Dar cred că este singurul context în care banalul are o conotaţie exclusiv pozitivă: aşa ar trebui să arate o stagiune muzicală a Bucureştiului, un oraş cu două milioane de locuitori, capitală a unei ţări europene: cu muzicieni de mare calibru invitaţi până la a deveni o obişnuinţă, nu un eveniment eroic din punct de vedere organizatoric (şi nu numai: să devină un mare subiect temporara indispoziţie fizică a dirijorului operat la genunchi). Din păcate, doar Festivalul Enescu poate fi vehiculul unei astfel de obişnuinţe.

A fost Vox Maris mai întâi, poemul simfonic postum al lui Enescu. Orchestra Filarmonică a Israelului este foarte apreciată, mai ales de către profesionişti. Într-adevăr, ea funcţionează aproape impecabil, chiar dacă ocoleşte idiomul, nu are un sunet al ei propriu, rămânând mereu în zona de siguranţă a unei perfecţiuni tehnice, cel puţin în secţiunea de corzi. Din păcate, dicţia lui Marius Vlad Budoiu (un veteran al acestei partituri, în 2013 a cântat alături de Antonio Pappano) nu a permis să înţelegem nici măcar pe jumătate versurile (Les canots à la mer), iar acestea nu se găsesc nicăieri în mediul online. Lucrarea este programatică (adică muzica spune o poveste, a unui marinar care încearcă să salveze o barcă rătăcită pe mare, dar care ar putea fi doar o iluzie a unui cântec de sirenă). Marea răzbate din partitură, tot aşa cum, în unele locuri, se aud şi ecouri din opera Œdipe. Orchestra a funcţionat foarte bine, lăsând să se întrevadă întreaga imagologie à la Vernet, completată de un cor al Filarmonicii George Enescu la fel de corect, dar nu mai mult, din care au răsărit frumoasele strigăte ale lui Miserere cântate de soprana Lavinia Mamot.

Subiectul principal al concertului era însă Mahler şi Simfonia Nr. 9. O căutare rapidă în programul festivalului arată că se vor cânta cinci simfonii ale marelui compozitor austriac: 1, 5, 8, 9 şi Das Lied von der Erde (Cântecul Pământului, cea care ar fi trebuit să fie de fapt a noua simfonie, dar, de teama blestemului muzicienilor din era post Beethoven, a fost botezată astfel, Mahler imaginându-şi că, renumerotând-o pe a zecea, va reuşi să se salveze). O desfăşurare amplă de forţe şi mult aplomb în interpretarea Filarmonicii din Israel, în care corzile au strălucit, dar alămurile nu prea, o direcţie rutinată în acest repertoriu, care nu şi-a propus să bată nici un record de durată a rendiţiei. Un patetism de bun gust, care a reuşit să se menţină echilibrat, construind de la o măsură la alta eşafodajul pentru marea dezintegrare din final, în mod particular foarte reuşită.

Cum spuneam, se cântă mult Mahler în această ediţie a Festivalului, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi în ultimele ediţii. Prin durata acestor simfonii, aproape că am putea spune că festivalul este dedicat şi lui, nu doar lui George Enescu. O privire în perspectiva tendinţelor interpretative ale ultimilor 70 de ani arată însă o altă realitate. Dacă, imediat după război, Beethoven a avut întâietate şi în repertoriile filarmonicilor dar şi discografică, de la sfârşitul anilor '60, odată cu integrala înregistrată de Leonard Bernstein, publicul european l-a descoperit pe Mahler şi simfonismul său, scos din uitare cu urgenţă şi urcat pe un piedestal. Gustul publicului românesc pentru Mahler, fără să aibă nimic deplorabil, scoate în evidenţă distanţa dintre viaţa culturală de la noi şi cea din Vestul Europei. Suntem, într-un oarecare fel, la nivelul anilor '70 din punct de vedere cultural. Puteţi însă observa că Mahler se regăseşte în programul de festival al dirijorilor români: şi Cristian Mandeal şi Ion Marin în 2015, sau Horia Andreescu în 2013 vor să dirijeze Mahler, mai ales că au la îndemână o orchestră occidentală de renume. Or, tendinţa actuală în lume este Dmitri Şostakovici, redescoperit, cu un simfonism influenţat de Mahler, dar cu o forţă expresivă mai apropiată de Beethoven. Într-adevăr, Berliner Philharmoniker, Bayerische Staatsoper, Concertgebouw şi Sankt Petersburg vor cânta simfonii de Şostakovici, iar recitalurile camerale vor adăuga alte compoziţii ale maestrului sovietic, până la punctul în care vor egala numărul de lucrări de Enescu ce vor fi prezentate anul acesta: 20.

De meditat...