Însoţind artiştii, îmi place să valorific cumva acest timp şi, astfel, să observ previzibilul şi să citesc ceea ce este mai puţin vizibil, adică notele definitorii dintre oameni, acelea care oferă fiecărui ins individualitate. Astfel stând lucrurile, am ajuns la o concluzie: Festivalul George Enescu este despre muzică într-adevăr, dar mai ales despre contraste şi lumini.

Plec la pas cu privirea şi observ eleganţă, rafinament, dar şi note de excentricitate.

Altă zi este definită de simplitate şi gust. Ca mai apoi să ne putem opri asupra unui stil vechi, aproape dezinteresat.

Şi tocmai aici găsesc miezul fructului. Aici găsesc contrastul cel mai veridic. Căci, la dânşii, unde-i haină nu-i expresie, iar unde se găseşte expresia cea mai apăsătoare, nu-i loc de haină. Sau cel puţin asta-i ce am văzut eu; cu sufletul.

Muzical vorbind, unii îţi pot duce sufletul pe acorduri de vioara până-n pragul lacrimilor, iar alţii îţi fac inima să înalţe pe acordurile pianului. Fiecare pune accent pe ceea ce vrea să vindece-n dânsul ori pe ceea ce vrea să simtă din belşug.

Zâmbete, grimase posomorâte sau doar gânditoare.

Alături de artişti, publicul formează, de asemenea, un contrast savuros, dar ceea ce se poate observa cel mai bine la toţi aceşti oameni sunt luminile. Feţele lor sunt luminate de muzică pe de-a dreptul. Fiind acolo, nu poţi să ratezi această imagine de ansamblu, acest traseu al luminii cu dublu sens care pleacă de pe scenă, direct din inimile artiştilor, traversează inimile oamenilor din public şi se întoarce de unde a plecat. Dând culoare sălii.

Poate unul dintre cele mai bune contraste se poate observa în timpul prestaţiei lui Jean-Yves Thibaudet şi Midori Gotō. Extravaganţă şi simplitate, plăcerea de a trăi, de a-şi manifesta trăirile versus tăcere şi studiu enigmatic. Vicii versus astâmpărare.

Acestea sunt personalităţile unor oameni care, deşi diametral opuşi din punct de vedere comportamental, reuşesc să transpună frumosul pe scenă într-un mod aparte. Poate tocmai aceste diferenţe îi fac să propage ecoul muzicii atât de bine împreună.

Stau pe locul meu din public şi mă gândesc că tocmai aceste contraste, aceste note definitorii puse laolaltă, pot crea o astfel de lumină. Atât pentru sufletele lor cât şi pentru sufletele noastre.

Text de Adreea Ghiorghe, voluntar la Festivalul George Enescu