VIDEO Seri de filozofie şi literatură antică, pe recital de pian într-un proiect cultural organizat în premieră

VIDEO Seri de filozofie şi literatură antică, pe recital de pian într-un proiect cultural organizat în premieră

Evenimentul va avea loc la Casa Ion Mincu FOTO Ordinul Arhitecţilor din România

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN organizează joi, 5 septembrie, ora 19.00, la Casa Ion Mincu (str. Pictor Arthur Verona, nr. 19), primul eveniment din cadrul proiectului „Seri de filozofie şi literatură antică”

Ştiri pe aceeaşi temă

Evenimentul se va desfăşura sub forma unei lecturi publice, care va aduce în atenţie cele mai frumoase fragmente din „Banchetul”, acestea fiind punctul de plecare în crearea unei dezbateri literare şi filozofice.

Lectura şi discuţiile vor fi însoţite de un recital de pian susţinut de artistul Florian Mitrea şi de un pahar de vin, în încercarea de a recrea atmosfera unui banchet sau „symposion” din lumea vechilor greci şi de a-l apropia pe cititorul contemporan de unul dintre cele mai cunoscute texte ale antichităţii.

În deschiderea evenimentului, Florian Mitrea, bursier la Royal Academy of Music Londra, câştigător al concursurilor Beethoven – Londra, Sheepdrove – Newbury, Vienna International Piano Competition şi International Holland Music Sessions, va interpreta trei sonate de Domenico Scarlatti (K1, K9 si K135), iar în încheiere Sonata în Do Minor de W.A. Mozart şi două Nocturne de Frederic Chopin (Op. 27 nr.1 si Op. 55 nr. 1).

Potrivit unui comunicat de presă emis de organizatori, în cadrul evenimentului de la Casa Mincu, se va dezbate problematica actualităţii unui text antic, importanţa dialogului pentru găsirea adevărului şi, alături de public, se va căuta înţelegerea ideilor de iubire şi de frumos, aşa cum sunt redate în dialogul lui Platon.

Următoarele evenimente din cadrul proiectului „Seri de filozofie şi literatură antică” vor avea în vizor texte ca „Orestia” de Eschil, „Oedip Rege” de Sofocle, „Iliada” şi „Odiseea” de Homer şi alte asemenea repere ale literaturii şi filozofiei, texte care stau la baza culturii europene şi care sunt de o actualitate surprinzătoare.

Intrarea la eveniment este gratuită şi se va face în limita locurilor disponibile.

Pe aceeaşi temă:

FOTOGALERIE Arhitectura şi decoraţia interioară a casei arhitecţilor Gaetano Burelli şi Ion Mincu

VIDEO FOTO Casa „Ion Mincu", bijuterie arhitectonică. Cum a fost restaurată locuinţa părintelui arhitecturii din România

VIDEO FOTOGALERIE Casa „Ion Mincu”, bijuterie arhitectonică. Cum a fost restaurată locuinţa părintelui arhitecturii din România

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările