Educaţia sexuală în şcoală, tratată ca Religia: doar cu acordul părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legea prin care este interzisă educaţia sexuală în şcoli fără acordul părinţilor, sub sancţiunea închisorii, adoptată tacit de senatori, este analizată acum de deputaţi
Legea prin care este interzisă educaţia sexuală în şcoli fără acordul părinţilor, sub sancţiunea închisorii, adoptată tacit de senatori, este analizată acum de deputaţi

Legea prin care este interzisă educaţia sexuală în şcoli fără acordul părinţilor, sub sancţiunea închisorii, adoptată tacit de senatori, este analizată acum de deputaţi. Specialiştii spun că educaţia sexuală le oferă copiilor şi adolescenţilor răspunsuri la întrebările şi curiozităţile lor legate de viaţa sexuală.

Proiect de lege controversat, dezbătut la Camera Deputaţilor. Parlamentarii urmează să analizeze un proiect, iniţiat de fostul deputat PSD Ninel Peia, care prevede că orele de Educaţie sexuală în şcoli – material care i-ar învăţa pe copii să se ferească de boli cu transmitere sexuală sau de sarcini - nu se vor putea susţine fără ca părinţii sau tutorii elevilor să îşi dea acordul. În decembrie 2016, proiectul de lege a fost adoptat tacit de către Senat. Acum, Camera Deputaţilor l-a pus pe ordinea de zi, urmând ca după dezbateri parlamentarii să dea votul final.

Concret, documentul prevede sancţionarea profesorilor şi a şcolilor care predau Educaţie sexuală, în absenţa unui acord scris al părinţilor. Cei care vor face asta ar putea risca amenzi sau chiar închisoare de până la 2 ani, conform actului normativ intitulat „Legea pentru inocenţa copilăriei“.

Proiectul, extrem de sumar, are doar câteva prevederi: „Se interzice predarea către elevii din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial a unor informaţii sau cursuri cu privire la educaţia sexuală, fără acordul părinţilor sau tutorilor. Încălcarea acestor prevederi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă“.

Subiect tabu

Specialiştii spun că Educaţia sexuală este adesea un subiect care este abordat cu reţinere sau chiar pudoare. „Multe dintre problemele cu care se confrunta adolescentii si tinerii noştri sunt cauzate de ignoranţa acestora în ceea ce priveşte funcţionarea corpului uman şi în special a sistemului reproducător. Că vorbim despre incidenţa bolilor cu transmitere sexuală, numărul sarcinilor la fete minore, numărul avorturilor - toate sunt cauzate de lipsa de informaţie, lipsa de consiliere de specialitate şi de tabuurile existente încă în jurul acestui subiect. Părinţii români, în general, evită să vorbească cu copiii despre sex până când este deja prea târziu, iar în şcoli subiectul este aproape absent. Din punctul meu de vedere, insistenţa unor organizaţii ultra-conservatoare de a-i păstra pe aceşti tineri într-o stare de ignoranţă a produs şi va continua să producă adevărate drame, iar cele mai afectate sunt fetele. Ele nu îşi cunosc drepturile reproductive, nu cunosc şi nu au acces la mijloace contraceptive, se feresc să vorbească cu propriii părinţi despre astfel de subiecte, aşadar sunt victimele sigure ale unor situatii de abuz“, a explicat pentru „Adevărul“, Tincuţa Apateanu, expert în educaţie, fondator al platformei educaţionale Edusfera.

Potrivit acesteia, Educaţia sexuală îi învaţă pe copii să se ferească de multe probleme, precum bolile sau sarcinile. „Educaţia sexuală nu îi învaţă pe copii să facă sex - aşa cum argumentează unii orbiţi de propriile prejudecăţi şi propria imagine deformată asupra sexualităţii umane, ci îi învaţă să se ferească de probleme, să se ferească de boli şi de sarcini nedorite. Aşa cum numeroase cercetări în domeniu au arătat, educaţia sexuală întârzie debutul sexual şi duce la scăderea incidenţei bolilor cu transmitere sexuală“, a adăugat Tincuţa Apateanu.

Educaţia sexuală, în contextul vieţii de familie

La rândul său, dr. Mioara Predescu, şefa Academiei HIV/SIDA din Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş, arată că educaţia sexuală poate fi abordată mai larg, în contextul vieţii de familie.

„Există o sensibilitate în societatea românească referitor la Educaţia sexuală, care ţine strict de mentalitate. Putem aborda acest subiect din perspectiva vieţii de familie. Am discutat cu elevii nu numai despre relaţiile sexuale, dar şi despre relaţiile dintre băieţi şi fete, cum să începi o prietenie, cum să spui „nu” unui anturaj. Sunt o groază de lucruri care se întâmplă cu tinerii noştri astăzi şi nu are cine să-i înveţe“, a explicat medicul.

În opinia specialistului, adolescenţii suportă consecinţele vieţii moderne, în care reţelele sociale ocupă un loc central. Din acest motiv, tinerii şi-au pierdut scara de valori.„Tinerii nu reuşesc să se cunoască prea bine, deoarece comunicarea este de multe ori doar pe cale virtuală, prin reţelele sociale. Şi-au pierdut scara valorilor. Nu realizează ce înseamnă ca un băiat să facă curte unei fete, să-i ofere o floare. Sunt foarte multe lucruri care preced o relaţie, despre care tinerii nu mai ştiu nimic. Astea nu mai au nicio valoare. Nu ştiu nici care sunt consecinţele unor fapte, ce responsabilităţi au în cazul în care apare un copil. Sunt aspecte de mare delicateţe, care ţin de psihologia copilului“, a mai spus dr. Mioara Predescu.

Pe de altă parte, psihologul Mihai Copăceanu afirmă că România este codaşa Europei în privinţa Edu aţiei sexuale, iar asta are consecinţe. „România este unul dintre puţinele state europene care nu are nimic în programa şcolară despre sănătatea sexuală sau educaţia sexuală, educaţia pentru sănătate sau orice legat de relaţiile dintre oameni, pubertate sau de prevenire a unor boli cu transmitere sexuală. Este un aspect important al vieţii umane. De fapt, prin ne-existenţa educaţiei sexuale în şcolile din România este încălcat dreptul fundamental eleviilor la informaţia care îi va învăţa cum să se păstreze sănătoşi şi în siguranţă. Dacă nu eşti educat, eşti mai predispus să-ţi începi viaţa sexuală şi la primul contact să nu te protejezi. Tinerii români nu primesc nicio informaţie despre sexualitatea umană până la 14 ani. Ce este mai dureros că nici cu părinţii nu discută“, a spus Mihai Copăceanu.Biserica, educaţie în spiritul moralei creştine Reprezentanţii Patriarhiei Române spun că Biserica nu se opune Educaţiei sexuale în şcoală, dar aceasta trebuie să se facă doar la elevii de clase mai mari.„Biserica Ordodoxă Română este de acord cu educaţia din punct de vedere sanitar şi al iniţierii tinerilor în noţiunile de bază ale vieţii sexuale, dar la o vârstă adecvată. Asta înseamnă de la vârsta adolescenţei şi în niciun caz de la clasele mici. Educaţia sexuală trebuie făcută la tinerii care au probleme de această natură, adică la adolescenţi după clasa a IX-a“, a declarat, pentru „Adevărul“, preotul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.În plus, arată prelatul, educaţia trebuie să se raporteze la valorile moralei creştine. „Conţinutul acestei materii trebuie stabilit cu părinţii şi nu poate fi impus un conţinut care să intre în contradicţie cu morala creştină. Dacă este o educaţie sexuală care să privilegieze noţiuni legate de homosexualitate sau de o altă natură total contrară viziunii creştine asupra acestei probleme, Patriarhia Română nu este de acord“, a mai spus Vasile Bănescu.

Fenomenul mamelor minore

Lipsa Educaţiei sexuale în România are repercursiuni extrem de grave. Ţara noastră se situează pe primul loc între statele europene în ceea ce priveşte fenomenul mamelor minore. Potrivit Eurostat, în anul 2014, în România s-au înregistrat peste 8500 de naşteri la fete cu vârsta sub 18 ani, dintre acestea 704 fiind cu vârsta mai mică de 15 ani. Şi mai îngrijorător este faptul că numeroase fete devin mame de mai multe ori înainte de a împlini 18 ani.Un an mai târziu, numărul mamelor minore s-a dublat. Astfel, în 2015 s-au înregistrat, în România, 18.331 de naşteri la fete cu vâsta sub 20 de ani. Dintre acestea 628 sunt cu vârsta mai mică de 15 ani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite