotriva corupţiei şi cred că acum este un subiect de care românii nu sunt jenaţi. În forurile internaţionale nu merg ca ţară preocupată că va fi percepută drept coruptă, ci ca ţară felicitată pentru conducerea luptei anticorupţie, pentru că constituie un model. Nu există nicio ţară lipsită de corupţie, dar o ţară care are succes în lupta anticorupţie se poate mândri cu acest lucru şi poate stabili standarde pentru alte ţări.

Credeţi că în societatea românească percepţia asupra corupţiei este oarecum exagerată? Facem progrese dar nu le vedem?

Butcher: Menţionam mai devreme investirea de resurse şi timp şi cred că este important ca aceia dintre noi care au o voce să le reamintească oamenilor de legătura dintre lupta anticorupţie şi vieţile noastre de zi cu zi. Există forme de corupţie care destabilizează o ţară şi economia sa, dar acea legătură poate nu e întotdeauna clară. Cred că e important ca noi să le reamintim oamenilor că cu cât o ţară e mai lipsită de corupţie, cu atât mai bine e pentru cetăţenii săi.

Din punctul dumneavoastră de vedere, care este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii României în următorii ani?

Butcher: M-am gândit mult la securitatea României acum, când mă apropii de plecare şi fac vizite de rămas bun. Sunt atât de încrezător în situaţia a acestei ţări. Sunteţi aproape independenţi energetic iar acum căutăm modalităţi prin care România poate ajuta restul Europei să-şi crească securitatea energetică. Cred că această ţară este extrem de bine echipată pentru a rezista influenţelor străine şi a-şi croi propriul drum ca membru al UE şi NATO. Corupţia este un punct slab, dar ea aproape a fost transformată într-un succes, prin succesele pe care le-am văzut. România este o ţară puternică, extrem de bine apărată şi am mari speranţe în ce o priveşte.

Aţi spus că România este bine echipată să reziste influenţelor externe. Vă refereaţi la ameninţările Rusiei?

Butcher: Nu este un secret că suntem îngrijoraţi de acţiunile Rusiei în Crimeea şi în Ucraina şi am fi cu siguranţă îngrijoraţi să vedem astfel de acţiuni, fără precedent şi dezamăgitoare, întâmplându-se în România. Însă, aşa cum am spus, această ţară este foarte bine apărată împotriva oricărei astfel de situaţii.

Vorbim mult despre investitorii americani din România. Unii au venit deja aici, însă încă aşteptăm mulţi alţii. Ce putem face să-i convingem să vină? De ce se tem ei?

Butcher: Este un alt aspect asupra căruia ne concentrăm. Mă bucur că l-aţi menţionat pentru că poate nu-l discut atât de mult pe cât ar trebui. Trebuie să spun că numerele nu reflectă investiţiile americane, pentru că multe dintre companii sunt reprezentate în România prin filialele din Europa. Nu crede nimeni, spun eu, că Microsoft e companie irlandeză, sau că Ford e companie germană. Există mulţi investitori americani în România. Însă evident, e loc de mai mult. Pentru acest lucru, trebuie îmbunătăţite condiţiile, să fie clar că România este o destinaţie stabilă, previzibilă pentru investiţii. Stabilitate, transparenţă şi previzibilitate caută companiile. Reprezentanţii lor vor veni aici, vor discuta cu investitorii aflaţi deja în România. Mai întotdeauna află lucruri pozitive: că există o forţă de muncă extraordinară, profesionistă, cu un nivel foarte bun de cunoaştere a limbii engleze. Nu costurile scăzute ale forţei de muncă, ci înalta calificare constituie atuul României. Companiile de aici povestesc lucruri bune. Dar se confruntă în continuare cu birocraţie, lipsa transparenţei. Ştiu că guvernul cunoaşte aceste aspecte şi face eforturi în acest sens, dar cred că acest lucru este foarte important, să se simplifice procedurile de afaceri. Există întotdeauna tendinţa de îmbunătăţire a marketingului, dar cred că statul ar trebui să se concentreze asupra îmbunătăţirii mediului de afacerii, asupra găsirii de modalităţi care să asigure succesul companiilor. Acest lucru va atrage investitori nu doar din SUA, ci şi din toată lumea şi din România. Îi va încuraja să-şi ţină banii aici, să valorifice forţa de muncă şi poziţionarea geografică a României.

S-au plâns investitorii americani că se confruntă cu corupţie în România?

Butcher: Evident, au existat preocupări, iar corupţia se află pe lista de îngrijorări ale investitorilor şi companiilor, nu doar a companiilor americane, ci şi a celor din alte ţări. Cred că deşi corupţia ocupă un loc important pe listă, există îngrijorare cu privire la lipsa certitudinilor privind sistemul de impozitare, rambursarea TVA, categoriile de angajaţi pentru care se plătesc sau nu taxe, complicaţii referitoare la ajutorul de stat, promisiuni de îmbunătăţire a infrastructurii. Există o serie amplă de aspecte. Acestea nu sunt probleme grave, dar influenţează decizia unei companii de a a face sau nu o investiţie.

Aţi discutat cu guvernul român despre instabilitatea fiscală, despre schimbarea legislaţiei fiscale?

Butcher: Da, ţinem strâns legătura cu partenerii români şi guvernul, clasa politică înţeleg că trebuie îmbunătăţit mediul de afaceri.

Mă tem că rezultatele nu sunt atât de clare. Priviţi ce s-a întâmplat cu legislaţia fiscală.

Butcher: Este un proces dificil, care necesită timp, dar una dintre caracteristicile românilor este aceea că ascultă şi reţin ceea ce au de spus alţii şi am încredere că părerile reprezentanţilor comunităţii internaţionale de aici vor fi auzite şi că indiferent care va fi guvernul în următorii ani, una dintre priorităţile sale va fi îmbunătăţirea mediului de afaceri.

Am o întrebare delicată. Unii analişti din România au spus că SUA sunt interesate doar de aspectele militare, lăsând aspectele economice în seama germanilor şi a ruşilor. Ce părere aveţi despre acest lucru?

Butcher: Nu cred că este o întrebare delicată, dar pot fi puţin deranjat de ea.  Cred că deşi  prezenţa militară americană şi cooperarea militară sunt o parte foarte importantă a relaţiei noastre şi parteneriatul României în Afganistan contează foarte mult pentru noi, adevărul este că în aspectele cotidiene, investiţiile americane în România au un impact asupra vieţilor mult mai multor oameni. Orice investiţie americană semnificativă, orice fabrică mare, de exemplu Ford, este mult mai mare decât numărul total al soldaţilor americani prezenţi în România, o singură companie. Investitorii americani vin nu doar cu bani, ci şi cu tehnologie, cu o abordare americană a modului de a face afaceri, cu reglementări privind siguranţa muncii, cu standarde, care au efecte asupra întregii economii, prin investiţiile în forţa de muncă, organizarea de programe de pregătire, aducere de înaltă tehnologie şi noi abordări. Cred că acest aspect nu trebuie ignorat. Germanii sunt mult mai aproape geografic şi vor fi un jucător important. Germania este o economie mare, aflată la mică distanţă. Aţi menţionat şi alte ţări. Ţările europene vor investi mereu în România, dar trebuie să nu uităm că cel mai probabil cea mai mare investiţie americană apare înregistrată ca fiind investiţie germană.  Aşadar, resping analizele de acest gen.

Care sunt perspectivele exploatării gazelor de şist în România, dat fiind că Chevron tocmai a anunţat încetarea exlorării de la Pungeşti. Ştiţi că au existat multe dispute şi acela a fost un punct fierbinte.

Butcher: Îmi aduc aminte. E important să menţionăm că forările de la Pungeşti s-au încheiat pentru că sarcina a fost îndeplinită. Au forat, au obţinut eşantioanele necesare, iar acum aşteptăm. Cred că în următoarele săptămâni vom afla rezultatele. Dacă privim gama de posibilităţi pe care le are România în încercarea de a-şi spori securitatea energetică, va fi foarte util de ştiut dacă acele resurse se pot exploata. Vă aflaţi într-o situaţie extrem de benefică, se pare că există resurse marine de gaze naturale şi petrol, există multe oportunităţi de a economisi mai mult şi există multe resurse de energie regenerabilă care se poate exploata, există posibilitatea producerii de energie nucleară. Există şi întrebarea dacă să se exploateze sau nu gazele de şist, o resursă neconvenţională. Veţi afla mult mai multe după ce Chevron îşi încheie munca. Cu siguranţă, rezultatele de la Pungeşti sunt fascinante. Mi-au promis că imediat ce se vor publica rezultatele, îmi vor trimite un e-mail să îmi spună ce au găsit pentru că sunt fascinat de subiect. Vizitarea explorării a fost unul dintre lucrurile interesante pe care am avut ocazia să le fac în România. Am fost impresionat de importanţa pe care o acordă siguranţei, dorinţa de a face lucrurile corect. Sper că toate companiile energetice lucrează la aceleaşi standarde, dar am fost extrem de impresionat de atenţia lor faţă de protejarea mediului şi a muncitorilor.

Cum vă explicaţi această reacţie dură a protestatarilor împotriva Chevron la Pungeşti? Pentru că Lukoil, compania rusească, face prospecţiuni în România şi nimeni nu protestează împotriva lor.

Butcher: Întotdeauna mi s-a părut curios că există atât de multe preocupări faţă de forarea prin tehnici convenţionale, desfăşurată de Chevron, care ar putea duce într-o zi la utilizarea fracţionării hidraulice, fără să existe prea multă îngrijorare cu privire la fracţionarea hidraulică folosită în România zi de zi. Trebuie să recunoaştem faptul că această tehnologie este controversată în întreaga lume. Respectăm opiniile protestatarilor şi pe ale politicienilor care se opun. Credem că este important ca România să ia în considerare posibilitatea utilizării fracţionării hidraulice ca modalitate de creştere a securităţii sale energetice, însă doar condiţii de siguranţă a persoanelor şi a mediului. E o decizie care aparţine unei societăţi democratice, aşa cum în SUA o astfel de decizie este luată de fiecare stat în parte.

Aşadar trebuie să aşteptăm rezultatele prospecţiunilor.

Butcher: Da. Este posibil să nu fie nevoie să luaţi nicio decizie, dacă se descoperă că resursele nu se pot exploata.


Vorbind despre gazele naturale şi resursele din această regiune, aveţi perspective pentru exploatarea Exxon din Marea Neagră?

Butcher: Nu am detalii specifice, însă ştiu că sunt mulţumiţi de evoluţia investiţiei. Cred că e posibil să înceapă activitatea foarte curând. În ce priveşte gazele de mare adâncime, e important să reţinem că deşi există provocări de ordin tehnic în cazul unei astfel de investiţii, companiile noastre au capacitatea necesară de a le depăşi cu succes. Lucrul important în cazul unei astfel de investiţii este să te asiguri că în ţara ta există reglementările necesare pentru că trebuie să te asiguri vinde gazele cu un profit care să merite investiţia. Acesta e un lucru pe care guvernul trebuie să îl decidă aici. Adevărul e că deciziile cruciale privind exploatarea gazelor de mare adâncime se iau la Bucureşti, în ministere şi nu au atât de mult de-a face cu munca inginerilor.

Vorbind de energie, ce părere aveţi despre negocierile dintre guvernele român şi chinez cu privire la o investiţie de amploare, mai ales în sectorul nuclear, dar şi în cel energtic din România?

Butcher: Nu avem un punct de vedere cu privire la încercarea României de a găsi investitori. Avem o relaţie foarte strânsă cu China şi ne bucurăm de investiţiile chineze în SUA. Aş spune că e important ca România să facă afaceri într-un mod deschis şi transparent, să se asigure că îşi atinge propriile obiectivele. Nu avem însă motive de preocupare cu privire la investiţiile chineze din România.

Aţi auzit că zilele acestea DNA anchetează o situaţie de fraudă cu bani publici, în care sunt implicaţi mulţi demnitari, membri ai Guvernului din 2001 până în 2013. În cursul anchetei a fost menţionat numele Microsoft, o companie americană. S-a demarat o anchetă în SUA cu privire la acest caz?

Butcher: Deşi, aşa cum am discutat, avem mare încredere în DNA şi în sistemul judiciar românesc, nu cunosc detalii pe care să le pot împărtăşi despre un caz anume.

Vorbind despre această regiune, care credeţi că va fi rezolvarea situaţiei din Ucraina?

Butcher Probabil m-aş pensiona, dacă aş şti răspunsul la această întrebare. Pot spune doar că această criză ne priveşte pe noi toţi cei din NATO şi Europa. E foarte important ca ucrainenilor să li se permită să-şi hotărască singuri viitorul. Cred că de aceea suntem atât de preocupaţi de acţiunile Rusiei în est şi de presupusa anexare a Crimeei. Sunt îngrijorătoare pentru că ucrainenilor ar trebui să li se permită să-şi hotărască în mod democratic viitorul.

Ce înseamnă pentru România măsurile de reasigurare anunţate de preşedintele Obama, mă refer la angajamentul SUA de apărarea a aliaţilor de pe flancul estic al NATO?

Butcher: După ce am văzut în Crimeea, ar fi de înţeles dacă românii s-ar îngrijora cu privire la ce urmează. Cred că acesta a fost scopul acestor măsuri. Am putut sublinia cooperarea zilnică dintre forţele României, SUA şi ale altor ţări NATO. Cred că a fost un efort de echipă la care au participat multe ţări, de la prezenţa navală franceză, până la avioanele de luptă canadiene. Suntem alături unii de alţii. Deşi sper că se înţelege de la sine că ţările NATO se protejează reciproc, dar aceste măsuri exprimă acest lucru foarte clar pentru toată lumea şi e important să incluzi dovezi concrete ale parteneriatului doar ca să le reaminteşti oamenilor că există un motiv pentru care au devenit membri, pentru care se află acolo şi pentru care ne protejăm reciproc.

Ne putem aştepta la o prezenţă consistentă a soldaţilor americani aici?

Butcher: Depinde de evoluţiile viitoare ale situaţiei din est.  În acest moment nu m-aş hazarda să ofer un răspuns. Va exista cu siguranţă o prezenţă, cea de la Deveselu, şi suntem extrem, extrem de mulţumiţi de faptul că putem folosi baza de la Mihail Kogălniceanu în special ca o bază de tranzit pentru forţele care se întorc din Afganistan şi într-o anumită măsură pentru plecări spre Afganistan precum şi ca bază pentru infanteriştii marini care colaborează cu cu soldaţi din această regiune, în exerciţiile Black Sea Rotational Force. Este un parteneriat extraordinar, noi am avut de câştigat foarte mult, sper că şi România a avut de câştigat.

Dar componentele de la Deveselu ale scutului antirachetă nu sunt îndreptate împotriva Rusiei. Alte ameninţări...

Butcher: Dacă ne uităm la lucruri din punct de vedere geografic, dar şi la numere, e clar că nu e o ameninţare la adresa Rusiei

Când preşedintele Obama a câştigat primul mandat, strategia sa de politică externă se concentra asupra Asiei, nu asupra Europei de Est. Credeţi ca această criză din Ucraina va provoca schimbări în strategia politică a Casei Albe?

Butcher: Când am vorbit despre orientarea înspre Asia am spus clar că o facem împreună cu partenerii noştri europeni, nu pentru a-i înlocui pe aceştia. În mod clar, ce se întâmplă în Ucraina ne-a amintit că istoria încă se scrie în această regiune  şi că trebuie să fi atenţi la ce se întâmplă în Uniunea Europeană şi mai departe de graniţele acesteia către est.

Credeşi acum, la final de mandate că e posibil să aveam curând o vizită a preşedintelui american în România? Preşedintele Obama e la al doilea mandat şi încă nu a venit în România.

Butcher: Aş fi foarte mândru să îl văd pe preşedintele Obama în vizită în România. Cred că ar fi extraordinar. E posibil, dar nu aş putea spune când se va întâmpla.  Ar fi extraordinar să îl avem pe preşedinte în vizită aici. Suntem foarte mulţumiţi că i-am avut aici pe secretarul apărării Hagel şi pe vice-preşedintele Biden, o vizită a preşedintelui ar aduce acelaşi mesaj chiar cu o mai mare intensitate şi ar fi extraordinar, dar nu există acest plan pe termen scurt.

Ştiu că e o întrebare la care aţi răspuns deja de mai multe ori, dar trebuie să vă întrebăm de includerea României în programul Visa Waiver care nu ne este disponibil în acest moment.

Butcher: Da, o întrebare adresată înainte şi la care am răspuns. Aşa cum spune legislaţia în prezent, rata refuzurilor trebuie să fie de trei procente, este foarte puţin şi vor mai trece mulţi ani până România va atinge o astfel de rată. Din acest motiv, ca parte a reformei imigraţiei, Administraţia SUA a cerut ca pentru ţări care îndeplinesc anumite criterii ca parteneri ai Statelor Unite, rata de refuz să fie mai mare, de 10 %. E un prag pe care România l-ar atinge cu uşurinţă, iar celelalte criterii sunt fie îndeplinite deja, fie pe cale de a fi îndeplinite în viitorul apropiat. E însă vorba despre o modificare legislativă care a trecut doar de una din cele două camera ale Congresului. Chiar dacă Administraţia susţine schimbările în mod categoric, e greu de estimat când vor fi acestea adoptate.  Aşadar Administraţia susţine propunerile din reforma imigraţiei, iar aceasta ar modifica criteriile cu unele pe care România le va îndeplini  curând.

De ce nu avem un ambasador al SUA în Romania?

Butcher: Credeam că răspunsul este, deoarece însărcinatul cu afaceri face o treabă atât de bună.

Acest lucru e adevărat, dar unii români aşteaptă un Ambasador.

Butcher: Ştiu că publicul dumneavoastră va înţelege că am glumit. Cu siguranţă atât România, cât şi America merită ca SUA să aibă un ambasador aici. Relaţia bileterală este una foarte importantă. Nu ştiu de ce durează atât, dar am încredere că vom avea un nume curând, iar Ambasada va avea atât un însărcinat cu afaceri, cât şi un ambasador.


Cine sunt cei mai buni prieteni pe care îi aveţi în România?

Butcher: E o întrebare extrem de dificilă la care nu pot avea un răspuns. Am atât de mulţi prieteni extraordinari încât nu aş risca niciodată să îi jignesc alegând pe cineva. Sunt în această ţară oameni care fac lucruri minunate fie că numelor apare în ziare sau nu. Aş vrea să aduc un omagiu tuturor. Voi lua cu mine faptul că există adevăraţi eroi care lucrează în diverse domenii: administraţie, politică, care se află sau nu în lumina reflectoarelor, în faţa sau în spatele cortinei, dar care fac lucruri extraordinare pentru ţara asta. Nimic nu se întâmpla din greşeală. Ambasadele sau discursurile pot să ajute, dar nu ele schimbă o ţară, ci efortul eroic al celor care fac ce trebuie făcut. Şi sunt extrem de mulţi astfel de oameni aici. Aceştia sunt oamenii pe care îi apreciez şi la care ţin. De aceea experienţa din România a fost atât de importantă şi deosebită pentru mine.

Aveţi vreun prieten printre candidaţii la preşedinţie?

Butcher: Sunt prieten cu toţi.

Un răspuns diplomatic, dar credeţi că în viitor, în următoarele luni, ani, Ambasada Statelor Unite va fi la fel de activă şi implicată ca în perioada mandatului dumneavoastră?

Butcher: Cred că vom fi mereu atât de activi şi implicaţi câtă nevoie are România să fim. Ne concentrăm pe fiecare moment, acolo unde e dorinţa să fim, acolo vom fi.

Care va fi viitorul dumneavoastră loc de muncă?

Butcher: Voi lucra în cadrul Departamentului de Stat la Washington. Va fi o muncă despre care sper că va fi interesantă, dar care nu poate fi explicată în mod interesant. Are legătură cu politică bugetară şi sper că voi învăţa multe lucruri despre cum funcţionează Departamentul de Stat, relaţia cu Congresul şi despre cum ne evaluăm performanţele.

Vă va lipsi presa din România?

Butcher: Cu siguranţă îmi vor lipsi întâlnirile cu presa din România, dar intenţionez să vă urmăresc munca mulţi ani de acum încolo prin intermediul acestui lucru magic numit Internet.

Ce credeţi despre mass-media din România? Se discută mult aici despre independenţă sau partizanat, despre presa care lucrează pentru anumite grupuri.

Butcher: E greu să faci caracterizări generale. Există părţi ale presei asociate unor îngrijorări cu privire la acţionariat, standarde sau practici. Şi cred că am spus mereu foarte clar care sunt îngrijorările noastre referitoare la anumite practici îndoielnice. Am văzut mass-media care apără corupţia în loc să o denunţe. Nu susţinem aşa ceva. Aş spune totuşi şi că românii sunt deseori prea aspri cu ei înşişi, iar mass-media face la fel. De fapt există foarte mulţi oameni devotaţi, care fac o treabă foarte bună în condiţii dificile cauzate de tranziţia la care e supusă presa în întrega lume. Cred că încă nu am depăşit toate provocările acestei noi ere a informaţiei. Dar există numeroşi jurnalişti aici care merită laude pentru felul în care îşi fac munca. Când mă gândesc la jurnaliştii români mă gândesc la prieteni, la oamenii care fac o treabă bună în condiţii extrem de dificile. Sunt printre eroii despre care îmi place să vorbesc, pe care i-am menţionat şi în discursul rostit pe 3 iulie. Cred că se fac lucruri extraordinare aici. Rolul presei e extrem de important, nu poţi imagina o democraţie funcţională fără o presă solidă şi liberă şi cred că cei mai mulţi dintre jurnaliştii români ştiu acest lucru.

Vă mulţumim pentru prezenţă şi vă urăm noroc la următorul post. Aşteptăm să vă întoarceţi. Poate împreună cu preşedintele SUA.

Butcher: Vă mulţumesc. Sper.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: