În acest moment, ţările lumii se împart deja în două grupe majore.

Prima împărţire se face extrem de simplu: pe de o parte avem Statele Unite, care nu au acceptat niciodată o altă soluţie decât cea a cavalerului singuratic, investind pentru obţinerea de rezultate pe care, preventiv, le-a şi blocat în avans, în speranţa că Remdesivir se va transforma şi leacul minune şi că, astfel, va aparţine Americii cu brevetul respectiv care să-i permită să facă jocurile ulterioare la scară mondială. De cealaltă parte, avem Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Uniunea Europeană, care au demarat susţinerea financiară pentru mai multe zeci de proiecte de cercetare, anunţând că principiul agreat este acela că vaccinul şi tratamentul vor fi considerate drept „bun al umanităţii“ şi costul său va fi unul pe care să şi-l poată permite toate statele lumii, inclusiv cele mai sărace. Asta spre diferenţă de costul produsului american pe care vi l-am prezentat deja în alt material, cei aproape 3000 de dolari ceruţi pe un set de doze reprezentând un nivel absolut imposibil de susţinut de o mare parte dintre ţările lumii, mai ales cele din America de Sud, Africa sau Asia.

Pe de altă parte, mai avem o stratificare esenţială şi care contează foarte mult: pe de o parte, avem statele care au propriile lor centre de de cercetare, laboratoare de testare dotate cu linii proprii de producţie experimentală şi, evident, linii de producţie care să poată asigura imediat o producţie de milioane, zeci sau sute de milioane de doze. În grupa aceasta statele au anunţat deja iniţiative individuale, dar şi alianţe, în plus existând marile acţiuni sponsorizate de actori de importanţă globală, UE şi OMS. Este evident că, în funcţie de acordurile încheiat între participanţii la diferitele programe de cercetare, se calculează şi rata naţională de repartiţie în momentul în care va începe producţia, se calculează eventualele costuri preferenţiale. În fine, urmează grupa a doua de ţări (din care facem şi noi parte), cu strictă dependenţă de reuşita celorlalţi, obligaţi să aşteptăm şi să negociem în consecinţă.

Bătălia este extrem de dură deoarece presiunea a crescut exponenţial în ultimele săptămâni, după ce s-a demonstrat că avertismentele privind al doilea val de infectări s-au dovedit fondate, acum numărul acestora realmente explodează şi asta face ca întreaga problematică să fie considerată acum drept cea mai importantă miză de securitate la nivel global. Moment în care, fireşte, unele ţări fac alianţe importnate şi le anunţă imediat, cum ar fi cea între Franţa, Germania, Olanda şi Italia care au semnat un acord cu grupul anglo-suedez Astra Zeneca în scopul garantării producţiei de 300 milioane de doze pentru Uniunea Europeană. Perfect explicabilă atenţia acordată acestei soluţii din moment ce, nu cu mult timp în urmă, Soumya Swaminathan, şefua cercetării ştiinţifice la OMS, spunea într-o conferinţă de presă că „cu certitudine, dacă luăm în calcul cât sunt de avansaţi, stadiul în care se află, cred că sunt candidatul aflat pe primul loc“. Interesantă este, în acest context, declaraţia făcută de reprezentanţii grupului care au spus că preţul la care va fi livrat vaccinul va fi unul abordabil, menţinând cifra de 300 de milioane de doze la dispoziţia Uniunii Europene. Nu foarte departe în această cursă, estima reprezentanta OMS, se află soluţia americană a laboratorului MODERNA care ar fi trebuit să intre acum în faza a treia de teste clinice, a întârziat la primul termen anunţat, dar speră să înceapă până la finele acestei luni faza de testare pe 30.000 de persoane.

Mai există produsele chineze, şi acestea aflate în faze avansate de testare. Este vorba în primul rând de „Ad5-nCOV“ pus la punct de cercetătorii de la Academia de ştiinţe militare şi produs de compania CanSino, vaccin experimental deja distribuit pentru testare în rândurile armatei chineze. De notat că firma producătoare din China colaborează cu Consiliul naţional pentru cercetare ştiinţifică din Canada, care testează acum acelaşi vaccin asupra unor pacienţi voluntari canadieni. Chiar dacă există multe voci, printre care Human Rights Watch, care acuză folosirea „inacceptabilă de militari drept cobai umani“, procedeul nu este nou. În SUA, la baza militară de la Edgewood Arsenal, începând din 1955, peste 7000 de militari au luat diferite medicamente în cadrul unor teste, printre care şi LSD în scop medical. La fel şi Israelul care, în 1971, a testat asupra recruţilor efectele unui caz cu efecte neurologice. Procedee întotdeauna discutabile, chiar dacă China, prin vocea preşedintelui Xi Jinping, a promis solemn că vaccinul, odată găsit şi brevetat, va fi un „bun al umanităţii“, cu milioane de doze gratuite oferite în primul rând ţărilor africane.

Tot în China, un alt grup farmaceutic anunţă că este aproape de obţinerea rezultatului final, producând milioane de exemplare de Coronavac, iar cei de la Sinovac au speranţe atât de mari încât au demarat construcţia, la sud de Pekin, a unei uriaşe capacităţi de producţie de 100 milioane de doze anual.

Acesta este cadrul general în care, repet, poate liderii noştri politici îşi vor găsi timpul să vorbească şi despre pregătirile pe care le face România pentru intrarea în această etapă, despre aranjamentele făcute cu diversele formate în care urmează să apară o soluţie finală şi, mai ales, să se decidă modul în care fiecare piaţă naţională va putea avea acces la vaccin şi, eventual, la liniile de tratament.

Iată, pentru informarea la zi, lista de acum trei zile făcută de cei de la OMS cu toate soluţii testate acum în laboratoarele din întreaga lume: