Să fie oare atât de facilă obţinerea unui titlu de proprietate de către persoanele fizice ori chiar de entităţi precum Forumul Democrat al Germanilor din România, Biserica Romano-Catolică, sau Eparhia Reformată din Ardeal? O analiză detaliată a situaţiei retrocedărilor, pe întreg teritoriul României, ar putea să  ofere un răspuns la aceste întrebări.

România este singurul stat fost comunist din Europa care şi-a asumat restituirea integrală a proprietăţilor confiscate, în condiţiile în care Ungaria a plafonat încă de la începutul anilor ‘90 compensaţiile la câteva zeci de mii de dolari, iar Polonia la 20% din valoare. După douăzeci de ani de la prima lege de restituire, după 3 milioane de hectare de pădure retrocedate în valoare de 10 miliarde de euro, un milion de hectare de teren, 9.000 de clădiri şi 5 miliarde de euro plătite în numerar şi acţiuni la FP, România nu a terminat nici acum de retrocedat. Premierul Ponta declara, la sfârşitul săptămânii trecute, faptul că există aproximativ 80000 de dosare în curs de soluţionare la ANRP, deci procesul de retrocedare s-a desfăşurat extrem de lent în ultimii ani. http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/211373-Victor-Ponta-ANRP-a-emis-decizii-de-compensare-in-cazul-a-peste-12-milioane-de-puncte.html

Pe de altă parte, există numeroase imobile care au fost deja restituite, iar dintre aceste imobile, o parte importantă sunt clădiri în care funcţionează instituţii publice sau de interes public, precum şi autorităţi publice.

În ceea ce priveşte clădirile aflate în situaţia menţionată anterior, fie că imobilele restituite ajung în proprietatea persoanelor fizice, a Bisericii Catolice ori a Bisericii Evanghelice, rezultatul este la fel de păgubitor pentru statul român. Un exemplu ar fi cel al Primăriei Tîrgu-Mureş, care plăteşte lunar peste 60.000 de lei chirie pentru patru instituţii de învăţământ care funcţionează în imobile retrocedate – Liceul de Artă, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, Colegiul Naţional „Unirea” şi Gimnaziul „Europa”. Pentru clădirile de la Liceul de Artă, retrocedate Parohiei Romano-Catolice din Tîrgu-Mureş, primăria plăteşte lunar o chirie de 12.842 de lei, pentru imobilele de la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, retrocedate Eparhiei Reformate din Ardeal Cluj-Napoca – 25.047 de lei, pentru cele de la Colegiul Naţional „Unirea”, al căror proprietar este, în urma retrocedării, Fundaţia Statusul Romano-Catolic Cluj-Napoca – 19.154 de lei, iar pentru imobilele de la Gimnaziul „Europa”, retrocedate comunităţii evreieşti reprezentată de Fundaţia Caritatea Bucureşti – 6.272 de lei.

http://citynews.ro/eveniment/primaria-targu-mures-cu-restante-de-zeci-de-mii-de-lei-pentru-chiria-colegiului-unirea

Un alt caz este cel al satului Nadăş, din judeţul Arad. O familie a câştigat în instanţă mai mult de 8.700 de hectare de păduri şi terenuri, adică întreaga suprafaţă a satului Nadăş, inclusiv cimitirul şi biserica. În aceste condiţii, moştenitorii încasează sute de mii de euro anual de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în timp ce locuitorii din Nadăş trăiesc zi de zi cu teama că noii proprietari le pot dărâma locuinţele, evacuându-i de pe pământul unde au trăit generaţii întregi. (Sursa emisiunea „Jocuri de Putere”)

Nu intenţionez să critic hotărârile instanţelor judecătoreşti, departe de mine acest gând. În fond, potrivit art.  124 alin. 3 din Constituţie, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Cu toate acestea, atunci când magistratul chemat să se pronunţe într-o cauză este trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu şi alte infracţiuni, încrederea în soluţiile date de acel magistrat şi în sistemul de justiţie în general, scade. Coincidenţă sau nu, aşa s-a întâmplat în speţa Nadăş, sătenii fiind nevoiţi să-şi ducă traiul fără a avea siguranţa că în ziua ce va urma vor avea un acoperiş deasupra capului.

http://www.pressalert.ro/2013/07/cum-reusea-judecatoarea-florita-bolos-sa-manipuleze-sistemul-ca-sa-si-repartizeze-siesi-dosarele-in-care-dadea-sentinte-pe-spaga/

Şi exemplele pot continua. Construită pe terenul şi cu banii statului maghiar, clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Oradea a intrat în proprietatea statului român, în conformitate cu prevederile Păcii de la Trianon după 1920, aspect menţionat şi în extrasele de carte funciară. Aşadar, imobilul nu a fost confiscat de comunişti şi nu putea fi retrocedat către Biserica Romano-Catolică. Procesul a fost pierdut de catolici în 2009, însă a fost apoi reluat de reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice.

Tot în Oradea, Consiliul Judeţean Bihor este chiriaş în clădirea Filarmonicii Oradea, proprietar fiind Episcopia Romano-Catolică de Oradea, în condiţiile în care s-au făcut investiţii de miliarde de lei vechi în reabilitarea şi dotarea clădirii.

http://www.cotidianul.ro/ungaria-munceste-in-secret-pentru-a-confisca-cladirile-istorice-si-padurile-transilvaniei-218366/

Problemele generate de legislaţia adoptată în ultimii douăzeci de ani în materia restituirii de proprietăţi au fost multe şi din ce în ce mai diverse: soluţionarea lentă, respectiv soluţionarea preferenţială a anumitor dosare, creşterea influenţei samsarilor imobiliari în soluţionarea dosarelor de retrocedare, retrocedări de imobile în favoarea unor persoane care nu au avut calitatea de moştenitori, retrocedări în baza altor temeiuri decât naţionalizarea imobilelor (de exemplu pentru creanţe datorate statului) decizii de retrocedare emise pe numele unor persoane decedate, decizii emise de alte comisii de fond funciar decât cele competente, probleme generate de restituirea în natură sau stabilirea valorii despăgubirilor etc.

În ultimii douăzeci de ani, rolul instanţelor a fost încărcat cu o serie de dosare în materia restituirilor de proprietăţi. Procesele au avut ca obiect plata sumelor care trebuiau plătite cu titlu de despăgubire, încălcarea de către autorităţi a termenelor de soluţionare a cererilor de restituire a imobilelor sau refuzul comisiilor locale de fond funciar de a pune în posesie proprietarii.

Pe de-o parte, plata integrală a despăgubirilor, într-un timp foarte scurt, ar fi determinat alocarea unei părţi importante din bugetul statului pentru plata acestor drepturi şi ar fi pus în pericol funcţionarea unor instituţii de interes public aparţinând sistemului educaţional sau a celui de sănătate, pe de altă parte, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti propunţate împotriva statului sau autorităţilor statului ar fi pus sub semnul întrebării însăşi existenţa statului de drept.

În contextul problemelor menţionate anterior, generate de un cadru normativ în materia restituirilor fluctuant şi defectuos, Guvernul şi-a asumat răspunderea în luna aprilie pe Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, act normativ care îmbină interesul public cu interesul privat şi realizează o unificare a legislaţiei în domeniu.

Acest act normativ stabileşte că imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora în natură. În acest caz, condiţia impusă de lege proprietarilor va fi să păstreze destinaţia imobilelor retrocedate timp de 10 de ani. În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, compensarea prin puncte este singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă. Aceeaşi măsură, compensarea prin puncte, se acordă şi titularilor ce au înstrăinat drepturile cuvenite potrivit legilor.

De asemenea, autorităţile locale, judeţene şi autoritatea centrală în materia restituirii proprietăţilor sunt obligate să soluţioneze dosarele aflate în lucru în termenele maxime stabilite de această lege, în funcţie de numărul de dosare aflate în curs de soluţionare (12,24 sau 36 de luni, după caz).

În ceea ce priveşte persoanele în cazul cărora Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titluri de despăgubire înainte de intrarea în vigoare a Legii 165/2013, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la momentul intrării în vigoare a acestei legi, plata titlurilor de despăgubire se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale ce nu pot fi mai mici de 5000 lei fiecare, începând cu 1 ianuarie 2014.

Premierul Victor Ponta declara săptămâna trecută că legea privind restituirea proprietăţilor va aduce o reparaţie istorică pentru cei care au avut de suferit în urmă cu aproape 70 de ani când le-au fost confiscate proprietăţile de statul român şi regimul politic de atunci.

Celeritatea procesului de retrocedare va depinde şi de modul în care se vor organiza autorităţile statului, în încercarea acestora de a găsi soluţii pentru foştii proprietari. Legea 165/2013 consacră prevalenţa restituirii în natură a imobilelor (aspect absolut normal într-un stat de drept) însă această lege prevede şi anumite reguli de natură a asigura o îmbinare a interesului public cu interesul privat, astfel încât natura socială, de interes public a acestor imobile să fie respectată. În concluzie, problemele generate de cadrul normativ anterior au fost în linii mari remediate.

Articol realizat cu ajutorul Ioanei Ghimus, absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.

Preluat şi pe  http://www.alinagorghiu.ro