Știri Interne
Ultimele din Știri Interne
Aurora boreală în România i-a ținut treji pe pasionații de fotografie. Imagini rare au fost realizate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în vestul României, unde cerul a fost cufundat în lumina roșiatică.
Cunoscutul vlogger Cosmin Avram face dezvăluiri incredibile despre ceea ce se întâmplă în Ierusalim, înainte, în timpul sărbătoririi Îniverii Domnului și imediat după, când credincioșii din lumea întreagă iau cu asalt Țara Sfântă
Șoferul care are vechimea mai mică de un an de la data obținerii permisului de conducere are obligația de a aplica pe autovehicul semnul de începător. Nu îți este interzis să porți aceste semne pe mașină dacă ai obținut permisul în urmă cu mai mulți ani.
Un român din Italia a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost bătut cu bestialitate pe o stradă din Sicilia.
Sâmbătă, 11 mai, vremea va fi frumoasă în aproape toată țara. Maximele vor urca până la 25 de grade Celsius, în sud-estul țării.
Ecosistemul rusesc de manipulare încearcă să promoveze un cult pentru Putin, reprezentându-l ca fiindun lider infailibil, confirmat chiar de Dumnezeu, arată portalul Comisiei Europene specializat în combaterea dezinformării. Iată cum au fost traduse discursurile „țarului” de la ultimele ceremonii.
Multă lume știe deja că alimentele ultraprocesate nu sunt cea mai bună alegere pentru sănătatea noastră, dar cercetări recente întăresc această concluzie, stabilind o legătură între consumul anumitor tipuri de alimente și un risc de deces precoce, potrivit Yahoo LIfe.
Comisarii Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au retras de la vânzare peste 1,3 tone de pește și preparate din pește în urma unei acțiuni de control desfășurate luna trecută, pe parcusul a cinci zile, la nivel național.
Duminică, 12 mai 2024, se sărbătorește Ziua tatălui în România. Această zi este marcată, conform prevederilor legii în vigoare (Legea nr. 319/2009), în cea de-a doua duminică a lunii mai.
O plantație colosală de marijuana a fost găsită într-un depozit din Spania, iar administratorul era român. Polițiștii spanioli au dat peste plantație în urma unor ponturi, conform Antena 3 CNN.
Un grav accident a avut loc la Aeroportul Internațional Blaise Diagne din Dakar, unde un avion Boeing 737, care anterior a aparținut companiei TAROM, a ratat decolarea și a ieșit de pe pistă. Printre cei răniți se numără și copilotul român al aeronavei.
Statele Unite ale Americii au aprobat vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România pentru a oferi capabilități aer-aer avansate pentru avioanele F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române.
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Domnului.
articol publicitar
Descoperă efectul magiei în amenajări exterioare, obținut cu ajutorul produselor Elis pavaje! Credem în puterea imaginației tale și inspirația produselor noastre, pentru transformarea oricărui spațiu într-o oază de frumusețe și eleganță.
Florin Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale dificile, la Spitalul Foișor din București. Medicii au descoperit sursa infecției generalizate, care i s-a răspândit în organism. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a stat de vorbă cu actorul.
Preşedintele Iohannis le-a cerut aliaților o mai mare implicare, inclusiv cu trupe, pe flancul estic al NATO pentru descurajarea unor agresori precum Rusia.
Analistul financiar Radu Georgescu demonstrează că afirmația conform căreia locuințele sunt, în România, mai accesibile comparativ cu alte țări europene este falsă. Românii plătesc una dintre cele mai mari dobânzi din UE, în final, achitând de trei ori valoarea casei.
Europa se află în plină epidemie de tuse convulsivă, o boală extrem de contagioasă care a explodat în ultima perioadă din cauza ratei scăzute de vaccinare. Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor trage un mare semnal de alarmă.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov.
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR).
Magistratul de la Curtea de Apel București a respins cererile de redeschidere a dosarului celor doi foşti ofiţeri de Securitate acuzaţi că l-au torturat până la moarte pe disidentul Gheorghe Ursu. Familia disidentului ucis în închisorile comuniste trebuie să plătească cheltuieli de judecată.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România a solicitat Colegiului Farmaciştilor din România eliminarea tratamentului „neunitar şi discriminatoriu” care afectează dotările necesare cabinetelor stomatologice pentru a trata pacienţii care se confruntă cu situaţii de urgenţă, potrivit Agerpres.
O româncă din Londra ține să îi contrazică pe conaționalii care susțin că în România se găsesc cele mai scumpe cireșe din lume și a postat și o poză cu prețul cu care se vând două cireșe într-o piață din centrul capitalei britanice.
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc au avut loc joi, 9 mai, după ce la cele de sâmbătă, 4 mai, Loteria Română a acordat 50.008 de câștiguri în valoare totală de mai bine de 4,12 milioane de lei.
articol publicitar
Când vine vorba de transportul de persoane și colete între România și Germania, ReNNen se distinge ca una dintre cele mai de încredere și eficiente opțiuni de pe piață.
Cetățenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și județul Ilfov pot obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) propune modificarea legislaţiei pentru a permite monitorizarea cu brăţări electronice a persoanelor aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu din toată țara.
Ministrul Ligia Deca susține că inteligența artificială va fi tot mai prezentă în educație, insistând asupra necesității de a integra această tehnologie prin digitalizarea platformelor și a resurselor educaționale.
Doar o treime din contribuabilii români (29,93%) care ar fi putut să asigure finanțarea unor cauze sociale și-au exercitat acest drept anul trecut, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, potrivit datelor ANAF.
Cele mai citite din Știri Interne
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR).
Florin Piersic, supus unei operații dificile la Spitalul Foișor. Medicii au descoperit ce anume i-a provocat infecția generalizată
0
Florin Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale dificile, la Spitalul Foișor din București. Medicii au descoperit sursa infecției generalizate, care i s-a răspândit în organism. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a stat de vorbă cu actorul.
Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi
0
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Domnului.
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda de trei ori mai mare decât un german“
0
Analistul financiar Radu Georgescu demonstrează că afirmația conform căreia locuințele sunt, în România, mai accesibile comparativ cu alte țări europene este falsă. Românii plătesc una dintre cele mai mari dobânzi din UE, în final, achitând de trei ori valoarea casei.
O româncă a comparat prețurile la cireșe din Londra cu cele din România. „Aici e vreo 17-18 lei doar o cireașă!”
0
O româncă din Londra ține să îi contrazică pe conaționalii care susțin că în România se găsesc cele mai scumpe cireșe din lume și a postat și o poză cu prețul cu care se vând două cireșe într-o piață din centrul capitalei britanice.
Verdict final în cazul morții inginerului Gheorghe Ursu. Judecătorul a respins cererile de redeschidere a dosarelor torționarilor