Victimele lui Oprescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacrimile lui oprescu 3

Ionuţ nu este ultima victimă a primarului Sorin Oprescu. De la moartea copilului sfâşiat de câini comunitari, alte zeci de persoane au fost muşcate în Bucureşti. Iar până când Ionuţ a avut neşansa să se joace într-un parc din Bucureşti, alte zeci de mii de oameni au fost muşcaţi în cei 5 ani de mandat ai primarului Oprescu.

În stilul caracteristic clasei politice actuale, Oprescu s-a spălat pe mâini. Zice că îl interesează să afle ce are de spus opinia publică şi de aceea organizează un referendum. 

De fapt, în goana după voturi, Oprescu vrea să aibă pe cine să dea vina: pe nemernicii ăştia fără suflet care au votat că sunt de acord cu eutanasierea câinilor. 

Şi astfel, Oprescu are voturile tuturor.  Va fi votat şi de iubitorii de animale şi de cei cărora li se sugerează că moartea câinilor o să-l răzbune pe Ionuţ.

Eu aş vrea să-i trezesc pe unii la realitate şi să le prezint adevărul.

Dacă referendumul va avea loc şi oamenii nu vor fi de acord cu eutanasierea câinilor, situaţia rămâne neschimbată.

Dacă referendumul va avea loc şi oamenii vor fi de acord cu eutanasierea câinilor, Oprescu este principalul vinovat de moartea celor 65.000 de câini.

65.000 de câini vor fi următoarele victime ale lui Oprescu pentru că în ultimii 5 ani s-a complăcut în ideea de a toca bani pentru a „rezolva" această problemă. Iar după 5 ani ne trezim că problema este mai gravă ca înainte.

Legea îi permitea primarului să adune câinii de pe străzi şi să-i ţină sub supraveghere. Pentru că n-a aplicat legea, câinii s-au înmulţit, iar acum costurile pentru rezolvarea problemei vor fi mult mai mari. Şi, foarte probabil, 65.000 de câini vor fi omorâţi pentru că Oprescu nu şi-a făcut treaba.

Îi invit pe iubitorii de animale să-i ceară primarului Oprescu să nu mai manipuleze cetăţenii şi să-i asmută pe unii împotriva celorlalţi. Să îi ceară să oprească proiectele dăunătoare de la Piaţa Romană şi de la Piaţa Presei Libere şi să folosească acei bani pentru prinderea câinilor şi adăpostirea lor. În acest fel putem salva şi copacii pe care primarul Oprescu vrea să-i taie în zona Parcului Herăstrău. În plus, reducem şi poluarea produsă de traficul rutier. Cu banii rămaşi, primăria ar putea delimita benzi unice pentru transportul public, iar problemele de trafic s-ar rezolva foarte ieftin, la fel ca în toate oraşele europene.

Ce ziceţi ? Salvăm 65.000 de câini, salvăm nişte copaci, scădem poluarea provocată de traficul rutier şi eficientizăm transportul public cu banii pe două pasaje inutile ?

Sau îl lăsăm pe primarul Oprescu să ne asmută pe unii împotriva celorlalţi în timp ce el se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale ?

——————————–

Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.

Daca nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut !

Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite