Spre Vilnius, ghidaţi din umbră de şefii de partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părerile experţilor despre Guvernul Leancă sunt împărţite. În timp ce unii apreciază calităţile ministrului de Externe Natalia Gherman, care va asigura continuitatea vectorului european, alţii avertizează că eforturile ar putea fi periclitate de noi scandaluri de culise, provocate de „triunghiul bermudelor Filat-Lupu-Plahotniuc“

În ritm de fanfară, membrii noului cabinet de miniştri au ciocnit vineri cupe de şampanie şi au promis solemn, în faţa şefului statului, integrarea grabnică a ţării în UE. Au urmat mesaje încurajatoare din partea oficialilor europeni, care au asigurat noua coaliţie de la Chişinău că „viitorul european al Republicii Moldova este ireversibil“. Experţii le sugerează însă guvernanţilor să nu se îmbete cu apă rece, să continue reformele şi să încerce să recupereze timpul ratat din cauza crizei, iar liderilor de formaţiuni - să le ofere miniştrilor libertate de acţiune şi să-şi înfrâneze dorinţa de a folosi instituţiile statului pentru promovarea intereselor de partid. 

Vitalie Ciobanu, scriitor:

„Filat-Lupu-Plahotniuc, triunghiul bermudelor“

Aşteptările sunt mari, iar timpul este scurt pentru acest Guvern. Probabil, la Vilnius vom obţine mai mult decât dacă am fi mers cu unul provizoriu. Europenii ne vor da ceva ca bonus, cel puţin va fi parafat Acordul de Asociere. Dacă va obţine eliminarea vizelor, va duce la bun sfârşit proiectele de infrastructură şi va majora pensiile, actuala putere va intra cu o imagine bunicică în alegeri şi vom putea evita restaurarea comuniştilor. Esenţial e să nu avem scandaluri de aceeaşi magnitudine. Lumea îşi doreşte tihnă şi veşti bune. Dacă premierul şi miniştrii ar fi din capul lor, lucrurile ar decurge bine, dar îi au în spate pe şefii de partide. Mai degrabă, depinde de ei să-şi ţină reflexele autoritare în frâu şi să le lăse libertatea să acţioneze. Este bine că liderii au făcut un pas în spate, dă senzaţia de renovare, „upgradare“, restartare. Primele trei persoane care sunt acum în prim-plan nu sunt conflictuale, sursa de conflict e în culise: Filat-Lupu-Plahotniuc, acest triunghi al bermudelor.

Vasile Croitoru, analist politic:

„Liniştea de după criză e doar o aparenţă“

Puţinele schimbări din Guvern vor asigura continuitatea fostei guvernări. Orice persoană nouă are nevoie să se adapteze cel puţin un an, mai ales dacă nu a avut tangenţe cu domeniul în care a fost numit. De aceea au fost păstrate persoanele care cunosc sistemul, pentru a evita astfel posibilele blocaje. Tot din această cauză, probabil, au fost neglijate dosarele penale ale unor miniştri, ceea ce confirmă că justiţia se află la cheremul politicului. Noul-vechi Guvern are prea puţin timp pentru a îndeplini măcar 50% din ce şi-a stabilit în program. E un cabinet constituit „la repezeală“, sub presiunea factorului european, pentru a evita alegerile anticipate. Liniştea şi stabilitatea despre care se vorbeşte sunt doar aparenţe. În interior oricum sunt lupte, pentru că interesele unora sunt prea mari.

Victoria Bucătaru, director de programe, APE:

„Trei diplomaţi la cârmă, încă un pas spre Europa“

Alegerea a trei diplomaţi de carieră în fruntea ţării denotă un grad de maturitate şi marchează o nouă etapă în mediul politic moldovenesc. Pe parcursul anilor, cei trei diplomaţi profesionişti au contribuit considerabil la promovarea Republicii Moldova în exterior şi au dirijat procesul de aliniere la standardele europene - la nivelul atribuţiilor legislative sau executive. Numirea negociatorului-şef al Acordului de Asociere Republica Moldova - UE în calitate de ministru de Externe dă speranţa că dialogul constructiv pe direcţia europeană va continua, Natalia Gherman fiind apreciată înalt de către partenerii europeni. În ultimii patru ani s-au făcut eforturi considerabile întru apropierea Republicii Moldova de UE şi transmiterea unei imagini pozitive a ţării noastre. Un eventual eşec la summitul de la Vilnius ar reprezenta o profundă dezamăgire pentru cetăţeni, dar şi pentru prietenii noştri europeni.

Tatiana Lariuşin, expert economic, IDIS Viitorul:

„Sunt provocări mari în economie, la Transporturi“

Noul Guvern va avea o sarcină dificilă: să readucă economia pe o pantă ascendentă, după regresul din 2012. Va trebui să asigure o creştere economică a cărei beneficii să fie simţite de toate păturile populaţiei, nu doar de unele persoane. Executivul va trebui să continue reformele iniţiate în ultimii trei ani şi să reuşească să schimbe modelul economic în care depindem de consumul privat generat de remitenţe. Miniştrii responsabili de aceste reforme au rămas în funcţii, urmează doar să facă ceea ce şi-au asumat. Au fost adoptate multe legi bune, nu însă şi mecanisme de aplicare. E cazul Legii cu privire la achiziţii publice, care e literă moartă, deşi în lume normele similare reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru a stimula dezvoltarea businessului. E nevoie şi de o reformă a Fiscului. Cât despre ministerele unde au fost numiţi şefi noi, acolo erau cele mai mari probleme. Aştept să văd dacă înlocuirea ministrului Transporturilor va aduce o schimbare în domeniu. S-au acumulat foarte multe probleme, ce pot fi depăşite însă uşor şi fără costuri mari prin simple decizii raţionale. Sunt restanţe şi în domeniul social. Bunăoară, s-a iniţiat lupta contra salariilor în plic, dar efectul este extinderea fenomenului. Ar trebui să fie o mai bună comunicare cu oamenii de afaceri şi să fie ascultate şi propunerile celor din lumea afacerilor“.

Ludmila Andronic, expert în comunicare şi PR:

„Plecarea în umbră a liderilor e o fantezie“

Liderii care, formal, au trecut în umbră, nu vor avea de suferit pentru că ei sunt personaje care ştiu foarte bine să se mediatizeze. Peste tot, unde va fi cazul, alături de miniştri, vor apărea şi şefii lor de partid. E o fantezie să zicem că aceste persoane nu vor participa la procesul decizional, pentru că ei au experienţă, cunosc procesul şi problemele. În cazul lui Vlad Filat, situaţia e mai complicată. Spre deosebire de Marian Lupu, care şi-a păstrat statutul de parlamentar, ex-premierul rămâne un simplu preşedinte de partid şi ar putea pierde din imaginea activă pe care a avut-o. Lecţia publică de la Academia de Ştiinţe a fost dură: în momentul când cazi de pe şa, cazi din raza de interes. Dacă va aborda constructiv situaţia, mai are timp să se pregătească de viitorul scrutin. Cu siguranţă, la alegeri partidele vor ieşi în faţă cu aceiaşi lideri. În cazul PLDM, Vlad Filat a creat partidul şi trebuie doar să demonstreze că nu este unicul acolo, că lucrează în echipă. Marian Lupu se bucură de mare popularitate în rândul colegilor săi din PD. Mihai Ghimpu este într-o situaţie mai proastă, dar el îşi va aduna votanţii care l-au ales anume pentru poziţia sa intransigentă. Ghimpu va părăsi cârma PL-ului doar de bună voie şi doar în favoarea lui Dorin Chirtoacă.

Constantin Cheianu, jurnalist, dramaturg:

„Există pericolul ideologizării culturii“

Nu contează dacă ministrul vine din cultură sau nu. Uneori, chiar e un factor mai bun, dar nu prea ştiu în ce domeniu s-a manifestat până acum Monica Babuc. Cunosc doar că a fost consiliera lui Marian Lupu şi a lui Vlad Plahotniuc şi mă tem că va rămâne în calitatea de asistentă a acestor oameni şi va îndeplini comenzile Partidului Democrat. Mă tem de o ideologizare a Ministerului Culturii, aşa cum s-a întâmplat la Opera condusă de Valeria Şeican, reprezentanta PD, care le-a interzis artiştilor să participe la acţiuni cu caracter politic, altfel pot zbura din teatru. În fruntea Culturii sunt mereu puşi nişte oameni secundari, fără personalitate şi fără caracter, care nu ştiu să ceară, să rupă pentru acest domeniu necunoscut de societate şi neglijat de guvernanţi, de aceea nu mă aştept la absolut nimic bun. 

Antoniţa Fonari, secretar general al Consiliului Naţional al ONG-urilor:

„Au cam uitat de tineret şi voluntariat“

Problema Ministerului Tineretului şi Sportului este că până acum au fost doar băieţi din sport acolo, domeniu care şi aşa se bucură cât de cât de atenţie. E necesară mai multă concentrare pe domeniul tineretului, voluntariat, viaţă comunitară. Ministrul nou trebuie să-şi ia un viceministru bun pentru tineret şi unul foarte bun pentru sport. Ei trebuie să elaboreze politici pe termen lung, să lucreze pentru ca legile să aibă un cadru de implementare şi aplicare, iar tinerii să aibă oportunităţi de angajare, acces la locuinţe, vizibilitate. Deocamdată, ministerul ăsta nu a făcut nimic pe domeniul tineret şi voluntariat. Să fim serioşi, nu e treaba unui minister să organizeze baluri ale bobocilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite