Iarna nu-i ca vara, în varianta lui Dragnea. „Nu e niciun adevăr în această minciună. PSD nu a plătit publicitate 2 milioane de euro“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea FOTO Mediafax

Liviu Dragnea susţine că PSD nu a pltătit publicitate la Antena 3 în valoare de 2 milioane de euro şi nici nu i-a interzis accesul la TV lui Adrian Ţuţuianu, unul dintre contestatarii săi în partid.

„Nu e niciun fel de adevăr în această minciună, PSD nu a alocat, nu a plătit niciunei instituţii de presă, nimănui, 2 milioane de euro pentru a susţine pe cineva şi pentru a bloca pe altcineva. Asta e o afrimaţie foarte gravă care trebuie dovedită. Demersul Antenei 3 este corect. Dacă discutăm noi între noi în partid nu însemană că trebuie să ne înjurăm şi să ne batem“, a spus Liviu Dragnea, după stenogramele în care Adrian Ţuţuianu critică PSD. 

Întrebdat dacă Adrian Ţuţuianu va fi esclus din partid, liderul PSD a răspuns: „Nu eu iau măsuri în PSD. Chiar dacă domnul Ţuţuianu are o discuţie foarte proaspătă despre membrii CEX, acolo vor fi discuţii foarte lungi şi la final, vot“. 

Cât despre o posibilă plângere penală pe numele lui Ţuţuianu, liderul PSD a răspuns: „Nu o să-i fac niciodată vreo plângere unui coleg de partid“.  

Şeful PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a explicat, potrivit unei noi serii de înregistrări lansate în spaţiul public, de ce nu a mai fost invitat la postul de televiziune Antena 3, în aceeaşi situaţie aflându-se şi vicepremierul Paul Stănescu. Acesta acuză televiziunea că ar fi primit suma de două milioane de euro pentru publicitate şi că, la scurt timp după, Alessandra Stoiescu i-ar fi refuzat apariţia într-o emisiune.

Reprezentanţii Antena 3 au anunţat că îl vor da în judecată pe şeful PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, pentru acuzaţiile potrivit cărora televiziunea de ştiri ar fi primit două milioane de euro pentru publicitate şi drept urmare prezenţa lui şi a vicepremierului Paul Stănescu nu a mai fost agreată pe post.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite