EXCLUSIV Meritocraţie marca PSD. Dăncilă a promovat un şofer ca subsecretar de stat

EXCLUSIV Meritocraţie marca PSD. Dăncilă a promovat un şofer ca subsecretar de stat

Gabriel Costache, fost şofer de ministru, va avea rang de subsecretar de stat. FOTO Facebook G. Costache

Viorica Dăncilă l-a numit pe Gabriel Costache în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Formarea Profesională Iniţială în Sistem Dual, cureaua de legătură între şcolile profesionale şi companii. Costache a fost, pe hârtie, consilierul fostului ministru Victor Negrescu. În realitate, a avut rol de şofer, susţin mai multe surse politice pentru „Adevărul“. Nu e singura achiziţie „de marcă“ a premierului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cariera lui Gabriel Costache e sprijinită pe proptele de partid. Ascensiunea sa politică este strâns legată de PES Activist, pepiniera de cadre a PSD, organizaţie condusă de Victor Negrescu, fost ministru pentru Afaceri Europene, care a demisionat din Guvern în toamna anului trecut la presiunea lui Liviu Dragnea. Oficial, Costache a fost unul dintre consilierii lui Negrescu la minister. „Practic, îi căra geanta ministrului, îi ţinea telefonul, un fel de secretar personal, dacă vreţi să fiu elegant. De cele mai multe ori era şoferul lui Negrescu. Îi conducea maşina, Dusterul. Vă poate confirma oricine din MAE“, susţin surse politice pentru „Adevărul“.

Din sinecură în sinecură

După ce Victor Negrescu a demisionat din guvern, Gabriel Costache n-a fost lăsat pe drumuri. Partidul i-a găsit o sinecură la Ministerul Dezvoltării, rezervorul de bani pentru baronii locali.  „Costache a fost recuperat de Alin Chirilă, unul dintre secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării, poreclit în instituţie Jamaicanul. L-a luat Jamaicanul sub aripa sa, l-a instalat tot într-o funcţie de consilier, o sinecură. Nu făcea nimic concret, dar ţinea să apară în toată pozele la fiecare eveniment organizat de minister. E un habarnist fără chef de muncă. Am fost şocat când am vzut că a fost promovat iar de PSD. Şi nu e singurul care a ajuns de la MAE la Ministerul Dezvoltării. Pe lângă Costache, au mai venit vreo trei“, susţin surse din Ministerul Dezvoltării pentru „Adevărul“.

Gabriel Costache a postat pe Facebook decizia premierului Viorica Dăncilă de a-l numi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Formarea Profesională Iniţială în Sistem Dual, funcţie cu rang de subsecretar de stat.  Printre cei care au distribuit postarea, adăugând un ropot de apluze virtuale, s-a număr şi fostul său şef de la Ministerul Dezvoltării, Alin Chirilă (foto jos). „Singura calitate a lui Costache şi a băieţilor din echipa lui Negrescu care au trecut prin MAE a fost apartenenţa la PES Activist. În rest, niciunul dintre ei n-a fost în stare să ia vreun examen la MAE sau în vreo altă instituţie publică. Realmente au fost plantaţi de partid. Ei nu erau în stare să întocmească un document intern, însă erau campioni la laude, fotografii şi like-uri reciproce pe Facebook“, susţine un diplomat din MAE pentru Adevărul.

Sursă: captură Facebook Alin Chirilă

Ministerul Dezvoltării, unde a fost angajat Costache timp de câteva luni, este un fief al pilelor de partid. Instituţia numără nu mai puţin de şase secretari de stat, patru subsecretari de stat, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi, fiecare venind cu o echipă de consilieri şi şefi de cabinet.

Noua sinecură obţinută de Costache, Autoritatea Naţională pentru Formarea Profesională Iniţială în Sistem Dual, ar trebui să fie liantul între şcolile profesionale şi mediul econimic, astfel încât tinerii absolvenţi să-şi găsească rapid locuri de muncă. Deşi scopul instituţiei pare util pe hârtie, în realitate Autoritatea a fost acaparată politic şi transformată într-un tocător de bani publici pentru pile, cunoştinţe, relaţii. 

PES Activist, rezervor şi pentru AEP

Gabriel Costache nu e singurul membru PES Activist care a fost recompensat politic. Ovidiu Oproaica, apropiat al Liei Olguţa Vasilescu şi fost coordonator al PES Activist Bucureşti va conduce un departament din Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) care se ocupă de Sistemul de prevenire a votului multiplu (SIMPV), atât de criticat de Putere. Oproaica este unul dintre oamenii de încredere ai preşedintelui AEP, Constantin Mituleţu-Buică, susţinut tot de PSD. „Să ştiţi că el e mai mult cu #Rezist decât PSD-ist”, l-a caracterizat Buică pe Oproaica.

De la Antena 3 direct în Guvern

Viorica Dăncilă a mai adăugat un nume pe lista sfetnicilor. Alexandru Coita, invitat permanent la Antena 3 în ultimii ani, a devenit consilier onorific al premierului. Coita a fost în trecut consilier al Robertei Anastase, fost preşedinte din partea PDL al Camerei Deputaţilor, precum şi secretar de stat în Ministerul Transporturilor în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. Coita a spijinit atacul PSD la Justiţie, el participand chiar la un interviu cu Liviu Dragnea în platoul Antenei 3, alături de Mihai Gâdea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: