Brigada Rutieră a Capitalei anunţă toleranţă zero pentru neacordare de prioritate pietonilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor vor fi aspru sancţionaţi de reprezentanţii poliţiei din Capitală. Brigada Rutieră a anunţat toleranţă zero în perioada 3-16 septembrie faţă de conducătorii auto care nu vor acorda prioritate de trecere pietonilor aflaţi în traversare prin locurile special amenajate.

Potrivit rapoartelor întocmite de Brigada Rutieră, a doua cauză de producere a accidentelor rutiere grave din Bucureşti o reprezintă neacordarea priorităţii pietonilor. Astfel, în această perioadă se vor desfăşura acţiuni de monitorizare a traficului pentru a îi sancţiona pe şoferii inconştienţi.

Neacordarea priorităţii de trecere pietonilor va fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 280 şi 350 lei şi suspendarea carnetului de conducere pentru o perioada de 30 de zile.

Pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care săvârşesc această abatere, poliţiştii rutieri vor folosi aparatele video montate pe maşinile din dotare.

Acţiunile de acest gen vor continua şi în perioada următoare, în scopul reducerii numărului de evenimente rutiere în care sunt implicaţi pietonii.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite