Terasa suspendată pe saci de nisip
0În urma eroziunii accentuate, temelia unui restaurant din Mamaia este susţinută acum doar de 800 de saci cu nisip. În faţa terasei „La Cena Byblos“ se întindeau anul trecut două rânduri de şezlonguri. Acum, valurile bat direct în local.
Turiştii care trec prin zonă se minunează şi fac fotografii cu restaurantul care este susţinut numai de saci de nisip. „Este o senzaţie ciudată să simţi la picioare marea, deoarece valurile bat cu destulă putere spre terasă, iar sacii de nisip cred că au ajuns să facă parte din designul terasei. Cunosc această zonă, vin de mulţi ani aici şi nu mi-a venit să cred când am văzut cât a înaintat marea într-o singură iarnă", spune Ion Vasile, din Bucureşti, venit să servească masa la restaurant.
O tonă de nisip la geam
Directorul unităţii, Gabriela Lazia, povesteşte că problemele s-au accentuat de la an la an din cauza eroziunii. „Restaurantul este ridicat la câţiva metri de sol, însă în această primăvară nisipul a ajuns până la jumătatea ferestrelor, accesul fiind blocat de o tonă de scoici. A fost iarna cu cele mai multe furtuni", spune Lazia.
În primăvară, porţiunea de uscat din faţa terasei a dispărut. Marea a înaintat cinci metri spre uscat, un record absolut pentru această zonă. „Clădirea aceasta este aici dinainte de anul 1989 şi a fost consolidată de-a lungul timpului în nenumărate rânduri. Însă, din cauza înaintării apei, s-a mâncat temelia", continuă directorul restauratului, Gabriela Lazia.
Aşa că soluţia găsită pentru ca tersasa să nu se prăbuşească a fost „consolidarea" fundaţiei cu 800 de saci de nisip.
Zonă calamitată
„Ni s-au promis programe europene pentru construcţia unor stabilipozi, însă sunt doar proiecte. În curând, şi alte porţiuni de plajă din perimetrul nostru vor ajunge în mare. Sunt fenomene vizibile, chiar şi turiştii ne atenţionează. Nu vor mai avea unde face plajă", completează Gabriela Lazia. Totodată, alţi investitori privaţi care îşi desfăşoară activitatea pe faleză acuză Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) că nu pune în practică proiectele de reabilitare promise de ani de zile.
VEZI GALERIA FOTO CU TERASA SPRIJINITĂ PE SACI DE NISIP
La rândul lor, reprezentanţii DADL spun că au declarat zona calamitată, alături de alte mari porţiuni de faleze din Costineşti, 2 Mai, Eforie, Tuzla care sunt acum pe lista de priorităţi.
Anul trecut, în faţa terasei era loc pentru şezlonguri
„În staţiunea Mamaia, marea a înaintat ameninţător în această iarnă. Au fost construcţii distruse, alături de foişoare ale salvamarilor înghiţite cu totul de ape", spune Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Direcţia Apelor Dobrogea Litoral. Potrivit acestuia, încă din 2007 există proiecte aprobate de Ministerul Mediului pentru consolidare şi reabilitare a porţiunilor de plajă, însă banii au ajuns doar pentru studii, nu pentru începerea lucrărilor propriu-zise. Astfel, dacă în proiectele autorităţilor din anul 2007 se arată că marea înaintează un metru pe an, realitatea din 2010 este cu totul alta: între cinci şi zece metri pe an.
Şi Simion Nicolaev, directorul Institutului de Cercetare - Dezvoltare „Grigore Antipa" din Constanţa, atrage atenţia asupra riscurilor pe care le presupune amânarea consolidărilor: „Furtuna a dislocat porţiuni din maluri de pe întreg litoralul. Dacă nu se investeşte, ritmul în care marea avansează spre uscat pune în pericol falezele. Sunt porţiuni în sudul litoralului unde marea a înaintat chiar şi 12 metri pe an", a declarat acesta.
Eforie Sud,în pericol
După ani de studii şi atenţionări ale specialiştilor, faleza din Eforie Sud s-a prăbuşit în această vară. Peste 50 de metri s-au dus la vale peste plaja şi aşa îngustă din staţiune. Lucrările au demarat în grabă, peste cearşafurile întise ale turiştilor făcându-şi loc maşini de tonaj mare.
