Gabriela Firea a anunţat semnarea contractului de 138 milioane de euro pentru Arena Polivalentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea FOTO Facebook
Gabriela Firea FOTO Facebook

Arena Polivalentă din Capitală, care va fi cea mai mare de acest gen din România cu o capacitate de 20.000 de locuri, va fi realizată de Trustul de Construcţii metropolitane şi va costa aproximativ 138 milioane de euro cu TVA, anunţă Gabriela Firea, contractul fiind semnat joi.

"Am semnat astăzi contractul de realizare a Sălii multifuncţionale - Arena Polivalentă - cea mai mare sală de acest gen din România, cu o capacitate de 20 000 de locuri. Bucureştiul va avea, cât de curând, un spaţiu ultramodern, la standarde europene, destinat atât evenimentelor culturale cât şi celor sportive. Trustul de Construcţii metropolitane va realiza proiectarea şi execuţia. Compania Municipală Dezvoltare Durabilă a realizat Studiul de Fezabilitate, iar indicatorii tehnico – economici au fost aprobaţi în Consiliul General al Municipiului Bucureşti", anunţă, pe Facebook, Gabriela Firea.

Prin studiul de fezabilitate se estimează un cost de aproximativ 138 de milioane de euro cu TVA pentru construcţia şi dotarea completă a arenei, iar proiectarea şi execuţia lucrărilor va dura 36 de luni.

"Sala multifuncţională din Bucureşti va răspunde noilor tendinţe europene ale arenelor multifuncţionale prin faptul că va avea spaţii destinate unor evenimente diverse, de la concerte live, la conferinţe şi congrese, dar va respectă şi cerinţele federaţiilor naţionale sportive în vederea organizării de competiţii naţionale şi internaţionale de nivel Liga Campionilor şi Jocuri Olimpice. Sala Polivalentă va putea fi comparată cu AccorHotels Arena din Paris (fosta Palais Omnisports) care are o capacitate de maximum 20.300 de locuri, iar în anul 2016 s-a situat pe locul trei mondial la numărul de bilete vândute la evenimente", mai scrie Gabriela Firea.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite