Un italian, reţinut de CNA pentru tentativă de trafic de influenţă asupra unor judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofiţerii CNA FOTO simbol
Ofiţerii CNA FOTO simbol

Un bărbat, originar din Italia, cu permis de şedere în Chişinău, a fost reţinut luni, 15 martie, de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Bărbatul a fost denunţat de o femeie, cu care ar fi fost într-o relaţie apropiată, după ce i-ar fi cerut 7.000 de euro pentru a influenţa câţiva magistraţi din cadrul Judecătoriei Chişinău, oficiul Buiucani.

Potrivit denunţătoarei, bărbatul i-ar fi promis că poate să o scape de un dosar penal, pus pe rol la Judecătoria Buiucani, iar pentru influenţarea magistraţilor ar fi nevoie de 7.000 de euro. Femeia susţine că i-a transmis bărbatului 1.800 de euro, în câteva tranşe, însă cazul nu a fost rezolvat.

Ofiţerii CNA au descins cu percheziţii la domiciliul bănuitului, găsind la apartamentul acestuia copia dosarului în care era vizată denunţătoarea. Fiind întrebat despre ce judecători ar fi vorba, bărbatul a recunoscut că pretinderea banilor ar fi fost o metodă de răzbunare faţă de fosta lui parteneră şi nicidecum nu este legată de rezolvarea cazului.

În prezent, acesta se află la CNA, fiind reţinut pentru 72 de ore. El este cercetat pentru trafic de influenţă şi riscă până la 6 ani de puşcărie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite