Retro-Crăciun şi Moldova „pe vechi”

Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

A mai trecut un prilej pentru un scurt exod al orăşenilor spre ţară. Pâlcuri de rezidenţi în prima generaţie şi vremelnici din Chişinău (cei care n-au avut resurse pentru reţele turistice cu fiţe) s-au refugiat în „satul moldovenesc" (cum se mai scrie în programe guvernamentale) , mai aproape de beneficiile calendarului iulian.

Beneficiile sunt, de cele mai multe ori, întrupate în răcituri, raţe afumate, vinegrete, găluşte, cartofi scăzuţi peste costiţe de porc, murături cu uşoară floare, scrumbie cu-o măslină-două şi ce-o mai fi trebuit, ca la oameni, de „Crăciunul pe vechi". Vinul de casă este obligatoriu recomandat şi consumat drept imens mai bun decât ce se serveşte la şip prin prăvălii de capitală. Anhidrida, Doamne, mă iartă...

Bucurii simple de revedere cu rudele. Bucurii tivite cu tristeţe: nicio discuţie fără jeluire de necazuri, un ritual deja... „Tare eşti sus, Doamne, şi poate de-aceea n-auzi de noi..."

Mai e ceva din hazul de necaz de altă dată şi glumele sunt la căutare: „Ia mai e, cumătră, o găluşcă". „Da nu mai pot, am luat una..." „Ba ai luat mata vreo patru, da mai e, că avem..."

Contextul religios rămâne undeva în vorbe spuse-n treacăt, în „de la sine înţeles" şi poate în gura unor copii zgribuliţi dincolo de uşă, veniţi cu „Steaua"... Mult mai rari în acest an. Mă gândesc fără să vreau că ar fi fost mai bine dacă erau învăţaţi la şcoală să vadă şi să-şi dea seama de metehnele şi rănile satului, decât să le transforme, inconştient, prin „a scrie frumos" în splendori de pe un picior de plai...

E frig, se mai încălzeşte câte ceva cu lemne, cu te miri ce... Ţevi galbene prin grădini? Degeaba... Discuţiile despre gazificarea satelor, la care se revine mai frecvent decât la urările de sănătate, sfârşesc prin: cine e norocosul care-şi poate permite să plătească o factură pentru cazan? Un coş cu doi-trei ciocălăi sunt mai la îndemână. Că bani, de unde? Cu pensia asta...

Glod. Mult. Experimentaţii se echipează ca pentru „speţnaz" - încălţăminte pentru teren accidentat, haine mai vechi, dar mai potrivite pentru „mediu ostil" al vremii... Şi cu răbdare pentru o mai îndelungată abstinenţă urinară şi de cea mai grea: obiceiul din bătrâni de-aţi menţine „grupul sanitar" în harman rămâne, pentru mai rafinaţi, în continuare crunt şi demn de întrebuinţare mai bună...

Senzaţia este că n-ar fi chiar potrivit să te bucuri, să sărbătoreşti în realitatea în care eşti, ci că eşti nevoit, obligat de nişte ritualuri din calendare. Pentru că „aşa e din bătrâni lăsat". Şi nu că mulţi dintre cei bătrâni acum, cu background mai degrabă colhoznic, ar asigura continuitatea a ceva ancestral. Sunt pur şi simplu necăjiţi şi bucuroşi că-şi mai văd copiii...

Sărbătoarea a trecut, orăşenii au revenit, iar satele au rămas acolo unde sunt, parcă înţepenite într-un trecut care degradează... Cu probleme atât de grave încât ai nevoie de anesteziezi când te gândeşti la ele: cu vin de casă sau cu cel din şipuri. Nu contează. Răciturile şi alte delicii se vor face acolo pentru următorul prilej. Nu neapărat al Crăciunului pe vechi. Poate pentru cel de a ne aminti iar de „Moldova pe vechi".

Republica Moldova rămâne cel mai rural stat european.