Maşinile cu volanul pe dreapta, pericol în trafic. Ce probleme ridică şi ce soluţii propun specialiştii

Maşinile cu volanul pe dreapta, pericol în trafic. Ce probleme ridică şi ce soluţii propun specialiştii

Maşinile cu volan pe dreapta au fost implicate în numeroase accidente grave

Şofat englezesc, după reguli româneşti. Este combinaţia fatală care a stat la baza a numeroase accidente grave provocate de şoferii unor maşini cu volan pe dreapta. Cu toate astea, numai anul trecut, în România au fost înmatriculate peste 25.000 de maşini „englezeşti“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Numărul şoferilor care conduc englezeşte, la propriu, în România a crescut ameţitor. Asta deşi maşinile cu volan pe dreapta reprezintă un pericol mortal în ţările în care se circulă pe partea dreaptă, atrag atenţia poliţiştii de la rutieră, dar şi experţii în conducere defensivă. Mai exact, oamenii legii spun că statisticile Poliţiei confirmă că aproape toţi şoferii cu asemenea maşini, implicaţi în accidente rutiere, sunt şi vinovaţi de producerea lor, iar cele mai multe dintre accidentele provocate de automobile cu volanul pe partea dreaptă se produc la depăşiri. Coliziunile sunt, de obicei, frontale, iar posibilitatea de evitare a lor este aproape nulă, din cauza lipsei de vizibilitate a şoferilor acestor maşini.

Ce spun datele statistice

Concret, cele mai recente date ale Registrului Auto Român (RAR), obţinute de „Adevărul“, pe şoselele din România circulă aproape 40.000 de maşini cu volan pe dreapta, cu numere româneşti. Acestora li se adaugă un număr necunoscut de maşini „englezeşti“ care au încă numere de circulaţie britanice sau au fost înmatriculate în ţara vecină, Bulgaria.

Dacă în 2015 în România au fost înmatriculate 4.874 de maşini cu volan pe dreapta, în 2016, numărul acestora a crescut cu 6.250. Eliminarea taxei auto în 2017 a dus la o explozie a înmatriculărilor maşinilor de acest tip. Astfel, anul trecut, în România au fost înmatriculate nu mai puţin de de 25.467 de autoturisme britanice. Trendul s-a menţinut şi în ianuarie 2018, când au fost înmatriculate 2.047 de maşini „englezeşti“.

În total, numai în ultimii trei ani, RAR a eliberat cărţi de identitate pentru 38.638 de autovehicule destinate circulaţiei pe partea stângă. 

Cele mai multe maşini cu volan pe dreapta înmatriculate în România sunt Volkswagen (5.642 de exemplare), urmate de Ford - 4.299, BMW - 4.203, Audi - 3.892, Mercedes - 3.027, Mitsubishi – 1.982, Suzuki – 1.871, VauxHall – 1.832, Land Rover – 1.678, Opel – 1.334, Renault – 1.921, Peugeot – 937, Skoda – 893 şi Toyota – 820. În ceea ce priveşte anii de fabricaţie, cele mai numeroase maşini de acest tip sunt din perioada 2000-2009 (33.052 de exemplare), urmate de cele fabricate între 1990 şi 1999 (2599 de maşini) şi cele din perioada 2010-2018 (2.559 de maşini).

Maşini englezeşti pe drumuri româneşti

„Cea mai mare problemă cu care se confruntă şoferii acestor maşini este lipsa de vizibilitate, pentru că în Marea Britanie se circulă pe o parte, la noi pe altă parte. Să spunem că mergem în coloană şi vrei să depăşeşti. Dar ca să vezi maşinile care vin din sens opus, nu e suficient să înclini capul câţiva centimetri, aşa cum ai face într-o maşină normală. Ci trebuie să intri cu jumătate de maşină pe contrasens şi să te apleci serios în stânga, ca să vezi dacă vine ceva din faţă. Aici apar de obicei problemele. Pe de altă parte, vezi mult mai greu şi dacă te depăşeşte cineva. Nu mai zic pe timp de noapte, când totul este mai dificil. Consecinţele pot fi dintre cele mai tragice. În accidentele provocate de maşinile cu volan pe dreapta, de cele mai multe ori impactul este frontal“, a explicat comisarul-şef Ovidiu Munteanu, de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Şi fostul campion de raliu, Titi Aur atrage atenţia asupra riscurilor pe care le reprezintă maşinile „englezeşti“ în traficul din România. „Ca să începem cu o glumă, putem spune că România este ţara în care se merge mai repede pe banda din dreapta, decât pe cea din stânga, ceea ce ar avantaja maşinile cu volan pe dreapta. Pentru că românul e sudat de axul drumului. Lăsând gluma la o parte, trebuie spus că aceste maşini ar trebui interzise prin lege. Chiar şi cu volanul pe stânga, în circulaţia pe drumurile noastre – cele mai multe doar cu o bandă de mers pe sens, depăşirile sunt foarte riscante. Dacă mai ai şi volan pe dreapta, atunci vizibilitatea este foarte restrânsă, iar riscul de accident creşte exponenţial. Riscul nu este doar la depăşiri, dar şi la circulaţia în sensul giratoriu sau în intersecţii. Nu este expus doar şoferul unei maşini cu volan pe dreapta, dar şi ceilalţi participanţi la trafic“, a explicat, pentru „Adevărul“, fostul mare campion. 

Preţul cel mai mic

Inspectorii RAR susţin că au mâinile legate. Legislaţia europeană îi obligă să dea aviz maşinilor cu volan pe dreapta deja înmatriculate în Uniune, chiar dacă sunt de acord că reprezintă un pericol pe şosele. RAR se poate opune doar în cazul în care se solicită înmatricularea unor autoturisme noi. „Preţul unei maşini second-hand aduse din Marea Britanie este mult mai mic decât al unui autoturism similar provenit din alte state europene. Cine ia o maşină cu volan pe dreapta nu o face pentru că e curios cum se conduce o astfel de maşină, ci pentru preţul mai mic. E un compromis acceptat, legat strict de costuri. Problema ţine de puterea de cumpărare a românului. În general, sunt aduse maşini sub 5.000 de euro. Ţine şi de educaţie, este mirajul de a avea o maşină mai bună, mai şmecheră cu bani puţini“, spune Mihai Cune, fondator si director general InspectorAuto.ro.

La fel susţine şi Titi Aur, care arată că preţul mic determină apetitul românilor pentru aceste maşini. „Din păcate, sunt maşinile cu preţul cel mai mic şi sunt tentante pentru buzunarul românului. Din nefericire, nu avem o legislaţie care mă car să le limiteze. Nu este corect ca cineva care nu-şi permite să-şi ia o maşină cu volan pe stânga să-i pună pe alţii în pericol ca el să facă o economie. Adică nu trebuie să-mi iau Audi sau BMW nu ştiu de care dacă nu am bani. Din păcate, situaţia este scăpată de sub control şi dacă autorităţile nu vor lua măsuri, cu siguranţă consecinţele vor fi mult mai nefaste“, atrage atenţia Titi Aur.

Ce spun companiile de asigurări

Şi companiile de asigurări trag un semnal de alarmă asupra pericolului pe care-l reprezintă maşinile „englezeşti“. Mădălin Roşu, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), afirmă că aceste autoturisme sunt implicate în multe accidente rutiere grave, soldate cu numeroase victime. „Trebuie să ne dea de gândit de ce în alte state nu se pot înmatricula definitiv aceste autovehicule iar la noi se poate. Este necesar să înţelegem că autorităţile trebuie să studieze mai atent acest aspect şi să încercăm să evităm pe cât posibil creşterea numărului de victime din accidente rutiere având această cauză. În România învăţăm să conducem cu volan pe stânga, şi ne luăm permisul de conducere în acest fel. Restul e o poveste clasică şi probabil asistăm la lacune legislative care permit astfel de situaţii. Trebuie urgent intervenit legislativ, nu este normal să avem peste 40.000 vehicule înmatriculate definitiv în România cu volan pe dreapta“, a explicat, pentru „Adevărul“, preşedintele BAAR.

 

 

 

citeste totul despre: