Cum a minţit Ponta poporul cu televizorul

Cum a minţit Ponta poporul cu televizorul

Premierul Victor Ponta FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a vorbit, în ultimul interviu acordat postului Antena 3, despre noul său statut de inculpat în dosarul Turceni-Rovinari. Din informaţiile obţinute, însă, de „Adevărul“, reiese că, în timpul petrecut în studioul postului de televiziune, Ponta a minţit în repetate rânduri cu privire la ancheta care îl vizează.

Ştiri pe aceeaşi temă

În primul rând, premierul a susţinut că a aflat din presă că se va pune sechestru pe averea sa. „Citisem la ora 10.00 în presă, pe surse, că la ora 11.00 se va institui această măsură şi eram pregătit“, a spus el.

Surse judiciare au declarat însă pentru “Adevărul” că avocata lui Ponta, Loredana Radu, a fost înştiinţată de procurori că averea acestuia ar putea fi pusă sub sechestru. Mai mult, Victor Ponta s-a prezentat la DNA cu un contract al apartamentului pe care ar urma să se pună sechestru.

Premierul a minţit şi când a susţinut că a avut „o scurtă discuţie“ cu procurorul care îl anchetează, la ieşirea de la DNA. În realitate, el s-a folosit de dreptul la tăcere şi a refuzat să facă declaraţii, în schimb i-a cerut procurorului o expertiză contabilă înainte de punerea sub sechestru a unei părţi din averea sa.

În sfârşit, premierul a spus la Antena 3 că îşi reproşează faptul că nu a acordat atenţie faptului că instituţiile publice nu sunt dotate cu rampe de acces în pentru persoanele cu dizabilităţi.  

Acest „autoreproş“  a intervenit după vizita la DNA, când a fost silit să urce scările în cârje. Chiar şi aici, Ponta a minţit: există o rampă pentru persoane cu dizabilităţi la DNA, însă la intrarea din spate a clădirii DNA. Dacă ar fi solicitat, ar fi putut s-o folosească, însă nu i-ar fi folosit la nimic: rampa este pentru persoane în scaune cu rotile, nu pentru persoane în cârje.

Citeşte şi:

ANALIZĂ Urzeala tronurilor din PSD: ce şanse au jucătorii la şefia partidului

După retragerea lui Victor Ponta de la şefia PSD, cine are prima şansă la postul de preşedinte al partidului?  Analiştii contactaţi de „Adevărul“ au răspuns la această întrebare şi au creionat portretele politice ale principalilor aspiranţi la şefia PSD: Liviu Dragnea, Valeriu Zgonea, Rovana Plumb, dar şi europarlamentarul Cătălin Ivan.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările